Înainte să te grăbești să îmi lași un comentariu în care să te arăți ușor îngrijorat referitor la titlul articolului, lasă-mă să-ți zic la ce mi-a fost mintea când l-am ales. Când dai de o problemă te vezi obligat să o rezolvi. Dacă nu o poți rezolva chiar imediat te apuci să te interesezi pe la altii cum ar trebui să procedezi. Dupa o vreme ai aflat si învățat destule ca să poți trece peste prima problema. Fericit şi mulțumit de tine mergi înainte dar nici nu apuci să te bucuri prea mult de un trai liniștit că iar te lovești de alte probleme.

Când eşti slab loviturile vin una după alta, conform zicalei “O nenorocire nu vine niciodată singură”. De cele mai multe ori nu poţi controla situaţia. Poţi să încerci să îndrepţi lucrurile, dar nu reuşeşti de fiecare dată. Iar în cazurile în care nu reuşeşti să înlături sursa problemelor, te afli în una din următoarele situaţii: fie eşti descurajat, trist, îţi scade încrederea în forţele proprii, devii frustrat, fie te ţii tare şi înduri lovitură după lovitură, până când te obişnuieşti cu ele şi îţi dezvolţi un fel de imunitate la ele.

Oricine găseşte motiv de a critica la alţii ceea ce alţii găsesc de criticat la el. – La Rochefoucauld

Încă din fragedă pruncie am fost învăţaţi că anumite lucruri sunt frumoase sau urâte. Fetiţa savurează orice moment în care poate defila în hainele şi încălţările cu toc ale mamei. Câteodată mai pune mâna şi pe farduri. Băieţelul are atitudinea “de barbat” pe care i-o insuflă tatăl.

Cu puţin timp în urmă, fiica mea în vârstă de 8 ani mi-a spus: “Mami! Sunt oameni frumoşi şi oameni urâţi. Tu eşti aşa şi aşa.”

Până şi copiii fac o selecţie instinctivă între ei. Sunt foarte tranşanţi. Consideră ca lucrurile sunt doar de două feluri: frumoase sau urâte; bune sau rele.

Mergând prin librării, am descoperit o carte diferită de toate celelalte. Este deosebită, atât ca nume – “Pe spatele şerveţelului”, ca design – are forma şi coperţile ca ale unui şerveţel, cât şi ca abordare şi conţinut.

Atunci am ştiut că vreau să o citesc. Am reuşit să pun mâna pe ea şi într-un timp relativ scurt, am şi terminat-o.

Autorul, Dan Roam, reuşeşte să te introducă în modul gândirii vizuale, folosind un limbaj uzual pentru a putea fi înţeleasă de oricine.

Avantajul cel mai mare pe care îl ai, dacă vrei să îţi faci o idee despre ce înseamnă să îţi foloseşti gândirea vizuală, este acela că, în carte, întâlneşti foarte multe desene. Dan Roam îşi exemplifică fiecare teorie printr-un desen, pentru a te ajuta să înţelegi conceptul şi pentru a avea un punct de pornire în exlorarea rezolvării problemelor cu ajutorul desenelor.

Revin la o idee pe care am schiţat-o în articolul de Anul Nou şi spun că oamenii au avut întotdeauna nevoie de un imbold pentru a merge mai departe.

Atunci când suntem “la greu”, când totul pare că se năruie şi nu avem ieşire, când parcă nimic nu merge bine şi nu ştim încotro să o luăm, atunci trebuie să “ne agăţam” de ceva. De ceva care să ne dea puterea de a merge mai departe şi de a ieşi din impas. Avem nevoie de SPERANŢĂ.

Numai că aici e o problemă. Cei mai mulţi aleg un mod greşit de a merge mai departe.

Într-o societate în care nu se pune neapărat accentul pe creativitatea fiecărei persoane ci mai degrabă pe conformism, trebuie să învăţăm să ne exprimam părerile, opiniile, şi să găsim metode noi şi originale de rezolvare a problemelor cu care ne confruntăm.

Creativitatea este un proces mental și social care implică generarea unor idei sau concepte noi, sau noi asocieri ale minții creative între idei sau concepte existente.

Am scris săptămâna trecută despre importanţa unui psiholog, motivele pentru care ar trebui să-l vizitezi, şi diferenţele dintre el şi un psihiatru. Aşa cum era şi normal, de data aceasta voi spune câte ceva despre psihiatru şi munca sa.

Ce este un psihiatru?

Psihiatria (din limba greacă: psyché (ψυχη) = spirit, suflet și iatros (ιατρος) = medic) este o ramură a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul și reabilitarea persoanelor cu boli mintale.

Ce este un psiholog?

psiholog - PSIHOLÓG, -Ă, psihologi, -ge, s.m. şi f. 1. Observator fin, dotat cu capacitatea de a sesiza şi de a analiza viaţa sufletească a cuiva; cunoscător al sufletului omenesc.

Psihologul este absolventul facultatii de psihologie. Deşi lumea înca mai face confuzii, psihologul nu este medic. Obiectul activităţii unui psiholog îl reprezintă studiul omului în toate ipostazele sale, atât cel sanătos cat şi cel bolnav sau aflat în dificultate.