PASIÚNE, pasiuni, s. f. 1. Stare afectivă şi intelectuală deosebit de intensă şi stabilă, manifestată ca o tendinţă care polarizează procesele psihice ale omului, determinându-l prin intensitatea efectelor sau prin permanenţa acţiunii lor. 2. Înclinaţie vie, însoţită de plăcere pentru obiectul studiat sau pentru profesiunea exercitată. ♦ Dorinţă, aspiraţie. (dexonline.ro)

Pasiunile ne energizează, ne încarcă pozitiv şi ne acaparează, atunci când facem ceea ce ne place nu contează că e trecut de ora 00:00 sau că am sărit peste cină.

Eu am ştiut întotdeauna că am o înclinaţie pentru decoraţiuni interioare şi bricolaj (Do it yourself), însă în ultima perioadă această atracţie s-a transformat într-o pasiune. Citesc articole pe site-uri de specialitate, caut tutoriale, îmi iau notiţe, fac liste şi desene şi uneori uit de mine ore întregi lucrând la un proiect.

Ori de câte ori pot îmi fac timp pentru pasiunile mele pentru că atunci când pun o idee în practică mă simt extraordinar: creativă, fericită, pasionată!

Pasiunile nu au dată de fabricaţie sau termen de valabilitate, poţi să le descoperi la 5 sau la 50 de ani şi îţi fac plăcere o lună, un an sau chiar o viaţă.

Tu ce pasiuni ai şi cât timp investeşti în ele?

E pasionată de fotografie deşi deja e studentă la actorie şi în paralel la arhitectură! Mi-am zis: “Wow, uite încă un om pasionat!” şi m-am decis ca după ani de “tăcere” să-i cer un interviu. Ce-a ieşit e mai jos.

Ah, şi, azi – 12 septembrie – este ziua ei. Face 20 de ani! La mulţi ani, Deborah! :)

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt studenta în anul doi la U.N.A.T.C., la actorie, la Adrian Titieni şi în paralel sunt studentă la “Mincu”, la arhitectură, tot în anul 2 şi încerc să supravieţuiesc. Am terminat prima la actorie în anul întâi cu medie de bursă la arhitectură, aşa că vă puteţi da seama că în afară de şcoală nu fac prea multe.

În puţinul meu timp liber fac poze. În mare mi-am fotografiat toate prietenele pe care le-am considerat frumoase şi uitându-mă la poze am realizat că de fapt erau frumoase exact persoanele care mi-erau cele mai apropiate. Ah, şi fac 20 de ani azi (pe 12 septembrie). Îmi place mai tot ce înseamnă “artă” deşi mai mereu am fost cu matematica…

2. Cum şi când te-ai apucat de fotografie?

M-am apucat făcându-mi poze mie. Aveam o mizerie de aparat pe care am încercat să-l folosesc în cele mai ciudate poziţii. Apoi, desigur, am început să mă joc cu lumina şi am început să experimentez. Acum un an m-am hotărât să investesc într-un aparat mai deştept ca mine. Atunci am început să fac poze altora. La început îmi postam pozele pe Flickr, dar acum public totul pe Facebook. Sunt pasionată de fotografia de modă în mare parte. Îmi place să fotografiez omul.

3. Cum reuşeşti să te împarţi între două facultăţi grele şi o pasiune? Cum îţi găseşti timpul necesar? Sunt mulţi alţi oameni cu mult mai mult timp liber care nu reuşesc să îşi “susţină pasiunea”.

Eram fix acum un an în situaţia în care trebuia sa mă hotarasc la ce facultate dau, iar dupa discuţii interminabile şi crize existenţiale m-am hotărât să fac melanj între arhitectură şi actorie şi vizual şi emoţional. Cumva în capul meu ele toate se completează.

Plec de dimineaţă la 7:30 de acasă şi mă întorc seara la 12 cu o eventuală pauză de masa şi multiple pauze de covrigi – asta de luni până vineri şi uneori şi weekendurile. Şi fotografia este cireaşa de pe tort. O includ în acele mici spaţii dintre cele două facultăţi. Partea proastă nu este că nu am timp să fac pozele, cât că nu am timp să le editez. Sunt genul de persoană care după scurt timp după ce fac pozele nu mai sunt pe deplin mulţumită de rezultate. Şi atunci pozele pe care n-am apucat să le editez din prima nu mai au nicio şansă.

4. Fotografii sunt împărţiţi în două – cei care îşi editează pozele şi cei care le lasă aşa cum au ieşit. Tu cum eşti şi de ce?

Eu cred în fotografia editată pentru că sunt de părere că prin editarea ulterioara poţi să exprimi lucruri ce le-ai simţit în timp ce apăsai pe declanşator. Cumva fotografia în sine te poate inspira sau te poate duce cu gândul la un rezultat final. Uneori mi s-a întâmplat ca editând o fotografie să ajung la un rezultat la care nu mă aşteptam (într-un mod pozitiv). Cumva la mine totul e senzorial, nu raţional.

5. Care-s planurile de viitor?

Nu-nu, nu mă întreba asta! Nu am niciun plan de viitor. Absolut niciunul.

6. Deci te laşi de fotografie?

Nu! În niciun caz. Nu stiu încotro mă duc. Mă las dusă de val. Adică n-am nicinu plan. Tre’ să văd în ce se vor concretiza împlini toate lucrurile astea. Sunt copilul ploii.

7. Ce castigi din pasiunea asta?

Păi … experienţă, cunosc oameni… am cunscut fotografi pe care-i admir: Dinu Lazăr, Ionuţ Staicu şi alţi tineri artişti: Răzvan Tulai, stilişti: Radu Mada, make-up artists: Laura Ungureanu, Aura Rafte etc.

Prima lucrare pe bani a fost pentru campania de lansare a celei mai noi descoperiri ale lui Smiley – Sore.

8. Cum reuşeşti să rămâi motivată după 5 zile de 7:30 – 00:00?

Păi… odată cu vacanţa am observat că fără program de la 7:30 la 00:00 sunt de fapt tristă, nemotivată, neproductivă – asta este viaţa mea! Legat de puţinul timp liber – cred că abia atunci când ai o ora pe săptămână să te vezi cu oamenii aceia pe care-i consideri prieteni începi să valorifici enorm timpul.

9. Ce sfat le-ai da oamenilor care susţin că ei n-au pasiuni?

Nu cred ca există “Cei 10 paşi miraculoşi pe care poţi să-i urmezi ca să ai brusc o pasiune”. Pot doar să-i compătimesc şi să sper că e doar o chestie de moment. Cred că important e să ajungi la momentul la care să realizezi că e imposibil să nu fie ceva care să te facă fericit. Şi de acolo porneşte tot şi lucrurile vin de la sine.

10. Ai un citat favorit?

“This too shall pass.” în ideea că nici atunci cand suntem în extaz sau/şi agonie trebuie să fim conştienţi de faptul că niciuna din stările acestea nu durează la nesfârşit şi că azi putem fi undeva şi mâine în cu totul altă parte.

Uneori generalizăm şi catalogăm oamenii foarte din scurt: fie după cum se îmbracă, fie după cum arată (fizic), fie după primele gesturi sau după personalitate. Dar viaţa de fapt ne demonstrează că toate acestea sunt irelevante pentru că oamenii sunt capabili să se schimbe foarte rapid şi uşor.

Poate că titlul acestui articol e puţin eronat. Poate nu avem de fapt de învăţat 11 lucruri de la cei mici, ci trebuie doar să ne amintim 11 lucruri pe care le-am uitat, dar le ştiam atunci când eram mici…

Şi, deci, să purcedem:

1. Fii cât mai sociabil!

Cei mici îşi fac prieteni foarte-foarte repede. Fără nicio jenă se duc unul la altul şi se joacă de parcă-s prieteni de o viaţă. Nu de puţine ori am asistat la “împrumuturi” de jucării ce au ieşit cu plânsete şi plânsete ce s-au terminat cu prietenii.

Cei mici nu se gândesc de două ori înainte să cunoască un alt om. Dacă vor să-l cunoască, o fac! Şi fac asta pentru că-s nişte curioşi!

2. Fii curios! Pune multe întrebări!

Nu te mai abţine! Nu te mai ascunde! Ştiu că eşti curios de multe lucruri şi vrei să aflii tot felul de lucruri ciudate. Cercetează, află, spune prietenilor despre ciudăţeniile care te interesează. Pasiunile ruşinoase nu-s o soluţie.

Cei mici sunt curioşi şi se duc, pun mâna, miros şi gustă fără să stea pe gânduri. De aceea ei învaţă repede!

3. Nu pierde vremea, ocupă-te cu pasiune de ceea ce-ţi place să faci!

Cei mici pot învăţa foarte repede lucruri care-i interesează. Şi nu le pasă că pentru asta trebuie mai întâi să târască pe jos, apoi să meargă în patru labe şi apoi, în încercarea de a-şi ţine echilibrul, să cadă în fund!

Cei mici au idoli! Şi pot învăţa de la idolii lor foarte rapid gesturi şi atitudini.

4. Cultivă o atitudine pozitivă!

Cei mici sunt drăguţi de-ţi vine să-i smotoceşti! Câţi adulţi drăguţi de-ţi vine să-i smotoceşti ştii în prezent?! Zero?

Şi asta nu-i pentru că cei mici sunt mici fizic… ci pentru că cei mici zâmbesc cu toată faţa! Ei au şi cultivă constant o atitudine pozitivă! Ei nu au nevoie de un motiv pentru a fi fericiţi, ci de un motiv pentru a fi trişti. Ciudat cum, atunci când creştem mai mari, avem mereu nevoie de un motiv pentru a ne arăta fericirea!

Singurul moment când cei mici nu sunt drăguţi este atunci când sunt supăraţi… Dar chiar şi atunci au o calitate! Ştiu să se impună şi ştiu să negocieze!

5. Impune-te! Negociază!

Ei nu ezită să arate faptul că-şi doresc ceva cu ardoare sau că le displace foarte tare ceva anume. Ei fac totul ca să schimbe! Şi adesea reuşesc pentru că sunt nişte creaturi ce negociază foarte-foarte bine!

Impune-te, negociază! Nu sta degeaba, nu te lăsa călcat pe coadă. Înainte fără frică!

6. Iartă cât de mult poţi!

Şi chiar dacă uneori cei mici se supără, ei mereu ştiu să ierte! Oricât de tare l-ai supăra, el te va ierta şi va şti cum să aibă în continuare o relaţie cu tine!

Noi, cei adulţi, adesea facem pe durii şi refuzăm să iertăm. Astfel nu facem decât să ne facem nouă rău.

7. Scapă de prejudecăţi!

N-ai să vezi un copil cu prejudecăţi. Pentru ei nu-i relevantă culoarea pielii, sexul, religia, culoarea ochilor, lungimea degetelor, numărul mâinilor şi aşa mai departe!

Încearcă, deşi e greu, să nu te laşi influenţat de prejudecăţile ce umblă prin societate. Asta nu o să-ţi aducă nimic bun.

8. Nu te limita!

Cei mici n-au limite. Imaginaţia lor zburdă-n stânga şi-n dreapta fără oprire, fără să se autolimiteze. Lor nu le este frică de faptul că munca sau creaţia lor nu va fi apreciată. Ei fac, indiferent de părerile celor din jur!

Nu mai spune că nu ştii să scrii, să desenezi, să cânţi sau să dansezi fără să încerci! Crede-mă, cei mici ştiu să facă toate aceste lucruri!

9. Ai încredere în tine!

Cei mici nu-s creativi pentru că-s mici, ci pentru că aşa vor ei să fie! Ei au încredere în abilitatea lor de a face … orice! Ai încredere în tine chiar şi atunci când ştii că de fapt nu ai încredere în tine.

Un copil care învaţă să meargă o să încerce, cu încredere, să se ridice în două picioare şi să meargă din nou deşi ştie că a mai căzut de vreo 4 ori în fund!

10. Fii curajos!

N-ai să vezi un copil mic fricos! Abia după o anumită vârstă, când părinţii îi spun despre “Bau-bau”, celui mic o să i se facă frică de întuneric… Dar chiar şi atunci, cu frica de întuneric, el nu va ezita să facă bungee-jumping…

Termină cu frica de orice! Nu-i constructivă! Şi fă orice să scapi de toate fricile de care eşti conştient!

11. Fii sincer!

Cel mic o să-ţi zică-n faţă că eşti frumos deşi ai un nas mare şi urechi cam clăpăuge…

Da, ceea ce-ţi spun este să fii sincer. Indiferent că feedbackul tău e negativ, zi-l pe cel adevărat, nu masca adevărul de frica supărării celor din jur. Ei vor învăţa să ierte când tu vei învăţa să fii sincer!

Cum să nu iau la întrebări o don-şoară biciclistă, ecologistă, care-şi dă demisia pentru a face ce-i place cel mai mult – şi anume wallstickere?

Deci, uite ce-am întrebat şi uite ce mi-a răspuns:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt un arhitect de interior care a terminat şi un liceu de artă în Constanţa – asta mi se pare destul de important fiindcă acolo m-am format cu desenul… În rest: Am 26 de ani, încă şi pot spune că mama este cea care m-a crescut lăsându-mă să desenez pe uşi, pereţi şi bibliotecă. Tot ea m-a învăţat să fiu ecologistă. Mergeam cu ea în parc şi strângeam gunoaie. O dată chiar am stins un incendiu. Tata e arhitect, mama a terminat arte plastice şi am fost încurajată să mă îndrept şi eu spre un domeniu de genul acesta. De aceea cred că nu iau totul prea în serios uneori. (Şi începe să râdă zicând acest lucru într-o manieră ironică.)

2. Zi-mi mai exact ce este “Cai verzi pe pereţi”?

Păi… a fost la început o idee a colegei mele, Bianca, care a venit din lipsă de chestii interesante pe pereţii noştri. Noi aveam peretii albi sau roz. Am discutat, am discutat şi am zis că ar fi cazul să luăm atitudine. Am ajuns să avem cu timpul un atelier mic. La inceput am tratat totul mai în joacă, dar apoi după ce am renunţat la joburi am luat totul în serios. Momentan nu-i job full time, nu trăim din asta, ne plătim câteva facturi, dar clar nu trăim din asta încă.

3. Zi-mi mai exact ce faceţi cu aceşti cai verzi pe pereţi. Am înţeles că aveţi un atelier dar vrem să ştim mai multe! Ce faceţi de fapt?

Noi desenăm chestii, le procesăm pe calculator, apoi le printăm, le tăiem din autocolant şi le facem wallstickere. Există şi firme mai mari de wallstickere dar noi desenam, tăiem, procesăm şi de multe ori le lipim cu mâna noastră. Lucrăm foarte mult la comandă şi facem stikere personalizate, după descrierile clientilor şi de asta ne distrăm foarte tare. Noi venim cu idei de stickere pentru casa ta pentru că suntem arhitecţi si putem da nişte sfaturi pertinente. Din păcate, lumea nu ne prea cere sfaturi pentru ca nu sunt obişnuiţi să ia sfaturi de la arhitecţi în general.

La noi, la români, e destul de “greu” pentru că „toată lumea se pricepe la orice”! Am făcut nişte workshopuri ca să convingem oamenii să deseneze singuri, să vină cu idei de wallstickere, să-i „dezgheţăm”.

4. Cum este feedbackul din partea celor care văd ce faceţi?

Nu a existat nimeni care să ne spună că nu le place, că nu suntem adorabile şi stickerele noastre la fel. Avem feedback grozav pe Facebook, avem like-uri şi comentarii dar am impresia că încă nu sunt destui oameni care au curajul să-şi lipească lucruri pe pereţi.

5. Ce te motiveaza să faci asta?

În primul rând libertatea de creaţie: mereu facem modele noi! Totodată am ocazia să cunosc oameni noi şi să-i fac să se gândească la pereţii lor goi şi albi. Şi asta-i super pentru că dacă lor nu le mai place la un moment dat pot să-l dea jos. Îl dezlipeşti şi poţi lipi altul.

6. Ai zis că momentan nu trăiţi din asta, dar zi-ne mai exact despre monetizarea acestei pasiuni…

Bani ies, dar putem să ne plătim doar câteva facturi şi costuile de producţie. Ne mai luăm o acadea din când în când… Dar asta nu ne descurajează în nicun fel pentru că are un mare potenţial şi în plus ne place foarte mult ce facem! E o chestie care nu are limite. Poţi face un sticker cu orice!

7. Ce urmează?

Pe viitor vrem să introducem şi altceva în afară de wallstickere… Tot decoraţii de perete, dar de alt tip, din alte materiale, dar pe aceaşi linie – vor fi decupaje, vor fi chestii handmade. Nu vreau sa dau mai multe detalii momentan. Prefer să vă surprindem! Pot spune doar ca unele din lucrurile noi pe care le vom face vor avea şi rol decorativ şi funcţional.

8. Ok, nu eşti (sau nu sunteţi, tu şi Bianca) angajate fulltime, dar nici nu trăiţi din „Cai verzi pe pereţi”. Sunt sigur că cititorii se întreabă cum reuşiţi?!

În general facem amenajări de interior de orice fel – aproape – ca freelanceriţe, însă dacă am putea la un moment dat să trăim doar din stickere şi grafică ar fi perfect.

9. Există un îndemn biblic ce spune: “Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.”. Te “foloseşti” vreodată de ce spune acest îndemn, chiar dacă eşti sau nu regligioasă?

În primul rând nu cred că trebuie luat ca îndemn biblic, ci ca sfat bun. Dacă ne e frică să cerem, de unde să ştie cineva că avem nevoie de ajutor? Primul pas e să ceri. Şi nu se referă la cerşit. A cere înseamnă a-ţi arăta intenţiile. Lăsând filosofia la o parte… E UN SFAT BUN!

10. Citatul tău favorit sau după care-ţi ghidezi viaţa?

Citat favorit? Nu cred că am… Nu-mi vine nimic în minte acum. Mă descurc şi fără!

11. Eşti o artistă căreia nu-i plac citatele?! Eu sunt îndrăgostit de citate!

Îmi place foarte mult să citesc, să fiu informată, numai că nu mi-am luat o anumită frază, un anumit tipar după care să mă ghidez. Nu cred că-i înţelept să mergi după o singură idee. Tind să cred că am o “reţea” de idei după care-mi ghidez viaţa.

12. Bun. Mulţumeeeesc!

Cu plăcereeeee!

Nişte Cai verzi pe pereţi:

Aţi observat cum noi, românii, suntem crescuţi ca să plecăm din ţară spre un teritoriu “mai bun, mai frumos, cu mai multe oportunităţi”? La noi o parte foarte mare din populaţie poate să vorbească engleză şi visează la plecare. Cine mai e ca noi? În alte ţări (Franţa, Spania, Italia, Ungaria etc.) abia găseşti pe cineva cu care să te înţelegi în engleză.

Nu pot să spun: “Recent există un trend: tinerii pleacă în State sau în UK.” căci… nu-i un trend recent de fapt. Ci e doar un trend care creşte tot mai mult.

Fie că-i vorba de studenţi sau nu, eu sunt totalmente ANTI-plecatul din România.

1. Aici e cel mai uşor!

De unde până unde vorba asta: “Acolo e mai uşor să faci bani.”? Aici e cel mai uşor să faci orice. Căci aici poţi să te înţelegi perfect cu toţi oamenii din jur. Aici ai rude, ai familie şi aici îţi faci cel mai rapid prieteni. Aici cel mai probabil ai deja un acoperiş deasupra capului. Acolo o carieră e mai apreciată decât aici? De cine să fie apreciată? Tot de noi, de români? Şi cum te face asta mai fericit?

2. Aici este oportunitatea!

Dacă nu pleci să ajuţi oamenii din Africa (şi nu ştiu de ce, dar sunt convins că nu acolo vrei să pleci) atunci fii sigur că AICI sunt toate oportunităţile tale. În State, în Vest şi cam oriunde în altă parte oportunitatea ta de a creşte e mult mai mică. Era vorba aceea: “Bun venit în România! Fixaţi-vă ceasul cu 50 de ani în urmă.”. Trist… dar adevărul este că faptul că suntem cu 50 de ani în urmă ne avantajează. Aici poţi face ATÂT de multe lucruri care încă nu se fac! Şi da, e foarte foarte foarte legal să te inspiri de la cei din vest.

Diana face succes în România … chiar dacă face afaceri cu străinii. Viorel şi-a dat demisia şi şi-a împlinit visul… tot aici, în România. Simona la fel. Trăieşte foarte fericită aici. La noi, în România, e încă fooooarte mult loc pentru astfel de oameni.

3. Scopul tău este fericirea!

Cum să fii fericit când toată familia ta este aici? Eu prima dată când m-am mutat de acasă (eram în acelaşi oraş) m-am simţit îngrozitor. Fără gălăgie în casă? Fără surori cu care să mă cert sau părinţi enervanţi? Şi da, mă consider un om matur. Oricât mă stresează când stau cu ei… sunt muuult mai fericit când sunt cu ei decât atunic când sunt departe de ei. Scopul tău nu este împlinirea financiară şi cariera, ci fericirea. Iar fericirea nu vine cu banii, cu toţii ştim asta!

4. Aici avem corupţie şi preşedinţi nesimţiţi!

Nu, nu ai citit greşit! Aici avem corupţie şi preşedinţi nesimţiţi. Avem muuuulte alte “defecte”. Tocmai de aia se merită să stai aici. Aici ai cu cine lupta, nu ai timp de plictiseală. Ai pentru ce să militezi. Când dai jos corupţia poţi să începi să lucrezi la un alt “defect”. În străinătate te-ai plictisi.

5. Aici poţi să faci lucruri frumoase!

Pentru că-n alte părţi lucrurile frumoase deja se fac, nu? Dacă nu… atunci de ce se spune că-i frumos în alte ţări? Bucurenci face lucruri frumoase în România. Oare nu putea el să plece până acum de aici? Tara face lucruri frumoase în România. La fel şi Liana Buzea! La fel şi Adrian Ciubotaru! Nu puteau ei să plece de aici? Oare? Sunt români care stau în România şi sunt fericiţi.

6. Bonus – Aici e Motivonti!

Păi… nu-i şi acesta un motiv?

Alte motive?

M-am săturat să aud tot mai mulţi oameni zicând că vor să plece! Nu e inteligentă această plecare! :) Sper, din absolutmente tot sufletul meu şi al lui Motivonti, că te-am convins să rămâi aici!

Am hotărât s-o intervievez pe Simona pentru că îi admir atitudinea. Da, de aceea. Fără nicio legătură cu munca pe care a prestat-o până acum. Simona este pasionată de artă şi aşă ajuns să-şi câştige în ziua de azi existenţa prin desenarea mai multor site-uri. Un om care trăieşte din freelancing este mereu de admirat!

Aşadar, interviul:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Mă numesc Simona, am 29 de ani şi locuiesc în Bucureşti de când mă ştiu. Am 15 ani de studii în arte plastice şi 7 ani de lucru ca graphic designer. Atunci când fac o pauză de calculator sunt absorbită de o carte bună, câteva schiţe în peniţă cu tuş sau nişte cadre foto.

2. Cum ai ajuns sa “desenezi” site-uri? De unde a pornit aceasta “pasiune”, dacă-mi permiţi să o numesc aşa?
Este o poveste mai lungă.

De mică am fost atrasă de partea artistică a lucrurilor şi asta m-a împins către şcoala şi Universitatea de Arte Plastice. Am început să lucrez pe calculator în anul 2000, când tatăl meu mi-a dăruit un calculator. Am fost fascinată de funcţia “Undo” pe care o îndrăgesc şi astăzi.

Curiozitatea m-a impins în multe direcţii. Am învăţat print, 3D, animaţie, efecte speciale şi am lucrat în televiziune ca Art Director şi Creative Director.

Web designul este o descoperire mai nouă şi am început să creez siteuri din nevoie, încercând să-mi creez portofoliul când am hotărât să devin liber profesionist. Atunci mi-am dat seama că web designul este ceea ce căutam.

3. Pentru o vreme n-ai lucrat ca freelancer, ci ai fost angajată şi ai lucrat cu branduri destul de mari. Cum ai ajuns să fii freelancer?

Am lucrat pentru 3 ani şi jumătate în televiziune, am învăţat lucruri extraordinare şi am întâlnit oameni deosebiţi. Însă la un moment dat n-am mai avut nimic nou de aflat şi intrasem în rutină. Din acest motiv am devenit liber profesionist (freelancer), pentru a putea lucra mereu la proiecte interesante care mă ajută să fiu creativă, să găsesc soluţii şi să sparg rutina zilnică.

Desigur, mă bucur de fiecare dată când am un proiect grafic pentru TV, fie el un generic de emisiune, o identitate tv sau un pachet grafic de ştiri TV. Animaţia TV şi efectele vizuale rămân prima mea dragoste.

4. Zi-mi te rog 3 motive pentru care-i mai bine să fii freelancer.

Din fericire am o meserie care poate fi practicată astfel şi am numai avantaje. Un liber profesionist poate să-şi facă programul lui aşa cum îşi doreşte, poate să îşi aleagă clienţii, nu are salariu fix şi dacă domeniul îi permite, poate colabora cu oameni de pretutindeni.

5. Nu auzi prea des de femei care fac programare… eu unul am fost instant mândru de tine, fără ca măcar să te cunosc. Cum te simţi ca femeie într-o industrie “dominată” de bărbaţi?

Sincer, nu am întâlnit foarte mulţi profesionişti pe partea de web design şi programare în România. Acesta este şi motivul pentru care am început să fac site-uri web acum câţiva ani. Majoritatea celor care fac web design şi programare în România nu au experienţă sau lucrează full time, ceea ce nu le permite să se perfecţioneze.

Nu pot să spun că fac programare pură, ştiu bine HTML/dHTML/CSS şi mă descurc în Actionscript (flash), JavaScript, PHP. Asta mă ajută să lucrez proiecte în WordPress (folosit ca CMS), Joomla şi Magento.

Sunt una din puţinele persoane care au o meserie frumoasă pe care o iubesc.

6. Adesea intervievez oameni care au o viaţă dublă: au un job din care trăiesc şi o pasiune pe care şi-o monetizează cu timpul… Tu cum ai reuşit să-ţi monetizezi pasiunea atât de bine încât să faci doar ceea ce-ţi place? Cu alte cuvinte: Cât de uşor a fost să-ţi faci loc în industria asta?

Sunt una din puţinele persoane care au o meserie frumoasă pe care o iubesc. Meseria de grafician îmi oferă numai bucurii şi asta mă face să merg mai departe. Nu am întâmpinat greutăţi. Am avut noroc pentru că arta şi grafica pe calculator au multe puncte în comun. Însă totul ţine de voinţă şi organizare.

Cred că oricât de bun ai fi, poţi să fii şi mai bun dacă nu te opreşti. Secretul este instruirea, perfecţionarea şi seriozitatea. Lunar mă instruiesc cu o serie noua de tutoriale acolo unde simt că se poate şi mai bine.

7. Care-s planurile tale de viitor? Vei continua singură? Îţi vei lua asistenţi? Îţi vei face o firmă?

Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul şi am învăţat să nu mai spun NU. Dar nu mă atrage ideea de a avea o firma în acest moment. Proiectele mele se bazează pe originalitate şi tot ce se găseşte în portofoliul meu la artvisiona.ro este creat integral de mine. Din acest motiv cred că lucrările ar lua o cu totul altă direcţie dacă voi avea o firma sau asistenţi şi nu doresc acest lucru.

Ca plan de viitor sigur, am în lucru câteva proiecte personale foarte interesante. Primul proiect este deja început de aproape jumătate de an: jurnal.artvisiona.ro, unde vorbesc totul despre grafică TV, site-uri web, manuale de identitate, optimizare pentru motoarele de căutare şi alţi termeni de specialitate pe inţelesul tuturor.

Un alt proiect foarte mare din toate punctele de vedere are legatură cu arta şi sper să pot spune mai multe cât de curând.

8. Eu fac aceste interviu pentru că te admir. Din acelaşi motiv am facut şi restul interviurilor. Vreau să aflu cât mai multe despre oamenii pe care-i admir, vreau să le aud povestea şi vreau să mă las inspirat de atitudinea lor, să pot să acţionez asemenea lor. Care-s oamenii pe care-i admiri tu?

Sunt foarte mulţi oameni demni de admirat. Îmi plac oamenii din diverse domenii, care au reuşit să devină cunoscuţi pentru că sunt buni şi pentru că aduc ceva util în lume. Câţiva ar fi Richard Rosenman, Joe McNally, Nick O’Neill, Paula Begoun şi Gary Vaynerchuk.

9. Un citat favorit sau dupa care-ti conduci viata?

Cred ca cel mai bun principiu de viaţă este: “Think big and outside the box”.

Am hotărât să-l intervievez pe Vlad pentru că este un exemplu viu al unul om pasionat, care face ce vrea, cum vrea şi are nişte rezultate pe care mulţi le pândim. La doar 16 ani mi-a câştigat toată admiraţia posibilă pentru munca lui de webdeveloper şi webdesigner care ar putea fi angajat cu un salariu fantastic la cine-ştie-ce-firmă din străinătate.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Mă cheamă Vlad, am 16 ani şi învăţ la “Tudor Vianu”. Îmi place programarea, designul (mai ales în site-uri şi aplicaţii web) şi chitara. În timpul liber îmi place să citesc despre lucruri/ocupaţii interesante pe internet. Atunci când nu e vorba de programare sau chitară (şi mai ales când e vorba de şcoală), sunt foarte leneş. Când nu sunt în faţa calculatorului sau cu o chitară în mână, mă găsiţi prin parc.

2. Ce este internetul pentru tine şi de cât timp l-ai descoperit?

Am descoperit internetul în jurul vârstei de 5 ani, odată cu primul calculator, iar atunci reprezenta doar o sursă de distracţie şi un loc unde să citesc despre lucruri interesante. În ultimul timp, am fost foarte impresionat de succesul aplicaţiilor web (mai ales cele sociale: Facebook, Twitter etc.) – un simplu site poate influenţa totul: de la modul în care petreci timpul cu prietenii (Facebook) până la libertatea de exprimare în Iran (Twitter).

3. Când şi de unde a apărut pasiunea pentru programare (web development)?

Am studiat pentru prima oară programarea la şcoală, în clasa a 5-a, şi mi-a plăcut creativitatea pe care mi-o punea la dispoziţie. Apoi, am devenit interesat de programarea web, pentru că este mult mai accesibilă – oricine poate să vadă creaţiile mele printr-un singur click. În acelaşi timp, pe internet pot combina programarea cu designul, o combinaţie câştigătoare.

4. Explică unor oameni care nu ştiu ce este web developmentul ce este TastyDev (TastyDir şi TastyGallery).

TastyDev este numele sub care scot aplicaţiile web pe care le creez. Din timp ce lucrez cu site-uri, trebuie să mut şi să editez foarte multe fisiere care nu se afla la mine pe calculator. La un moment dat am realizat că pot să creez o interfaţă funcţională şi sexy cu care să pot face asta… şi aşa s-a născut TastyDir. Cu el poţi lucra cu fişierele din site-ul tău, le poţi edita, muta şi o groază de alte chestii. TastyGallery este o galerie de imagini super uşor de folosit, care poate fi integrată în site-uri existente. Practic, TastyDir şi TastyGallery sunt nişte produse care ajută oamenii să facă site-uri. Le vând cu 11, respectiv 14 dolari pe CodeCanyon, un site conceput special pentru astfel de produse.

“Motivul pentru care îmi este destul de uşor să fac asta este că îmi place foarte mult!”

5. Ok, deci sunt nişte produse pe care tu le vinzi cu 11 şi respectiv 14 dolari. Nu-i mult, dar pentru un tip de 16 ani… cred că faci mai mulţi bani ca mulţi oameni care au terminat o facultate! Care-i tot acest proces de programare/vânzare? Tu eşti şi cel cu ideea, cel care o pune în practică şi cel care o vinde? Unii oameni cred că pentru a face aceste 3 lucruri singur trebuie să ai 3 facultăţi. Eşti un fel de super-om?

Sunt flatat! Da, eu am grijă de tot procesul, de la idee la prima vânzare. Motivul pentru care îmi este destul de uşor să fac asta este că îmi place foarte mult! Ca şi în muzică şi o groază de alte domenii, cel mai eficient mod de a învăţa ceva este să exersezi acel lucru. Eu mi-am petrecut foarte mult timp în ultimii 4 ani învăţând să fac aplicaţii web funcţionale şi sexy (am avut o groază de surse de inspiraţie) şi mi-a plăcut fiecare secundă!

6. Ce planuri ai pentru viitor? Produse noi? O firmă? O facultate? Te-ai gândit la toate astea?

Deocamdată, sunt foarte fericit să văd că multă lume apreciază creaţiile mele, cu atât mai mult cu cât e destul de profitabil. În viitor, o să încerc să scot mai multe produse şi eventual să transform TastyDev într-o firmă în toată regula. În acest moment lucrez la multe lucruri, cum ar fi nişte site-uri pentru clienţi care m-au contactat datorită succesului meu cu aplicaţiile de pe CodeCanyon (am primit şi o ofertă de job de la o firmă din New York!). Sper ca toate aceste lucruri să mă ajute să intru la o universitate undeva prin State, unde să pot lucra la chestii noi şi inovatoare. :)

7. Cum te descurci cu timpul? Ai timp de tine, de scoala, de chitară şi de programare? Faci atât de multe deodata…

E adevarat că, de multe ori, mă culc târziu şi ajung să regret asta dimineaţa, când trebuie să mă trezesc pentru şcoală, dar mă descurc eu, heh.

8. Zi-mi mai multe despre pasiunea ta pentru chitară. Când, cum, ce cânţi, de când te-ai apucat, când şi unde te vedem pe o scenă?

Păi… ador muzica! Şi chitara mi se pare un instrument interesant, accesibil şi prin care mă pot exprima relativ uşor. Cânt foarte multe genuri de muzică, de la funk (Red Hot Chili Peppers, albumele mai vechi) la metal (Deftones) sau chestii experimentale (The Mars Volta), majoritatea timpului acasă sau la şcoală. M-am apucat de vreo doi ani şi imi place foarte mult! Nu ştiu când/dacă o să mă vedeţi pe scenă, dar e ceva la care mă gândesc de ceva vreme. Vedem…

9. Crezi în Legea atracţiei? (nu cea a lui Newton)

Da, cred că e foarte important să cauţi o varietate de experienţe noi şi interesante, şi dacă eşti destul de perseverent le poţi atrage spre tine!

10. Un citat favorit sau dupa care-ti conduci viata?

“Do epic shit.” (trebuie să recunosc, l-am furat de la un coleg – Bună, Mihai!)

Prima poveste: Pe vremuri (prin 1960, să zicem) atleţii care săreau la înălţime foloseau o tehnică numită “Western Roll” – vasăzică săreau paralel cu bara. Recordul olimpic până atunci era de 1.72 m. Dar în 1968 Dick Fosbury, un altlet mai puţin cunoscut, a făcut un nou record: a sărit 2.24 m! În loc să abordeze bara frontal, a abordat-o cu spatele! CU SPATELE?! Da, cu spatele.

Pentru noi… nu-i nimic special: azi mai toţi atleţii folosesc metoda “Fosbury Flop”. Dick a gândit pe dos, a sărit cu spatele spre bară şi a ridicat recordul olimpic cu 50 de cm. Se pare că uneori tratarea lucrurilor cu spatele aduce succesul. :)

Editura Penguin

Scriitorii s-au temut să nu-şi piardă drepturile de autor, editorii nu au fost de acord să-şi vândă cărţile în ediţii broşate… Parcă totul era împotriva lui Allen. Dar un lanţ de magazine (“WoolWorths” pe al său nume) a acceptat afacerea lui Allen. WoolWorths vindea doar produse sub 6 pence. Azi Penguin este o editură imensă ce are un succes imens încă din 1934. Allen a gândit pe dos.

Kodak

Dar nu aici a gândit George pe dos… A gândit pe dos atunci când, pentru prima dată în istoria brandurilor, şi-a redenumit firma (după 7 ani de activitate) “Kodak”. Pentru 1881 alegerea era mai mult decât ciudată! “Kodak” nu însemna nimic. Aşa cum nici Google nu însemna nimic. Dar azi aceste nume, aceste branduri puternice, au devenit verbe.

George a riscat, a gândit pe dos, şi-a denumit firma într-un mod foarte straniu. Dar de ce? Pentru că nu putea fi pronunţat greşit (indiferent de naţionalitatea clientului). George a gândit pe dos. Toată lumea ştie în ziua de azi despre Kodak – afacere născută acum peste 100 de ani.

Carte recomandată: “Gândeşte fix pe dos“ – Paul Arden / Editura ART

Nu ştiu, nu am făcut facultate, nu am masterul, nu am carieră într-o multinaţională… dar ceva-mi spune că oamenii aceştia-s foarte trişti şi chiar deloc de succes.

Hai să vorbim despre Mirel şi Ioana:

Mirel este un tip care nu prea ştie ce vrea. Ştie doar că după liceu urmează facultate şi că ar fi bine ca în viaţa asta (unică?) să-şi câştige pâinea bine. Nu-l pasionează biologia, anatomia, chimia sau orice alt subiect de acest gen, dar s-a gândit că ar fi bine să se facă dentist şi să-şi deschidă un cabinet privat.

Ioana este o tipă considerată de alţii ca fiind “ieşită din tipar”, dar totuşi pasionată de ceea ce face: îi place fotografia, îi place să facă scurt-metraje pe care le pune pe YouTube, îi place să jongleze şi să facă magii învăţate de pe net şi visul ei cel mare este să facă un film cu care să câştige un Oscar.

Ce vor face cei doi?

Mirel va face facultatea plătind (îl vor susţine părinţii financiar) pentru că la buget nu va “prinde” loc. Desigur, nefiind pasionat de cele de acolo, nu-şi va da toată silinţa. În afară de facultate nu va face prea multe: va lucra la un fast-food ca să aibă bani de buzunar şi va consuma carburant vineri seară când va ieşi în oraş. După facultate, cu prima ocazie, îşi va îndeplini visul: îşi va deschide la parterul blocului în care stă un cabinet de stomatologie (tot susţinut de “rezervele” părinţilor). Cabinetul nu va avea succes şi singurul loc în care va putea presta meseria pe care o ştie va fi statul. Va presta acolo o viaţă! Va ajunge chiar directorul policlinicii… Dar apoi va veni pensionarea.

Ioana va trece prin foarte multe lucruri interesante pe durata vieţii ei. Undeva la vârsta de 25 de ani îşi va face prima expoziţie foto. Acolo, un mare om de afaceri va investi în lucrările ei şi o va duce pe culmile succesului. Desigur, se va lovi apoi de mai mulţi “pereţi”. Va avea momente când, fiind singură într-un oraş în care visa de mică să locuiască, nu va avea bani de chirie. Dar undeva în jurul vârstei de 35 de ani se va întâlni din nou cu succesul. Pe scurt: viaţa ei se va rezuma la succese şi eşecuri, toate fiind un rezultat al pasiunilor ei. La vremea pensionării ea îşi va îndeplini visul: va face filme peste filme ce vor avea un succes enorm. Va fi o persoană complet realizată, faimoasă si fericită.

Hai să facem un grafic!

Cu mov este viaţa lui Mirel, iar cu albastru este viaţa Ioanei.

Concluzia

Urmează-ţi pasiunea şi vei fi realizat (chiar şi financiar)!

Răspunsul ar trebui să fie foarte prompt: BANII.

Dar acum gândeşte-te strict la persoana ta (şi zic asta în speranţa că eşti angajat sau faci ceva prin care ai câştiguri materiale): Pe tine ce te face să lucrezi?

Banii ca rezultat? Banii ca nevoie? Banii şi lucrurile ce le poţi procura cu ei după programul de lucru? Experienţa câştigată? :)

Încă de când suntem mici suntem educaţi într-un fel foarte haios fără să ne dăm seama. Ni se întipăreşte-n cap că:

1. Dacă suntem recompensaţi înseamnă că facem o treabă bună, şi deci ar trebui să continuăm aşa…
2. Dacă suntem pedepsiţi înseamnă că nu facem ce trebuie, şi deci ar trebui să încetăm…

Când ne angajăm ni se spune că dacă facem o treabă bună primim bani în plus, iar dacă lipsim o zi de la serviciu ni se taie o zi de salariu.

Vă amintiţi de copilărie? Recompensare/pedeapsă… Aşa cum ne educă mama, aşa-i tot restul vieţii. Dar oare-i chiar aşa? Se pare că nu.

Un studiu de la M.I.T. (Massachusetts Institute of Technology) spune că recompensarea cu bani funcţionează DOAR ATUNCI când angajatul are de făcut ceva fizic. Cu cât zugravul e plătit mai bine, cu atât va zugrăvi mai repede şi mai frumos. Şi cel puţin la noi în ţară… asta-i foarte adevărat. Nu?

Dar când angajatul trebuie să facă mai complicat (deci ceva cognitiv, nu fizic), oamenii iniţial recompensaţi cel mai mult dau cel mai mic randament. Ciudat, nu?

Şi am pus o întrebare pe Facebook (aici):

“Dacă ţi-aş da bani să stai degeaba toată ziua (să ai voie doar să te uiţi la TV toată ziua şi să te joci jocuri video), ai face-o? Să nu ai voie să citeşti, să ieşi din casă în oraş… să faci NIMIC altceva. Să fie ca un “job” în care trebuie să priveşti la TV şi să te joci. OPT ore pe zi. Cu un salariu de 15 milioane pe lună.”

Răspunsul corect este NU! Şi în caz că ai răspuns “DA” sunt absolutmente convins că ori ai o nevoie urgentă de bani, ori îţi vei da demisia în prima lună. De ce? Pentru că vei tâmpi.

Pentru că pe noi ne motivează ceva zi de zi. Şi anume pasiunile. Zugravul de mai sus va lucra cu spor la tine acasă când îl vei plăti mai bine pentru că va avea cu ce să-şi cumpere undiţa sau chitara pe care şi-o doreşte deja de doi ani de zile!

Las mai jos un video (în engleză) foarte-foarte drăgut pe tema motivării angajaţilor şi a pasiunilor şi vă sugerez să faceţi asemeni lui Octav Ungureanu, Ştefan Murgeanu, Liana Buzea, Andrei Roşca, Viorel Copolovici şi restul din lista de aici. Urmaţi-vă pasiunile.