Surpriză: nici măcar nu sunt nervoşi pe tine ci – ţine-te bine! – le este chiar teamă de tine! Maestrul Osho spune că: “mânia serveşte întotdeauna la ascunderea fricii”. Aşadar, “mânia este o teamă inversata”. De obicei, are loc “efectul boomerang”. Să îl aprofundăm un pic: apare sub formă unei reacţii în lanţ, cineva se enervează pe tine, tu te enervezi pe el şi la rândul tău eşti nervos. Într-un final, îţi verşi nervii pe cea mai apropiată persoană şi apare un haos continuu.

Acum să nu crezi că eşti un mieluşel al Domnului, fără nici o contribuţie sau că tu nu eşti un factor la nervii altcuiva. Nu, în nici un caz, lupule.

Ideea esenţială este că oamenii se enervează pe tine pentru că:

1. Le este frică de tine
2. Le este frică, în general, de mai multe lucruri
3. Le este frică de ceea ce s-ar putea întâmplă cu tine / cu ei / cu voi
4. Le este frică să recunoască ceva

Esenţele tari se ascund în sticle mici? Caracterul dominant (aparent) pe care şi-l aruncă cineva asupra ta – sub formă mâniei – este, de fapt, o dovadă a slăbiciunii lor. Masca socială, pe care şi-o atribuie ”cocosul” din faţa ta, funcţionează doar dacă nu ştii despre ce este vorba. Reprimarea adevăratelor sentimente şi emoţii duce la boală, spun mulţi oameni de cultură şi ştiinţă. Aşa am fost crescuţi sau învăţaţi de către părinţi “fii puternic!” , “fii tare!”, “nu da dovadă de slăbiciune!”, “nu fi fraier!”. Orice sentiment sau emoţie recunoscută te expune pe tine ca persoană.

Tu ce alegi?

Să îţi exprimi sentimentele adevărate sau să foloseşti o mască falsă ca a lor?

Să răneşti oameni la care ţii?

Să fii ipocrit?

Sau să dai un pic dovadă de slăbiciune şi să recunoşti ce se întâmplă cu tine?

“Tu alegi, cheia e la tine!” zicea odata o reclamă la bere şi mare dreptate avea.

De ce se enervează oamenii pe tine? Pentru că sunt slabi. Toţi suntem slabi. Nu există un “Die hard” şi niciun “Terminator” în viaţa reală. Natură umană este una slabă. Aşa că haideţi cu toţii la carnaval. Luaţi-vă masca cu voi şi mănuşile. Nu vreţi să vă murdăriţi pe mâini!

Concluzia?

Mânia nu trebuie aruncată asupra unei persoane reale. Controlează-ţi emoţiile sau te vor controla ele pe tine, sclav al impulsurilor.

Sfatul meu? Când eşti nervos închide-ţi telefonul, televizorul, calculatorul. Ieşi afară şi dă câte ture vrei tu de bloc, parc, parcare, cartier. Vino acasă, fă un duş şi revino-ţi! Oamenii se enervează pe tine pentru că şi tu te enervezi pe ei. Hai să spargem lanţul! Nu îţi fie teamă de sentimentele tale. Aruncă masca la gunoi sau dă 3 ture de bloc.

Totul depinde de tine.

Mie mi-a intrat în reflex să ofer feedback la aproape orice pentru că mie-mi face o mare plăcere să-l primesc. Când nu primesc feedback pur şi simplu nu pot să-mi dau seama cum stau lucrurile – iar a judeca dintr-un punct de vedere subiectiv nu e mereu cea mai bună alegere.

Uneori mă trezesc oferind feedback necerut unor persoane – şi uneori se întâmplă să fie negativ (sau, cum îmi place mie să-i zic: “de îmbunătăţit”). Un feedback ce se rezumă la “a fost urât şi plictisitor” nu este constructiv deloc – deci de aceea este mult mai bine să oferi argumente sau să spui clar “ce este de îmbunătăţit” … de exemplu: “cred că trebuia să pui muzică mai cunoscută ca să nu fie atât de plictisitor“.

Dar povestea feedbackului este altă poveste. Aici vorbim despre oamenii care nu ştiu cum să reacţioneze la un feedback negativ.

Ce faci când primeşti feedback negativ?

În primul rând ar trebui să nu sari la gâtul omului ce ţi-a făcut serviciul de a-ţi spune părerea lui sinceră.

În al doilea rând ar trebui să te întrebi cât de sinceră si credibilă este persoana care ţi-a “furnizat” feedback-ul. Îţi pasă de părerea ei? Are vreo valoare venind din partea ei?

Dacă da atunci mulţumeşti frumos şi iei măsuri… Dacă nu… are sens să mai zic ceva? Ignoră-l. Dar nu te ataca.

Am ales să scriu aceste rânduri tocmai pentru că tot mai des întâlnesc oameni care-mi sar la gât când le furnizez feedback-ul meu negativ. În loc să ia măsuri preferă să se blocheze în ce le-am spus eu… Mare greşeală.

Şi acum un mic video de Tim Sanders pe tema feedbackului negativ:

Puteţi să ne trimiteţi chiar şi voi material motivaţional pentru luni dimineaţă prin formularul de aici.

Video-ul de azi l-am ales pentru că luni de obicei e ziua cea mai “lungă”, încarcată, stresantă – şi anume ziua în care trebuie să ştim să ignorăm mărunţişurile enervante. Observaţi mai jos contrastul dintre personajele principale şi ceilalti angajaţi din punct de vedere al ignoranţei. Personajele principale au ieşiri nervoase dintr-un “nimic” iar ceilalţi nu intervin, ba chiar ignoră în totalitate ieşirile penibile ale “colegilor”.

Deci sper să n-aveţi o săptămână asemeni celor de mai jos. :)

Până acum ceva timp eram un om al aşteptărilor şi al pronosticurilor. Aveam aşteptări şi pronosticuri pentru fiecare evenimenţel din viitorul meu apropiat. Un exemplu concret: urmează un party iar eu mă aştept să revăd acolo foarte mulţi prieteni. Întâmplarea face că ajung acolo şi sunt total dezamăgit – prietenii mei se comportă urât, party-ul nu e de mine etc. Unde am ajuns? Într-o mică depresie. De ce? Pentru că îmi pasă de aşteptările mele. La fel se întâmplă cu pronosticurile. Faptul că scorul unui meci de care chiar îmi pasă este totalmente răsturnat îmi strică o zi întreagă!

Am renunţat la aşteptări, mai am doar dorinţe.

În prima instanţă am renunţat la aşteptări. De tot. Pentru că adesea avem aşteptările greşite ce ajung în cele din urmă să ne facă rău. Apoi am încercat să separ aşteptările mele de dorinţele mele. La party nu mă aştept să revăd mulţi prieteni, ci vreau să revăd mulţi prieteni. E o diferenţă pe care o fac foarte greu.

În plus aşteptările, depinzând de starea de spirit, pot fi pozitive sau negative. Dorinţa în schimb va rămâne constantă – şi anume pozitivă – indiferent de cum mă simt.

Pronosticurile le-am transformat într-o glumă. Nu mai dau scoruri la nimic, nu mai prezic cifre la Loto etc. Totul se rezumă la “Vreau să câştig.”, speranţă şi legea atracţiei. Totuşi, chiar şi aşa, trebuie să am grijă să nu mă “ataşez” prea tare de dorinţă mea şi să încep să învăţ că:

Succesul vine din eşec după eşec, fără să-ţi pierzi entuziasmul.

- Winston Churchill

Nu-mi pasă!

Pentru că eram afectat de părerile oamenilor din jurul meu am învăţat să-i ignor. Sau dacă nu am învăţat… probabil că învăţ cu fiecare ocazie când un om îşi exprimă părerea negativă despre mine. Am hotărât că nu trebuie să-mi pese de micile răutăţi ale oamenilor.

Atenţie – este o diferenţă între răutăţi şi atenţionări prieteneşti.

M-am calmat…

Eu nu mai iau totul în serios. Când văd că mă enervez mă opresc din orice activitate importantă şi fac ceva care să-mi schimbe gândurile: citesc, văd un film, mă joc, dorm… Încerc de fapt să mă calmez redirecţionându-mi gândurile. Nu de puţine ori după o criză de nervi am început să râd de mine şi de faptul că m-am consumat enorm de mult pentru o “chichiţă”.

Dacă mai este careva care se regăseşte în această problemă pe care o am şi eu aş vrea să-mi spună cum reuşeşte el să se “calmeze” şi să ignore.