Am constatat că există o „scânteie”. Un ceva care provoacă mecanismul motivaţional. De multe ori nu conştientizăm ce anume a aprins scânteia şi ne întrebăm: ”Oare ce m-a determinat să mă motivez?”

Secretul motivaţiei constă în găsirea şi „izolarea” scânteii! Dacă o găseşti, indiferent ce se poate întâmpla pe parcursul drumului respectiv, te foloseşti de ea pentru a îţi reînprospăta motivarea, în momentele de cumpănă. De aceea este extrem de importanta determinarea corectă şi precisă a motivaţiei.

Un alt aspect important, reacţie firească a motivaţiei şi în strânsă legatură cu aceasta, este Atitudinea! Ca să citez: „Atitudinea determină altitudinea”. Este exprimarea perfectă pentru o motivare corectă.

Atitudinea implică starea ta psihică, care trebuie să fie pozitivă. Măreaţă. Trebuie să te simţi „mare”, ca să fii”mare”.

Fiecare dintre noi are un ritm interior anume. Propriu şi personal, acest ritm reprezintă individul.  O încercare de mărire sau de diminuare a acestui ritm poate determina un dezechilibru.

După cum sigur aţi constatat, există oameni care fac lucrurile mai încet şi oameni care le fac mai repede. Dacă îi ceri unui „încet” să se grăbească, e posibil ca şi lucrul pe care ştie să-l facă cel mai bine să il greşească şi să îi iasă rău. Acelaşi efect poate avea asupra unui „grăbit” o solicitare de încetinire. E adevarat că o „scânteie” poate face un „încet” să prindă avânt şi să îi dea aripi, dar la fel îl poate determina să şi le frângă.

Ideea este că fiecare trebuie să îşi respecte ritmul pe care îl are. Oricum va ajunge la acelaşi rezultat. Motivaţia şi atitudinea sunt factori mai importanţi decât ritmul. Este cam ca graba la volan: tai calea altui automobil pentru a câştiga câteva minute, cu riscul producerii unui accident.

În orice moment al vieţii te aflii, etapă pe care o parcurgi, oricare ar fi vârsta ta, caută scânteia şi îmbunătaţeşte-ţi atitudinea. Conform ritmului tău.Doar aşa vei înainta. Poate încet, dar sigur!

Mult succes!

Câteva dintre motivele pentru care lucrurile nu ies mereu aşa cum ne aşteptăm

• Nu am muncit suficient de mult pentru a realiza acea acţiune. Succesul nu apare singur, trebuie să şi facem ceva concret pentru a-l obţine.
• Am pus exagerat de multă pasiune pentru a face ceva şi rezultatul, deşi bun, pare să nu se ridice la nivelul aşteptărilor noastre şi sfârşim prin a fi dezamăgiţi, lucru care în momentul respectiv echivalează cu un eşec.
• Ghinionul- deşi multă lume nu crede în existenţa lui, se întâmplă uneori ca o combinaţie nefericită de evenimente să determine eşecul unei activităţi.

Ce e de facut în cazul unui eşec?

Succesul nu înseamnă absenţa eşecurilor; înseamnă realizarea obiectivelor finale. (Edwin Bliss)

• În primul rând nu intra în panică. Inspiră adânc, repetă în gând o frază de tipul „sunt calm, nu intru în panică”. Deşi incredibil, autosugestia funcţionează.
• Încearcă să găseşti aspectele pozitive ale experienţei, deşi rezultatul nu a fost cel aşteptat. Avem de învăţat lucruri bune din toate acţiunile pe care le facem, fie ele reuşite sau nu.
• Aminteşte-ţi mereu că partea plină a paharului e cea care contează.
• Încearcă să identifici principalele motive care au determinat eşecul şi să le elimini pe cât posibil din activităţile urmatoare (fie că trebuie să munceşti mai mult sau să înveţi să stabileşti obiective mai realiste).
• Gândeşte-te că în viitor va fi mai bine. Activitatea respectivă a reprezentat doar o experienţă în plus şi trebuie să te motiveze să reuşeşti data viitoare.

Unul dintre citatele mele preferate, pe care mi-l amintesc ori de câte ori lucrurile nu îmi ies cum mi-aş fi dorit, sună cam aşa:

Succesul este fructul eşecului. (Costel Zăgan)

Aşadar, sper că nu vă lăsaţi nici voi demoralizaţi de un eşec şi vedeţi mereu doar partea plină a paharului.

Gândul este energie; poţi clădi o lume sau o poţi distruge doar prin modul de a gândi. (Susan Taylor)

Fiecare corp viu este înconjurat de un câmp energetic. În funcţie de o seamă de factori, acesta poate fi negativ sau pozitiv.

Conform artei “feng shui” (considerată de unii chiar ştiintaţă), un foarte complex studiu al energiei existente făcut de chinezi, energia fiinţelor şi obiectelor ce ne înconjoară poate influenţa energia proprie.

Transferul necontrolat de energie dezechilibrează energia proprie. De exemplu, “deochiul” este o dezechilibrare energetică.

Sunt sigură că aţi auzit de “Vampirii energetici”. Sunt acei oameni care se “hrănesc” cu pozitivitatea celor cu care intră în contact.

Să luăm de exemplu discuţia a doua persoane. Una dintre ele işi expune problemele celeilalte. Să le spunem ”vorbitor” si “ascultător”

În funcţie de anumiţi factori, cum ar fi gradul de implicare şi agresivitatea ”vorbitorului” , “ascultătorul” poate fi bombardat cu energia negativă de care acesta se eliberează. Cu cât atitudinea este mai agresivă şi gradul de implicare mai mare, cu atât ascultătorul este mai afectat.

Nu vi s-a întamplat niciodată ca, dupa ce aţi stat de vorbă cu cineva care vi s-a plâns, să vă umpleţi de nervi fără niciun motiv concret, nefiind implicaţi efectiv în problema respectivă?

Genul ăla “îţi spun ţie, că n-am cui” şi care crede că dacă spune ce-l doare se linişteşte…

De fapt, ăsta este transferul de energie despre care vorbeam.

Unii au “darul” de a se plange tot timpul! Aceia sunt cei mai periculoşi!

Dacă “ascultătorul” conştientizează pericolul şi are puterea să se detaşeze abordând obiectivismul, se poate feri de acest transfer de energie negativă.

Zilnic ne confruntăm cu situaţii în care suntem în pericol să ne încărcăm negativ.

Să luăm de exemplu celebrele “Ştiri de la ora 5”. Aţi auzit cu toţii de ele, sunt sigură! Modul în care ele sunt expuse este atât de personal şi de agresiv, încat subconştientul privitorului implicat în vizionare este pur şi simplu atacat de aceste informaţii nocive. Ele trec peste limita ideii de informaţie şi devin evenimente la care cei din faţa televizorului participă emoţional.

Ce trebuie să facem pentru a evita încărcarea negativă?

Păi, am putea, de exemplu, să ne păstrăm obiectivismul atunci când prietenii ne fac confidenţe. Această atitudine nu reprezintă lipsă de interes faţă de prietenul respectiv. Nici nu vă pune la îndoiala prietenia. O faceţi doar pentru a vă proteja.

Am putea, de asemeni, să evităm accesarea de informaţii negative. Intoxicarea inutilă cu lucruri nu numai nefolositoare, ci nocive de-a dreptul.

Sau să evităm să ne expunem realizările sau eşecurile ostentativ, oricui. Adică să nu devenim “vorbitori”. Părerile celorlalţi pot creea un adevărat dezechilibru.

Cum spunea Picasso: Tot ceea ce-ţi poţi imagina, este real .

Asa că ai grijă ce-ţi imaginezi. Să fie “de bine”

OK. Asta e o parte din realitatea din jurul nostru. Ce (ne) facem?

Am 2 filme pentru tine + un experiment. În filmul 1, fără vreo pretenţie de analiză riguroasă, vizionăm împreună 4 scene, adică alternative de comportament la „statusul” descris mai sus. Vezi că e mai mult o glumă, nu o lua prea tare în serios. Apoi am pregătit filmul 2 – dacă ai chef şi timp de ajuns până acolo. La final o să vezi şi experimentul pe care ţi-l propun.

FILMUL 1.

Scena 1. CE FAC MAJORITATEA OAMENILOR? Un fel de Valea Plângerii, o complacere veşnică în realitatea nu tocmai roz, uneori vânătoare de pisici şi de capre ale vecinului, fugărirea căţeilor (comunitari) cu covrigi în coadă, iluzie de cai verzi – pe pereţi sau nu.

FINALITATEA: plânsete, „caterincă”, senzaţional, greve, crime’n stradă, divorţ în direct. Măcar e zgomot…

Scena 2. CE FACE MAJORITATEA MICĂ? Meci de tenis. Ai fost la vreun meci de tenis? Majoritatea mică aude mult, ascultă puţin. Mai mult se amuză sau se minunează. Unii chiar pleacă din ţară. Dar fără prea multă dramă. Pur şi simplu pleacă. Definitiv sau doar pentru o perioadă de timp. Într-un fel, majoritatea mică sunt cei fericiţi. Pentru că atenţia lor este direcţionată la păpica de la prânz, la party-ul de saptămâna trecută, la noul mobilier din casă.

FINALITATEA: ceva mirare + fericire parţiala = realitate paralelă.

Scena 3. CE FACE MAJORITATEA ŞI MAI MICĂ? Sunt şi câţiva „lunatici” care strigă la Lună. În fiecare lună. Chiar în fiecare zi. Ce strigă? Păi divese: cum că noi avem mare, dar şi munte. Cum că avem olimpici, premii internaţionale, filme bune, cultură, oameni inteligenţi. Cum că e o mare prăpastie între „viaţa publică” (?) şi România reală. O parte din „lunatici” mai fac şi câte ceva relevant ca să-şi susţină strigătele la Lună.

FINALITATEA: multe strigăte la Lună + energie multă investită.

Scena 4. CE FACE MAJORITATEA MINORĂ? Nimic. Ei sunt ocupaţi cu ale lor. Toate’s noi şi toate’s vechi. De fapt, probabil că ei sunt fericiţi. Sunt Zen. Mai mult decât Zen. Sunt cei care au acelaşi comportament şi in România şi în Congo (scuze celor din Congo, dar nu aveam alt nume de ţară în minte) şi în State sau unde vreţi voi.

Hai să schimbăm niţel cadrul. Dacă mai eşti pe aici, hai să trecem la Filmul 2.

FILMUL 2.

Despre cultura organizaţională şi „cultura de ţară”.

Pentru că lucrez în training şi resurse umane iţi propun să facem o paralelă între cultura organizaţională şi „cultura de ţară”. Mai în glumă, mai în serios.

Pe scurt, avem de-a face cu un set de norme, reguli, valori şi simboluri utilizate de o adunare de oameni, fie ea şi un „popor”.

Într-o organizaţie reţeta pare simplă, nu? O sumedenie de pixuri, discursuri înflăcărate, tricouri, calendare, relaţii între oameni şi agende cu sigla frumos vorbitoare. Toate în aşa fel încât inima indivizilor să vibreze „a grup”, a apartenenţă. “Eu”-l devine “Noi”. „Noi” suntem mari şi frumoşi, „Noi” facem ca lucrurile să se rostogolească la vale, „Noi” mişcăm lumea.

Dar ce facem cu-cool-tura de ţară? Judecând după aceste criterii, aparent ai spune că „Noi” nu prea mai avem cultură de ţară. Tot ce înseamnă simboluri, valori se pare că le-am cam rătăcit printre dosarele nomenclaturiştilor. Ca să nu mai vorbim de norme şi reguli…

Teoria, însă, ne spune că o organizaţie are o cultură organizaţională, fie că şi-a propus, fie că nu. Fie bună, fie rea, în funcţie de un standard comun acceptat. Probabil şi noi ca… adunare avem un soi de cultură, fie ea rea sau bună.

Ce faci însa cu acea cultură care devine stil de viaţă? Şi acel stil de viaţă devine nociv. Ce faci când „Noi” suntem infestaţi de propria cultură? Ce faci când „Noi” am ales cultura negativă? Şi ea ne alege pe noi? Aproape că avem în ADN-ul culturii noastre „mondene” să nu ne placă de noi. Să nu ne prea pese de noi… Sau?

Ce facem? Păi filmul 1 era cel cu alternativele. Şi poate mai găseşti tu şi alte „majorităţi”. Acum vreau să împărtăşesc cu tine un gând. Un gând despre o formă de patriotism…

Despre patriotismul “cool”.

Îţi propun o formă de patriotism. Patriotismul “cool”. Nu întâmplător folosesc asocierea cu un cuvânt în limba engleză, deşi ştiu că îi voi supăra pe cei care apără fiecare cuvânt din limba română. Pe de altă parte, nu cred în naţionalismul extrem. Mai mult, cred că forma extemă de naţionalism ne aduce mai multe prejudicii decât beneficii.

Tocmai exagerarea diminuează puterea patriotismului, făcându-l să pară o deviaţie nesănătoasă. Cum am scris şi pe site-ul lui Mihail Muşat (mulţumesc, Mihail!) cred că este sănătos să promovezi cultura, ţara şi locurile în care ai crescut, cum la fel de important este să vezi şi realitatea, să nu ai o lentilă care să-ţi ascundă părţile negative. Împăcat cu cine eşti şi dornic să construieşti lucruri, ai o şansă să schimbi în bine lucrurile. Simplu de zis. Multă muncă de făcut.

APROPO DE MUNCĂ, ÎŢI PROPUN UN EXPERIMENT.

Gândeşte-te cu câţi oameni din jurul tău vorbeşti despre România. De pildă – în ultima lună. Cu câtă lume ai vorbit despre România în ultima lună? Asta e şansa noastră: noi vorbim mult de ţara noastră. Facem mai puţin, da, dar vorbim mult. Un străin care ajunge în România şi ne cunoaşte o să ne spună că e multă energie investită pe subiectul „România”.

Ce-ar fi să vorbeşti timp de o lună de bine despre România cu prietenii tăi? Nu agresiv de bine, căci s-ar putea să primeşti priviri ciudate. :)

Timp de o lună încearcă să găseşti lucruri pozitive în realitatea în care trăieşti. Alege-ţi subiectele preferate (constructive) de conversaţie, caută soluţii pentru proiectul de la birou (şi nu doar probleme), încurajază-i pe cei din jurul tău să facă lucruri constructive.

Şi mai e ceva.

Vorbeşte frumos cu oamenii de la ghişeu. Sau de la coadă de la bancă. Salută-i pe cei care strâng gunoiul din stradă. Mergi la o cafea cu tine. Nu mâine. Azi. Întreabă-te în ce film eşti. Dar, mai ales ce film îţi doreşti pentru tine. Pe bune. Apoi poate ai o decizie în cunoştinţă de cauză, asumată – dacă pleci din ţară, dacă plângi, dacă te revolţi sau dacă râzi. Dar măcar faci ceva concret şi constructiv. În România sau în afară.

O luna. Ăsta e pariul. O lună de gânduri pozitive despre tine şi despre realitatea din jurul tău. Şi apoi vezi care e filmul tău.

Tu unde te regăseşti? Care e filmul tău?

Cine a scris acest articol?

Florin Ghinda

Florin Ghinda este un om excepţional tocmai datorită atitudinii sale pozitive. El este fondatorul siteului RomâniaPozitivă.ro, o platforma a informaţiilor pozitive despre România. Pentru noi este acel om care ne aminteşte mereu că se poate.

Poţi să intri în contact cu Florin prin Facebook.

Ei bine, sunt cunoscută ca un simbol al entuziasmului desărvârşit, iar unul dintre atuu-rile mele cele mai mari este că sunt o persoană extrem de optimistă, care găseşte aspecte pozitive în absolut orice situaţie a vieţii.

Însă, haideţi să vă povestesc cum am ajuns până aici.

Am fost dintotdeauna o persoană veselă şi plină de imaginaţie, energică, iubitoare de lucruri frumoase, însă aveam bineînţeles şi eu fricile mele. Cream relaţii de dependenţă în jurul meu, aveam aşteptări de la alţii, crezând că numai prin ei pot găsi fericirea. Şi, cum era de aşteptat, întotdeauna rămâneam dezamăgită, pentru că aşa se întâmplă când îţi laşi propria ta viaţă şi fericire în mâinile altora.

Însă, la un moment dat al vieţii mele am descoperit dezvoltarea personală, m-am îndragostit de tot ce ţinea de acest domeniu, am devenit pasionată de descoperirea potenţialului uman şi am început să ador cărţile şi pacea din inima mea.

Şi-am început uşor-uşor să mă descopăr. Am descoperit temeri ascunse şi convingeri limitative impregnate de mediu şi societate, temeri care mă ţineau să nu reusesc, care ma opreau din a fi eu cu adevarat, o Tania fericită şi entuziasmată, care iubeşte lumea cu tot ce înseamnă ea.

Am avut câteva puncte mari de cotitură în această călătorie a descoperirii de sine, însă acum le văd ca pe nişte adevarate binecuvântări. Am înţeles valoarea fiecărei experienţe şi mă bucur din plin de tot ce viaţa îmi rezervă. Iubesc provocările şi iubesc să ies din zona de confort, chiar dacă de multe ori m-am întrecut pe mine ca să fac lucrul acesta.

Vă întrebaţi probabil de ce am facut-o? Ei bine, am realizat că noi, oamenii, suntem desăvârşiţi, suntem nelimitaţi şi avem un potenţial extraordinar. Aşa am găsit eu adevarata fericire. Am început să mă ascult, să joc după regulile mele, să fiu autentică şi să descopăr viaţa. Am permis fericirii să intre în viaţa mea, mi-am permis să mă văd cu adevarat în oglindă. Acolo am descoperit mari minunăţii. Am găsit în adâncul fiinţei mele toate posibilităţile Universului, am descoperit cerul şi frumuseţea lumii. Mi-am permis să fac linişte şi ordine în viaţa mea şi să mă bucur de absolut tot. Am învăţat să las viaţa să curgă, pentru că am înţeles că tot ceea ce ni se întâmplă este cel mai bun lucru posibil în acel moment al vieţii noastre. Toate se întâmplă pentru un bine mai mare. Absolut. Întotdeauna.

În oglindă am văzut că fericirea are chipul meu, am văzut că însăşi fericirea sunt eu. Şi de atunci m-am decis să nu mai caut fericirea, să nu mai fug după ea până departe, pentru că ea era aici, aproape, eram chiar ea.

Şi haideţi să vă povestesc câte lucruri extraordinare mi s-au întâmplat de când am permis fericirii să-şi deschidă aripile şi să meargă cu mine pretutindeni:

● am început să cunosc oameni minunaţi, care mi-au admirat pozitivitatea şi entuziasmul, care mi-au mulţumit pentru faptul că le-am schimbat perspectiva, deoarece i-am inspirat să-şi dorească mai mult de la viaţă;

● am descoperit puterea recunoştinţei, care mi-a adus numai miracole în viaţă şi mi-a transformat întreaga existenţă;

● am descoperit că sunt o sursă de inspiraţie pentru alţii şi că pot fi o voce prin care aceştia să decidă să-şi trăiască viaţa la adevăratul lor potenţial, aşadar mi-am descoperit pasiunea vieţii mele, iar acum îmi construiesc viaţa visurilor mele (la nivel vibraţional deja o trăiesc şi e minuuuuunat!!!);

● îmi fac prieteni peste tot, pentru că oamenii adoră să stea lângă persoane pozitive, care îi inspiră şi îi motivează;

● aduc zilnic un zâmbet pe faţa cuiva, iar asta mă face să mă simt cu adevărat remarcabil;

● vieţile multor prieteni de-ai mei s-au transformat pentru că am văzut măreţia din ei, iar apoi au putut să şi-o vadă şi ei. Au descoperit că sunt şi ei, la rândul lor, însăşi fericirea şi sunt singurii responsabili de cum îşi trăiesc viaţa, că în ei stă puterea şi forţa. N-au nevoie de factori exteriori pentru a găsi ceva ce este deja în ei.

Aşadar, vă îndrum să vă priviţi în oglindă. Nu doar să vă priviţi, ci să vă vedeţi! Lucruri magnifice se întâmplă când te vezi cu adevărat.

Veţi descoperi şi voi, la rândul vostru, fericirea ce vă caracterizează. Vedeţi lumea prin ochii sufletului şi învăţaţi să iertaţi, să iubiţi şi să fiţi recunoscători. Încetaţi să mai găsiţi motive pentru a fi fericiţi. Adevărata fericire este fericirea fără cauze. Eşti fericit şi nu ştii de ce! Aşadar, lăsaţi viaţa să curgă prin voi, să vă uimească cu frumuseţile ei. Ascultaţi, priviţi şi nu încetaţi să dăruiţi.

Uitaţi-vă mai atent la viaţa voastră, pentru că ea este o comoară, iar voi sunteţi mai mult decât ştiţi. Cum spunea şi Rumi “renunţaţi la a mai fi picături, şi deveniţi oceanul”, pentru că acolo sunt posibilităţile nelimitate şi acolo găsiţi fericirea autentică.

Şi amintiţi-vă întotdeauna: Fericirea are chipul vostru, al tuturor! Ea nu discriminează pe nimeni, niciodată!

Cine a scris acest articol?

Tania Tiţa

Tania Tiţa “Sunt o iubitoare înflăcărată a potenţialului nostru uman, şi sunt dedicată să-mi trăiesc viaţa în fiecare zi cu entuziasm, încredere şi pasiune, urmându-mi misiunea pe care mi-am dat-o vieţii: Aceea de a construi o comunitate de oameni frumoşi, entuziaşti, energici şi pozitivi, care să-şi trăiască viaţa conform propriilor vise şi valori.”

Poţi să intri în contact cu Tania prin Facebook.

Cred că a venit timpul să ţin un mic workshop pe tema optimismului şi a atitudinii. Aşa că, iacătă, sâmbătă, 18 decembrie 2010, voi ţine primul workshop din viaţa mea în Braşov. Absolut oricine este binevenit – indiferent de vârstă, culoare, etnie sau atitudine.

Există o întrebare pe care vreau să mi-o pun (şi s-o şi răspund) aici, de faţă cu tine:

Cu ce vreau să pleci de la workshopul meu?

Eu aş vrea să pleci cu energie, cu inspiraţie şi cu o atitudine nouă. Vreau să pleci motivat să faci lucruri noi, înţelegând optimismul şi cultivându-l. Vreau să pleci cunoscând o mână de oameni superbi, cu care să ţii legătura mai apoi. Şi în final… vreau să pleci cu un zâmbet mare pe buze. :)

Va fi un workshop interactiv în care ne vom cunoaşte cu toţii şi ne vom juca puţin împreună. Voi explica optimismul într-un mod în care cred că nu ţi l-a mai explicat nimeni şi voi încerca să-ţi dau exemple cât mai concrete.

Fie vorba între noi, cred că după aceste 3 ore o să ai chef de viaţă şi vei vedea cu alţi ochii toate lucrurile pe care le fac cei din jurul tău – în consecinţă şi tu vei reacţiona altfel la mediul înconjurător. Rezultatul este, într-un mod foarte natural şi indirect: fericire.

Workshopul va avea loc la Librăria Okian din Braşov.

Durata workshopului este de aproximativ 3 ore. (inclusiv o pauză de 15 minute)

Costul workshopului este de 20 RON. (cu care voi acoperi diverse costuri: transport, printuri, ceva cu care să ne servim în pauză etc.)

Oamenii care îşi doresc ENORM să vină la acest workshop, dar pentru care banii sunt problema, sunt rugaţi să-mi dea un e-mail la ariel@motivonti.ro. Sunt sigur că putem rezolva cumva acest mic impediment.

Va fi o zi extraordinară! :)

Înscrierile se închid pe 11 decembrie.

VREAU SĂ MĂ ÎNSCRIU!

Nu de mult am întrebat “Ce este optimismul?“… şi drept concluzie m-am hotărât să fac acest workshop.

Înscrieri şi detalii aici.

Îmi amintesc că acum ceva timp am avut o mică “confruntare” cu cineva. Îi spuneam că-i cam pesimist şi asta nu-i bine deloc. I-am recomandat să vadă mai des partea plină a paharului. Răspunsul pe care mi l-a dat a fost unul destul de dur: “Deci tu spui că dacă mi-a murit mama şi sunt supărat ar trebui să zâmbesc?“. Pe moment voiam să-i zic că “Nu asta-i optimismul.” … dar de fapt, da, asta voiam să facă. Să zâmbească, să fie vesel, să-şi folosească timpul aşa cum trebuie, nu plângându-şi mama zi şi noapte. E greu, îmi închipui, dar tocmai de aia optimismul este un exerciţiu, un antrenament.

Şi acum întrebarea este: Antrenament? Pentru cine?

Şi eu răspund tot cu o întrebare: Cine ne conduce: conştientul sau subconştientul?

Dau şi răspunsul: Subconştientul.

Deci pentru cine-i antrenamentul? E un antrenament impus de conştient subconştientului.

Greu de digerat? Poate că la prima vedere da, dar de fapt este foarte logic.

Am întrebat zilele trecute pe Facebook ce este optimismul. O parte din răspunsuri sunt aici:

Ce nu s-a zis şi voiam să se zică?

Optimismul este o atitudine. :)

El a venit şi ne-a prezentat 25 de lucruri care-l motivează, sau altfel spus: “25 de surse de optimism“. Imaginaţi-vă că unul dintre aceste lucruri era chiar Batman. După ce a prezentat fiecare din cele 25 de surse ne-a rugat să scriem pe o foicică măcar 3 surse de optimism pe care le avem noi – un exerciţiu foarte simplu şi totodată foarte bun.

Am luat, am scris, şi la urmă am lipit toate foicelele optimiste pe două table din spatele sălii. În pauză nu m-am putut abţine şi am tras cu ochiul peste sursele de optimism ale celor 150 de oameni din sală… şi ce am găsit?

Asta:

Da… cele 3 surse de optimism pentru cineva din sală erau mama, Motivonti şi ciocolata.

Iar pentru Motivonti vederea propriului nume pe foicica altui om a fost instant o sursă de optimism!

Dar pe tine ce te face un optimist?

Este “sănătos” să ne cunoaştem foarte bine pe noi înşine. Asta împlică să cunoaştem chiar şi sursele noastre de optimism pentru a putea apela la ele în zilele mai pesimiste.

Deci să facem acest exerciţiu pe care ni l-a recomandat Cristian Lupşa: scrieţi într-un comentariu mai jos măcar 3 surse de optimism (puteţi scrie chiar numele unor persoane) şi hai să ne comparăm apoi sursele.

PS: Tu, cel ce ai scris pe foicica din poză, nu vrei să ne spui cine eşti? :)

Pe 9 aprilie are loc ediţia de primăvară a evenimentului Optimism 2010. Eu vă recomand să vă înscrieţi.

Vorbitorii “optimişti” vor fi:

Cabral Ibacka                          Cristina Bazavan

Dan Dumitrescu                       Sandra Ghiţescu

Cristian Lupşa                         Alex Gavriliu

Adrian Soare