N-am în plan să vorbesc despre ”Vrei să fii miliardar?”, ci mai degrabă despre prietenie. Da, știu, e un subiect mult prea vast. Chiar de aia nici nu intenționez să-l acopăr pe tot. Zilele trecute am dat peste un CD cu poze din liceu, adica de acum vreo 6 ani.

Ce mi-am dat seama după alea două ore în care mi-am revăzut aproape toți colegii? Că n-am mai păstrat legătura cu nici jumătate din ei după terminarea liceului.

Sunt momente când fiecare simte nevoia de puţin mai multă atenţie decât de obicei din partea prietenilor. Fie că treci printr-o problemă mai delicată, fie că ai ceva de sărbătorit vrei ca cei din jur să îţi arate că ştiu să fie alături de tine. Situaţiile în care răspunsul lor nu e tocmai cel aşteptat de tine nu sunt rare şi de aici pornesc, în general, întrebările.

Prieteni VS Cunoscuţi

Să zicem că îţi place grupul de oameni cu care ieşi miercurea la film, joia la karaoke şi în week-end la bere. Totul e foarte fain, distracţie cât cuprinde, voie bună din plin. Îţi place că eşti înconjurat de oameni cu aceleaşi pasiuni ca şi tine, că vă simţiţi bine când vă adunaţi, că poate mai fac ei cinste din când în când şi îţi mai rămân nişte bani pentru vremuri grele. Dar la un moment dat te întrebi pe câţi din cei pe care tu îi consideri prieteni o să te poţi baza atunci când vei avea nevoie?

„Nu mai pune totul la suflet!”, „Nu mai aştepta atât de mult de la nimeni!”, „Nu mai judeca oamenii dupa fiecare faptă pe care o fac!”. Cred că le-am zis deja de 1000 de ori atunci când am avut ocazia şi o să continui să o fac pentru că sunt unii oameni care pur şi simplu nu vor să mă înţeleagă.

Tu: “Nu mă pot schimba!”

Replica asta începe să mă enerveze tot mai tare. Mi se pare cel mai absurd pretext pentru a te eschiva din calea unei provocări, probabil, prea mari. Nu i-am judecat niciodată pe cei care îmi aruncă un astfel de răspuns atunci când încerc să îi ajut să vadă lucrurile altfel. Fiecare e stăpân pe propria viaţă şi pe propriile acţiuni.

Există două categorii de oameni: cei care preferă să renunţe la unele lucruri decât să ceară ajutor şi cei care abuzează de bunavoinţa prietenilor. Când ai de rezolvat o problemă e bine să găseşti un echilibru între cele două extreme.

Prea mândru să recunoşti că nu te descurci singur?

Eu am trecut prin asta. Ştiu cum e să te vezi ajuns în faţa unei situaţii pe care nu o poţi rezolva de unul singur dar nu eşti dispus să recunoşti. Poate eşti prea încăpăţânat. Poate eşti prea mândru. În mintea ta, a cere ajutor te face să pari slab. Ţi-e teamă de ce vor crede ceilalţi despre tine, de faptul că ai putea să scazi în ochii lor. Prostii!

Nu mi-e jenă să spun în gura mare că un singur lucru urăsc pe lumea asta: RUTINA! O, doamne, pune-mă mai mult de două zile să fac acelaşi lucru şi moralul meu o să fie la 30 de metri sub pământ… iar cheful de viaţă va fi zburat de mult din mentalitatea mea.

Dacă ar vrea să mă tortureze vreodată un terorist n-ar trebui să mă bată sau să-mi pună picături de apă să-mi picure în frunce… Ar trebui doar să mă pună să fac zilnic, în mod repetitiv exagerat, acelaşi lucru. Pune-mă să mă joc zilnic acelaşi joc pe calculator şi o să-ti spun tot ce vrei să ştii ca să mă pui iar în libertate!

Există o vorbă care spune că Nu poţi să schimbi oamenii din jurul tău şi nici nu-i frumos să încerci..

Şi întrebarea mea este: De ce? De ce n-ar fi frumos şi de ce n-aş putea să schimb oamenii din jurul meu?

Indiferenţa nu-i bună: Dacă trec pe stradă pe lângă un gunoi aruncat pe jos lângă un coş de gunoi, moral ar fi să ridic gunoiul şi să-l pun în coş, aşa-i? Deci… să fac o schimbare.

Atunci, nefiind un om indiferent, de ce să nu ajut oamenii din jurul meu încercând să le schimb o percepţie?

În opinia mea, viaţa este un cumul de evenimente şi trăiri, pe parcursul cărora o fiinţă trece prin mai multe etape.

Fiecare etapă în parte are specificul ei.

În fiecare etapă fiinta priveşte din altă perspectivă acelaşi gen de evenimente şi trăiri pe care le abordează în moduri diferite.

Orice om care la un anumit moment, într-o anumită, situaţie intervine în viaţa noastră, ne afectează în mod direct existenţa.

Revin la o idee pe care am schiţat-o în articolul de Anul Nou şi spun că oamenii au avut întotdeauna nevoie de un imbold pentru a merge mai departe.

Atunci când suntem “la greu”, când totul pare că se năruie şi nu avem ieşire, când parcă nimic nu merge bine şi nu ştim încotro să o luăm, atunci trebuie să “ne agăţam” de ceva. De ceva care să ne dea puterea de a merge mai departe şi de a ieşi din impas. Avem nevoie de SPERANŢĂ.

Numai că aici e o problemă. Cei mai mulţi aleg un mod greşit de a merge mai departe.