Piedicile pe care le întâmpinăm în atingerea unui scop nu sunt altceva decât încercări la care suntem supuşi pentru a ne determina valoarea motivaţiei scopului. În funcţie de cât de puternică este motivaţia, aceste încercări ni se par mai dificile sau mai uşoare. Daca încercările la care suntem supuşi în parcurgerea drumului pentru atingerea scopului ne fac să renunţăm, înseamnă că motivaţia nu este suficient de puternică, că nu este motivaţia corectă, ori că nu ne dorim cu adevărat atingerea acelui scop.

Sunt perioade în care sunt copleşită de lucruri pe care trebuie să le fac. Se adună toate în acelaşi timp şi „nu-mi văd capul de treabă”.

Mă simt aşa… ”rătăcită” …se învălmăşesc gândurile în mintea mea şi nu reuşesc să mă adun.

Parcă am în cap urnă plină cu bile de la LOTO, unde fiecare bilă reprezintă o sarcină. Se amestecă, se amestecă, dar niciuna nu e destul de „norocoasă” încât să cadă prin gaură. Partea proastă e că mă dor pereţii urnei de la atâta amestecat, iar bilele se deteriorează. Când mai cade câte una, uneori este prea târziu. Este „expirată”!

În felul acesta rezolvarea problemelor este anevoioasă şi necesită foarte mult timp, drept pentru care mă simt neproductivă şi asta mă nemulţumeşte. Îmi place ca seara, la culcare, să pot spune: „Azi am avut o zi plină! Sunt obosită, dar am satisfacţia realizarilor!”. Acest lucru nu se poate întâmpla în perioadele acelea despre care vorbeam.

Punctualitatea contează? Se spune ca da.

Eu una, m-am dovedit a fi foarte nepunctuală de-a lungul timpului. La şcoală, la servici, la întâlniri de orice fel, când am meres în vizită, tot timpul am întârziat de cele mai multe ori. Uneori, făcând eforturi, am reuşit să fiu punctuală, deşi asta s-a întâmplat destul de rar.

La rândul meu, am fost pusă în situaţia să aştept. “Pe vremuri” se vorbea despre “sfertul academic”.

Am auzit la radio că în Bucureşti începe programul „Rabla casnică”. Toţi cei cărora le pasă de mediu îşi pot lăsa în faţa caselor/blocurilor aparatele electronice şi electro-casnice pentru a fi ridicate de către firmele de specialitate contractate. De asemeni, se foloseşte acelaşi program pentru tot felul de deşeuri rezultate din activitaţi casnice. Mi se pare o idee extraordinară. Acelaşi sistem ar putea fi aplicat pentru o mulţime de alte lucruri: „Programul rabla pentru haine vechi” sau „Programul rabla pentru jucării”.

Prin cartea sa, Luca Dezmir ne prezintă reţeta ideală, conform căreia – cel putin teoretic – oricine poate deveni independent financiar.

Am citit pe ultima copertă a cărţii că el este primul autor din România care îndrăzneşte să abordeze asemenea temă dintr-o perspectivă inedită: propria experienţă. Devine astfel, un foarte bun şi concret exemplu.

Ideea de a scrie această lucrare mi se pare extraordinară. Spun Lucrare şi nu Carte, întrucât nu este o carte în sine, ci un cumul de idei şi indicaţii, bazate în primul rând pe propria experienţă, precum şi pe studiul altor asemenea lucrări.

Deşi tehnologia evoluează din ce în ce mai mult tocmai pentru a ne simplifica viaţa, a uşura comunicarea dintre noi şi a creşte performanţa, pe zi ce trece realizăm ca totuşi avem din ce în ce mai puţin timp pentru noi iar stresul atinge cote impresionante.

“Stresul face parte din portretul epocii noastre, ca aerul şi soarele.” (Vasile Ghica)

Fie că e vorba de elevi sau de angajaţi, nu există persoană care să poată zice că nu s-a confruntat cu această problemă, lucru pe care ar trebui să-l vedem ca pe un semnal de alarmă.

Ce înseamnă de fapt stresul?

Știu că toată lumea iubește nespus de mult deadline-urile. Acele limite temporale care ne îndeamnă să folosim cuvinte speciale din toate limbile pe care le cunoaștem. Acest cuvânt minunat (deadline n.a.) care ne arată cât de repede trece timpul, acest concept care ne stresează chiar și în cele mai fericite clipe. Ei bine, ce-i de făcut?

Părerea mea coincide cu vorba englezului: „if you can’t beat them, join them.”

Se spune că dacă în jurul tău este ordine şi tu vei fi “ordonat” în gândire şi în activităţi. Şi sincer să fiu … aşa este. Atunci când în jurul meu e linişte, totul arată bine, e curat, totul e la locul lui, e ordine maximă eu gândesc bine şi sunt foarte productiv.

Totuşi am o mare problemă: deşi sunt de acord cu această teorie şi îmi place să fie ordine, această ordine nu rezistă la mine mai mult de 24 de ore.

Am mai observat că dacă sunt haotic în gândire, sunt stresat, am multe de făcut şi tot aşa automat “ordinea” devine “dezordine”. Nu mai pun lucrurile cu care lucrez la locul lor, nu mai am răbdare să caut anumite lucruri unde ar trebui să le caut, fac grămezi de lucruri (pun caiete peste caiete, cărţi peste cărţi şi obiecte peste obiecte) astfel încât chiar nu mai reuşesc apoi să găsesc nimic.