Ei bine, sunt cunoscută ca un simbol al entuziasmului desărvârşit, iar unul dintre atuu-rile mele cele mai mari este că sunt o persoană extrem de optimistă, care găseşte aspecte pozitive în absolut orice situaţie a vieţii.

Însă, haideţi să vă povestesc cum am ajuns până aici.

Am fost dintotdeauna o persoană veselă şi plină de imaginaţie, energică, iubitoare de lucruri frumoase, însă aveam bineînţeles şi eu fricile mele. Cream relaţii de dependenţă în jurul meu, aveam aşteptări de la alţii, crezând că numai prin ei pot găsi fericirea. Şi, cum era de aşteptat, întotdeauna rămâneam dezamăgită, pentru că aşa se întâmplă când îţi laşi propria ta viaţă şi fericire în mâinile altora.

Însă, la un moment dat al vieţii mele am descoperit dezvoltarea personală, m-am îndragostit de tot ce ţinea de acest domeniu, am devenit pasionată de descoperirea potenţialului uman şi am început să ador cărţile şi pacea din inima mea.

Şi-am început uşor-uşor să mă descopăr. Am descoperit temeri ascunse şi convingeri limitative impregnate de mediu şi societate, temeri care mă ţineau să nu reusesc, care ma opreau din a fi eu cu adevarat, o Tania fericită şi entuziasmată, care iubeşte lumea cu tot ce înseamnă ea.

Am avut câteva puncte mari de cotitură în această călătorie a descoperirii de sine, însă acum le văd ca pe nişte adevarate binecuvântări. Am înţeles valoarea fiecărei experienţe şi mă bucur din plin de tot ce viaţa îmi rezervă. Iubesc provocările şi iubesc să ies din zona de confort, chiar dacă de multe ori m-am întrecut pe mine ca să fac lucrul acesta.

Vă întrebaţi probabil de ce am facut-o? Ei bine, am realizat că noi, oamenii, suntem desăvârşiţi, suntem nelimitaţi şi avem un potenţial extraordinar. Aşa am găsit eu adevarata fericire. Am început să mă ascult, să joc după regulile mele, să fiu autentică şi să descopăr viaţa. Am permis fericirii să intre în viaţa mea, mi-am permis să mă văd cu adevarat în oglindă. Acolo am descoperit mari minunăţii. Am găsit în adâncul fiinţei mele toate posibilităţile Universului, am descoperit cerul şi frumuseţea lumii. Mi-am permis să fac linişte şi ordine în viaţa mea şi să mă bucur de absolut tot. Am învăţat să las viaţa să curgă, pentru că am înţeles că tot ceea ce ni se întâmplă este cel mai bun lucru posibil în acel moment al vieţii noastre. Toate se întâmplă pentru un bine mai mare. Absolut. Întotdeauna.

În oglindă am văzut că fericirea are chipul meu, am văzut că însăşi fericirea sunt eu. Şi de atunci m-am decis să nu mai caut fericirea, să nu mai fug după ea până departe, pentru că ea era aici, aproape, eram chiar ea.

Şi haideţi să vă povestesc câte lucruri extraordinare mi s-au întâmplat de când am permis fericirii să-şi deschidă aripile şi să meargă cu mine pretutindeni:

● am început să cunosc oameni minunaţi, care mi-au admirat pozitivitatea şi entuziasmul, care mi-au mulţumit pentru faptul că le-am schimbat perspectiva, deoarece i-am inspirat să-şi dorească mai mult de la viaţă;

● am descoperit puterea recunoştinţei, care mi-a adus numai miracole în viaţă şi mi-a transformat întreaga existenţă;

● am descoperit că sunt o sursă de inspiraţie pentru alţii şi că pot fi o voce prin care aceştia să decidă să-şi trăiască viaţa la adevăratul lor potenţial, aşadar mi-am descoperit pasiunea vieţii mele, iar acum îmi construiesc viaţa visurilor mele (la nivel vibraţional deja o trăiesc şi e minuuuuunat!!!);

● îmi fac prieteni peste tot, pentru că oamenii adoră să stea lângă persoane pozitive, care îi inspiră şi îi motivează;

● aduc zilnic un zâmbet pe faţa cuiva, iar asta mă face să mă simt cu adevărat remarcabil;

● vieţile multor prieteni de-ai mei s-au transformat pentru că am văzut măreţia din ei, iar apoi au putut să şi-o vadă şi ei. Au descoperit că sunt şi ei, la rândul lor, însăşi fericirea şi sunt singurii responsabili de cum îşi trăiesc viaţa, că în ei stă puterea şi forţa. N-au nevoie de factori exteriori pentru a găsi ceva ce este deja în ei.

Aşadar, vă îndrum să vă priviţi în oglindă. Nu doar să vă priviţi, ci să vă vedeţi! Lucruri magnifice se întâmplă când te vezi cu adevărat.

Veţi descoperi şi voi, la rândul vostru, fericirea ce vă caracterizează. Vedeţi lumea prin ochii sufletului şi învăţaţi să iertaţi, să iubiţi şi să fiţi recunoscători. Încetaţi să mai găsiţi motive pentru a fi fericiţi. Adevărata fericire este fericirea fără cauze. Eşti fericit şi nu ştii de ce! Aşadar, lăsaţi viaţa să curgă prin voi, să vă uimească cu frumuseţile ei. Ascultaţi, priviţi şi nu încetaţi să dăruiţi.

Uitaţi-vă mai atent la viaţa voastră, pentru că ea este o comoară, iar voi sunteţi mai mult decât ştiţi. Cum spunea şi Rumi “renunţaţi la a mai fi picături, şi deveniţi oceanul”, pentru că acolo sunt posibilităţile nelimitate şi acolo găsiţi fericirea autentică.

Şi amintiţi-vă întotdeauna: Fericirea are chipul vostru, al tuturor! Ea nu discriminează pe nimeni, niciodată!

Cine a scris acest articol?

Tania Tiţa

Tania Tiţa “Sunt o iubitoare înflăcărată a potenţialului nostru uman, şi sunt dedicată să-mi trăiesc viaţa în fiecare zi cu entuziasm, încredere şi pasiune, urmându-mi misiunea pe care mi-am dat-o vieţii: Aceea de a construi o comunitate de oameni frumoşi, entuziaşti, energici şi pozitivi, care să-şi trăiască viaţa conform propriilor vise şi valori.”

Poţi să intri în contact cu Tania prin Facebook.

De multe ori nu facem anumite lucruri din cauza temerilor. De exemplu unora dintre noi ne e frică să nu fim refuzaţi atunci când cerem un ajutor celor mai “avansaţi”, mai “buni”. Chit că-i vorba de şcoală, serviciu, donaţie sau orice altceva. Avem o frică incredibilă faţă de refuzuri.

Povestea

Am ajuns la un moment dat în viaţa mea să fiu şi eu bun la ceva. Nu contează ce… Ideea e că prieteni, dar şi necunoscuţi, au început să-mi ceară ajutorul cu diverse chestii mici sau favoruri măricele. Am ajutat pe absolut fiecare necunosc care mi s-a adresat politicos şi totodată pe fiecare prieten sau cunoştinţă. Apoi am cunoscut şi acea persoană care nu ştia cum să-mi zică că are nevoie de ajutorul meu. Îi era jenă să îmi ceară ceva, deşi eu ajutam deja tot felul de oameni. Tot ce trebuia să facă era să-mi zică. Dar nu-mi zicea, îi era jenă şi frică că o să spun: “Îmi pare rău, dar nu pot.“.

Poţi obţine tot ce îţi doreşti în viaţă dacă îi vei ajuta pe alţii să obţină ceea ce îşi doresc.

- Zig Ziglar

Mie, în primul rând, îmi era jenă să refuz oamenii care aveau nevoie de ajutor. În al doilea rând… în cele mai multe cazuri îmi făcea (şi încă îmi face) plăcere să ajut. Deci, oricum nu aş fi refuzat niciodată persoana aceea.

Între a primi un refuz şi a nu cere trebuie să alegi MEREU să primeşti un refuz.

Dacă primiţi un refuz înseamnă ca aţi cerut. Dacă aţi cerut, aţi făcut tot ce puteaţi să faceţi ca să primiţi ce aţi cerut. N-a fost să fie de data asta… mergeţi mai departe, cereţi altcuiva.

Imaginaţi-vă, ca în Sims, că aveţi deasupra capului o bară de viaţă… dar în loc de viaţă acolo strângeţi refuzuri. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Când se umple bara faceţi un upgrade, deci deveniţi mai buni.

Cereţi fără frică!

Eu am început să cer lucruri (atât mici ajutoare cât şi bunuri sponsorizate) după ce m-am prins că eu ajut cam mulţi oameni. Nu m-am gândit nicio clipă la refuz pentru că mă gândeam că daca eu nu refuz oamenii… de ce aş putea eu fi refuzat? Mulţi din cei pe care i-am ajutat eu la început m-au ajutat mai târziu. Aş putea da o listă întreagă de oameni cărora le mulţumesc că m-au ajutat cu tot felul de lucruri (de la mâncare pentru un eveniment până la HTML şi PHP).

Am văzut cât de uşor mi se deschid uşile şi am rămas plăcut surprins. Mi-am propus apoi să ajung mai sus şi mai sus. Am cerut ajutor în stânga şi în dreapta. Am cerut sfaturi (deci … o putem considera consultanţă) unor oameni ce nu credeam eu că îmi vor răspunde la un mail în veci, am cerut închirierea unui bar gratuit şi multe-multe altele.

Am trimis mailuri, am dat telefoane, am făcut cunoştinţă cu oameni, am cerut păreri şi sfaturi şi nu cred că am primit peste 2 refuzuri până acum. Şi atunci când le-am primit să nu credeţi că am început să plâng şi să mă retrag. Nu! Dimpotrivă… M-am gândit, poate chiar puţin nepotrivit, dar aşa am trecut eu peste: “Eh, doar un alt om rău ce nu vrea să mă ajute. Mergem la următorul.”.

Concluzia (schematizată)

1. Cânt ţi se cere ajutorul fă tot posibilul să ajuţi. Vei fi ajutat de cel ce l-ai ajutat fix atunci când ai nevoia mai mare.

2. Fă cunoştinţă cu oamenii pe care-i admiri sau care crezi că te pot ajuta şi nu-ţi fie frică să le ceri ajutorul. N-ai nimic de pierdut.

Jesus of Nazareth (Matthew 7: 7-8)
Ask, and it will be given you; seek, and you will find; knock, and it will be opened to you. For everyone who asks receives, and he who seeks finds, and to him who knocks it will be opened.

Şi un mic video:

O să încep cu două temeri pe care le aveam eu şi voi continua cu temerile pe care probabil le ai tu. La finalul articolului este un sondaj. Hai să vedem de ce ne este cel mai frică.

Povestea mea

Deşi simţeam că îmi plăcea (nu ştiu cum simţeam asta, dar o simţeam) să vorbesc în public, să tin prezentări, să vorbesc la radio (am făcut şi asta) – îmi era frică să fac toate astea. Atât de frică încât vocea mea se schimba, începeam să tremur şi să transpir vizibil şi uneori chiar îmi apăreau lacrimi în ochi. Cine ascultă o emisiune la radio dacă prezentatorul vorbeşte încet şi cu o voce tremurândă? Cine e atent la o prezentare dacă prezentatorul transpiră excesiv şi tremură de abia stă pe picioare? Foarte puţini oameni.

Prima dată când m-am dus la radio mi-a plăcut foarte mult. Am stat în studio şi am urmărit emisiunea: prezentatorul avea un invitat cu care purta o discuţie. Eu trebuia doar să văd cum decurg lucrurile şi să spun după emisiune dacă vreau sau nu să prezint şi eu o astfel de emisiune. Desigur că am zis, în maximă inconştienţă: “Da, vreau! Îmi place!“.

O emisiune mai târziu mă făceam de râs alături de invitatul meu la radio. Vorbeam mai puţin şi mai încet ca propriul meu invitat. A fost groaznic. Abia aşteptam pauzele. Am continuat încă câteva emisiuni la radio şi desigur că lucrurile s-au calmat. Când am văzut că publicul vorbeşte cu mine (printr-un chat) am început să-mi controlez vocea.

Am făcut şi prezentări în faţa a două sute de elevi. Era o prezentare despre ţigări, de ce sunt nocive, nişte statistici, o părere personală etc. E greu ca elev să prezinţi altor elevi motive pentru care nu-i bine să fumezi în timp ce ei toţi, la vârsta adolescenţei fiind, fumau. Repetasem de multe ori prezentarea. O făcusem întâi în faţa câtorva profesori cu emoţii maxime, tremurat şi transpirat. În faţa elevilor a fost mult mai greu. Sala era imensă. Mi-a tremurat vocea, desigur, dar când m-am văzut aplaudat de fumători de vârsta mea am avut un sentiment pe care-l ai destul de rar.

Temerile ţi le înfrunţi înfruntându-le

Da, atât de simplu este. De temeri nu scapi sub nicio formă dacă nu ţi le înfrunţi. Ştiţi cum se tratează arahnofobia (adică frica de păianjeni)? Se tratează cu păianjeni!

Singura modalitate de a scăpa de închisoarea fricii este acţiunea.

- Joe Tye

Ţie de ce îţi este frică?

Îţi e frică să susţii prezentări sau să vorbeşti în public?

Îţi e frică să fii refuzat? (s-a scris aici despre asta)

Îţi e frică să faci schimbări sau să începi un nou proiect, o nouă afacere?

Îţi e frică de eşec? (s-a scris aici despre asta)

De orice ţi-ar fi frică trebuie să înţelegi că doar acţionând cu frică vei scăpa.

De ce să nu-mi ignor temerile?

Este cea mai frecvent întâlnită greşeală când vine vorba de temeri. Oamenii îşi ignoră temerile şi pierd tot felul de ocazii din această cauză. Pe lângă asta mai păţesc şi următoarele:

• Le scade respectul de sine.
• Se simt frustraţi şi lipsiţi de putere.
• Îşi sabotează indirect succesul.
• Duc o viaţă plicticoasă, lipsită de evenimente.

Pe termen lung retragerea nu este cea mai bună abordare a problemei. Înfruntă-ţi temerile din timp! E spre binele viitorului tău.

A fugii de propriile temeri este o strategie sortită eşecului.

- Jeff Keller

Şi sondajul…