“E prea târziu să mai încep acum; nu mai am nici o şansă să îi ajung pe ceilalţi” … nu zău? Ai gândit vreodată aşa? Hai că se acceptă o dată, de două ori. Să zicem că nu citeai ce se scrie pe aici înainte şi ai avut motive să crezi ca tu ai dreptate. Ideea e că nu ai avut! Când vine vorba de învăţat nu e niciodată prea târziu.
Ce înseamnă târziu?
Chiar sunt curios să ştiu: ce reprezintă “târziu” pentru tine, atunci când vine vorba să începi un proiect nou, să schimbi ceva? Sunt mulţi cei care fix înainte să fie 100% hotărâţi să se apuce de ceva nou se razgândesc brusc. Motivul? Se compară cu un prieten / cunoştintă care are aceeaşi pasiune şi îşi repetă în minte că n-o să reuşească niciodată să ajungă la nivelul lui. Îţi sună cunoscut? Dacă nu – felicitări! Dacă da – felicitări, ai nimerit bine, pot să te ajut!
1. Când faci comparaţii de genul ăsta te sabotezi singur – orice început e greu, păstrează-ţi energia pentru alte lucruri. Nimeni nu e bun la ceva din prima – e nevoie de multe ore de muncă, efort, implicare.
2. Acorda-ţi timp să înveţi! Ia-o încet, pas cu pas. Pas1. Experimentează. Pas2. Greşeşte. Pas3. Învaţă din greşeli. Pas4. Repetă pasul 1. Patru paşi simpli pentru succes garantat!
3. Caută alţi prieteni care au aceeaşi pasiune sau fă-ţi prieteni noi. E mai uşor pentru toţi să evoluaţi dacă lucraţi împreună.
4. “Un om e bătrân doar atunci când încetează să mai înveţe lucruri noi!”
Fără pretexte
În conlcuzie, lasă vrăjeala şi apucă-te de învăţat programare, de făcut poze, de scris romane, de desenat, de dansat, de cântat, de modelat Fimo … de orice îţi place să faci. Ai tot timpul să te perfecţionezi – nu renunţa după primele eşecuri.
Publicat de 

Fără comentarii
Trackback-uri/Pingback-uri