Şi zi-ne… tu unde te vezi peste 10 ani?

Am constatat că există o „scânteie”. Un ceva care provoacă mecanismul motivaţional. De multe ori nu conştientizăm ce anume a aprins scânteia şi ne întrebăm: ”Oare ce m-a determinat să mă motivez?”

Secretul motivaţiei constă în găsirea şi „izolarea” scânteii! Dacă o găseşti, indiferent ce se poate întâmpla pe parcursul drumului respectiv, te foloseşti de ea pentru a îţi reînprospăta motivarea, în momentele de cumpănă. De aceea este extrem de importanta determinarea corectă şi precisă a motivaţiei.

Un alt aspect important, reacţie firească a motivaţiei şi în strânsă legatură cu aceasta, este Atitudinea! Ca să citez: „Atitudinea determină altitudinea”. Este exprimarea perfectă pentru o motivare corectă.

Atitudinea implică starea ta psihică, care trebuie să fie pozitivă. Măreaţă. Trebuie să te simţi „mare”, ca să fii”mare”.

Fiecare dintre noi are un ritm interior anume. Propriu şi personal, acest ritm reprezintă individul.  O încercare de mărire sau de diminuare a acestui ritm poate determina un dezechilibru.

După cum sigur aţi constatat, există oameni care fac lucrurile mai încet şi oameni care le fac mai repede. Dacă îi ceri unui „încet” să se grăbească, e posibil ca şi lucrul pe care ştie să-l facă cel mai bine să il greşească şi să îi iasă rău. Acelaşi efect poate avea asupra unui „grăbit” o solicitare de încetinire. E adevarat că o „scânteie” poate face un „încet” să prindă avânt şi să îi dea aripi, dar la fel îl poate determina să şi le frângă.

Ideea este că fiecare trebuie să îşi respecte ritmul pe care îl are. Oricum va ajunge la acelaşi rezultat. Motivaţia şi atitudinea sunt factori mai importanţi decât ritmul. Este cam ca graba la volan: tai calea altui automobil pentru a câştiga câteva minute, cu riscul producerii unui accident.

În orice moment al vieţii te aflii, etapă pe care o parcurgi, oricare ar fi vârsta ta, caută scânteia şi îmbunătaţeşte-ţi atitudinea. Conform ritmului tău.Doar aşa vei înainta. Poate încet, dar sigur!

Mult succes!

În urmă cu foarte puţin timp am avut şansa să fac o alegere care mi-a oferit oportunitatea de a cunoaşte un om extraordinar. Datorită lui am cunoscut alţi oameni, datorită cărora voi cunoaşte alţii. Este exact efectul despre care vorbeam mai sus.

Alegerea pentru care optăm este extrem de importantă, întrucât te poate introduce într-un sistem de valori superior propriului tău sistem şi din care poti învăţa. În asta constă esenţa întregii  noaste existenţe: în a învăţa!. Indiferent ce facem. Bun sau rău.Nu ne oprim niciodată din învăţat. De cele mai multe ori din nefericire învăţăm din greşeli.

Deşi scopul aparent al muncii unui om sunt banii, ei nu sunt altceva decât instrumentul prin care ne atingem scopurile reale.

Vreau să câştig bani să îmi pot permite o excursie. Ok. Vreau Bani. Dar nu banii sunt scopul final, ci excursia. Banii sunt instrumentul. De ce am nevoie de excursie? Aparent pentru deconectare din rutină, pentru relaxare. Dar ce se întâmplă după ce excursia se încheie? Îmi rămân amintirile: locuri, oameni, întâmplări. Asta înseamnă  că am mai învăţat ceva! Informaţiile pe care le cumulezi se numesc cunoştinţe, iar cunoştinţele implică procesul de învăţare.

Dacă îţi doreşti ceva, visezi ceva anume, dar nu ţi-ai făcut un scop din a îţi îndeplini visul, înseamnă că nu ai găsit motivarea pentru a o face. După cum mi-a spus cineva: puterea cu care tu transmiţi universului dorinţa ta este puterea cu care ţi se va îndeplini dorinţa. Dacă spui: “Mda… mi-ar plăcea.“, universul îţi răspunde: “Mda… poate vei avea.“. Totul depinde de tine. De cât de puternică este dorinţa ta. De cât de mult te implici în îndeplinirea dorinţei tale.

Pentru asta este impetuos necesar să îţi găseşti motivaţia supremă. Şi foarte important este să reuşeşti să nu o pierzi în timp. Depinde de tine.

Găseşte-ţi visul. Gândeşte-te cât de important este. Ce loc ocupă în viaţa ta. Apoi descoperă adevăratul motiv pentru care îţi doreşti acel lucru. Dacă vei face asta şi vei avea suficient de multă voinţă pentru a nu ceda, visul tău este ca şi împlinit!

Viitorul este suma paşilor pe care-i faceţi, inclusiv a celor mici, ignoraţi sau luaţi în râs.
- Henri Coandă

Will spune că pentru o viaţă perfectă trebuie să faci două lucruri foarte simple:

1. Să ALERGI!

Când alergi la un moment dat simţi că nu mai poţi. Simţi că te vei sufoca, simţi că trebuie să te opreşti. Începi să vorbeşti cu tine, în propriul tău gând, să-ţi spui că fie e cazul să te opreşti, fie poţi mai mult.

Alergând chiar şi atunci când simţi că nu mai poţi o să înveţi să mergi mai departe chiar şi în momentele cele mai grele.

2. Să CITEŞTI!

Înainte noastră au trăit o groază de oameni. O GROAZĂ! Toţi au avut probleme, toţi au încercat să le descifreze şi mulţi şi-au pus descoperirile şi sfaturile în cărţi!

Citind vei avea mai multe cunoştinţe şi nu te vei mai împotmoli în probleme mici ce alţii le-au rezolvat cu mulţi ani înaintea ta.

Will Smith e un om care merită toată admiraţia:

Locuiesc de şapte ani într-un oraş satelit al Bucureştiului: Pantelimon. Ştiu, mulţi îl asociază cu cartierul ce are acelaşi nume, faimos datorită unei trupe de nu-ştiu-ce gen de muzică, dar reprezintă două lumi complet diferite.

Zilnic fac naveta la o şcoala în Bucureşti unde îmi duc copilele. Singura modalitate de a ieşi din Pantelimon este un microbuz – maxi-taxi – ce are traseul pe toata şoseaua Pantelimon şi ajunge până în spatele pieţei Obor.

În câteva cuvinte, Pantelimonul a trecut la rangul de oraş în urmă cu 4 ani în mod abuziv: o localitate murdară, cele câteva străzi principale, deşi au fost refăcute de curând, sunt pline de gropi imense; străzile secundare sunt adevărate uliţe de pământ, în care atunci când plouă poţi intra până la glezne în noroi. Pretutindeni dai cu ochii peste tot felul de oameni de calitate îndoielnică. Bodegi împuţite în faţa cărora la ora 6 dimineaţa, pe cel mai mare ger, stau diverşi indivizi la băutură “pe datorie”.

Cred că în ultimii 15 ani poplulaţia oraşului s-a dublat. Şi numărul de case la fel. Foarte multi foşti proprietari de apartament de bloc şi-au tras câte o “vilă”, încercând sa scape de aglomeraţia metropolei si căutând liniştea în mediul rural. Aceşti oameni care pretind că vin din civilizaţie, care pretind că sunt civilizaţi, care au un aspect îngrijit şi pretenţii de oameni educaţi, aceşti oameni devin adevărate fiare în monstruozitatea numită “maxi-taxi”

În fiecare zi, la 7.30 deschid poarta, mă urc în acest unic mijloc de transport şi pornesc în călătoria către şcoală. Deşi sunt doar vreo 3 km, ajung la destinaţie în circa 30 de minute. La ora aceea, toată lumea merge la şcoala sau la servici. Prin urmare este super aglomerat. Ai impresia că în habitaclul acela neprimitor, murdar, neîncălzit şi plin de fumul de ţigară al şoferilor care stau la capăt de linie toţi în acceaşi maşină, sunt înghesuite un million de personae. Toată lumea este nemulţumită. Peste toţi pluteşte un aer negativ. Parcă apasă pe capetele tuturor, prin plafon. Se înjură mult. Călătorii între ei. Călătorii pe şofer. Şoferul pe călători. Fiecare îşi eliberează frustrarea în modul cel mai la îndemană.

Stau şi mă întreb: cât ne ia sa ne dezumanizăm? Cât ne ia să renunţăm la tot ce am învaţat şi la tot ce credem că ne reprezintă? De e omul ăla care a venit din “civilizaţie” s-a lăsat influenţat, în loc să reuşească să influenţeze? Sau mai bine zis, care este cel adevărat? Cel ce era la oraş sau cel ce a devenit? Cum să îi civilizăm pe alţii, când  noi renunţăm la civilizaţie? Cum să-i educăm pe alţii, când noi renunţăm la educaţie?

Încerc să găsesc circumstanţe atenuante acestei situaţii. Mă gândesc la faptul că problemele zilnice ne fac să dăm naibii tot. Dar este oare aşa? Suntem marcaţi cu spiritul de turmă. Majoritatea înghite minoritatea. Interesant este ca în momentul în care oamenii coboară din microbuz revin la ceea ce arătau a fi: civilizaţi. Dăm vina pe sistem, pe probleme, pe guvern, pe stat, pe finanţe, pe preţuri, pe lipsuri şi eu mai ştiu pe câte altele, când este vina noastră, de fapt.

Se spune ca omul sfinţeşte locul. Acesta este adevărul: noi reprezentăm locul, iar locul ne reprezintă pe noi. Se mai spune şi “spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti”.

Concluzia la care am ajuns este că oamenii aceştia, “transformaţii”, nu se respectă suficient de mult. Dacă s-ar respecta, nu şi-ar permite sa îşi coboare nivelul, să se degradeze, şi să devină ceea ce nu consideră că sunt: necivilizaţi. Indiferent de conditii. Punct.

Primul episod e aici. Al doilea e aici. Al treilea e aici. Al 4-lea e aici.

Prolog

Femeia a fost de foarte multe ori subiectul ironiei bărbaţilor. Fie că e brună sau bondă, grasă sau slabă, înaltă sau scundă, ea s-a facut mereu „vinovată” de ceva. Că vorbeste mult. Şi prost. Că nu o duce mintea. Că e o şoferiţă execrabilă. Că ii place să complice şi cele mai simple lucruri. Că nu ştie să asculte. Că îi place să se plângă, fără să încerce să găsească rezolvarea problemei. Aş putea face o listă lungă, lungă de tot.

Sunt convinsă că bărbatul găseşte destule motive să iubească femeia aşa cum e ea. Mircea Cărtărescu a facut-o într-o manieră simplă şi foarte elegantă. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Despre iubire, adică. Este un subiect delicat şi serios. Vreau să vorbesc despre cele ce se spun despre femei – „Miturile”. Voi încerca sa ironizez într-un mod amuzant şi neagresiv defectele femeii.
Teorii despre femei.

Episodul I – Gândirea.

Stăteam de vorba cu un prieten. Ceva neimportant. Am început prin a comenta vremea şi, nu în mai mult de 10 minute, deja trecusem prin câteva subiecte, îndepărtându-ne atât de tare de „vreme”, încât nu mai ştiam de la ce pornisem.

Mi-a spus:

- Vedeţi cum sunteţi voi, femeile? În 10 minute m-ai ameţit de nici nu mai ştiu de mine!

Am râs amuzată şi i-am zis că asta e una din calitaţile necesare unei femei pentru a nu se dezminţi, drept pentru care el a început să-mi expună o teorie explicativă a acestei „calitaţi”. Aceasta suna cam aşa:

Mintea bărbaţilor arată ca un dulap, să zicem, cu foarte multe sertare. Bine aranjate, pe categorii, în fiecare sertar sunt toate cunoştinţele bărbatului despre un „ceva”. Atunci când poartă o conversaţie şi vorbeşte despre… maşini, să spunem, deschide sertarul în care sunt cunoştinţele despre maşini, foloseşte ce este înauntru, apoi, la sfârşitul discuţiei, le pune înapoi, în ordine, frumos şi cu grija, completând, eventual, spaţiul, daca nu este folosit în totalitate. Dacă se prelungeşte conversaţia şi se discuta alt subiect, bărbatul deschide sertarul cu subiectul respectiv şi, la fel ca şi cu maşina, foloseşte, reordonează, completează şi închide sertarul înapoi.

E-he-hei! La femei se schimbă cu totul situaţia. Mintea femeilor este ca o cutie. În această cutie sunt multe, multe fire şi firicele, ce reprezintă cunoştinţele femeii. Ele se întrepătrund şi se întretaie într-un mod haotic. Dacă ai vrea să vezi de unde începe şi unde se termină un fir, n-ai putea decât să-l tai ca pe Nodul Gordian, după ce iţi pierzi răbdarea şi te enervezi.Ca să poarte o discuţie, femeia alege şi merge pe un fir. La un moment dat, acesta se întretaie cu altul, care se întretaie cu altul şi cu altul şi aşa mai departe, fară a putea ajunge la capătul vreunuia. De aceea, femeile nu se mai opresc atunci cand încep sa discute între ele. Şi tot de aceea, bărbaţii işi pierd răbdarea.

Pentru că sunt construiţi altfel.

Cam asta a fost explicaţia pe care prietenul meu a avut amabilitatea să mi-o dezvăluie.

Aşadar, bărbaţi! Când aveţi curajul să vă implicati în discuţii cu femeile, înarmaţi-vă cu mult timp si cu multă răbdare! Ăsta-i singurul sfat practic pe care vi-l pot da!

Morala: Femeia este o maşinarie complexă, construită din angrenaje fine, puse in mişcare de sisteme complicate, indestructibile, ce au facut obiect de studiu înca din cele mai vechi timpuri.Şi pentru ca bărbatul nu este un mecanic de mecanică fină, nu ştie sa o folosească.

Recent, Ted a fost descoperit şi angajat. I s-a oferit o casă şi acum trăieşte un vis ce a devenit realitate.

Chiar are o voce de aur!

Acesta-i video-ul care l-a făcut pe Ted Williams să ajungă pe YouTube super-cunoscut. Pe YouTube l-a descoperit persoana potrivită care l-a angajat.

Până în ultima clipă Ted s-a ţinut de pasiunea sa pentru radio. Chiar homeless fiind trăia din vocea sa perfectă pentru radio.

Dar odată jurnalistul l-a întrebat direct: “Care este mesajul dumneavoastră pentru oameni?”.

Şi Gandhi a răspuns: “Mesajul este viaţa mea!”.

Care este mesajul dat de viaţa ta?

Serios, privind în ansamblu tot ce ai făcut în viaţa ta – cu bune şi rele – care ar fi mesajul?

Asta ar fi o bună oportunitate să începi să îţi modelezi viaţa astfel încât să transmită mesajul care vrei tu să-l transmiţi celor din jur. :)

Spre sfârşitul săptămânii vom merge în zona Alba Iulia, continuând cu Parcul şi zona Izvor Parcul Herăstrău – zona Charles de Gaulle şi apoi Mall Vitan, pentru a încheia săptămâna pe Calea Moşilor la intersecţia cu Eminescu.

În continuare Editura Amaltea ne oferă cadouri, fiecare post-it având binecunoscuta reducere de 20% la cărţile lor.

Dacă sunteţi norocosul care a găsit un post-it prin capitală, făceţi-i o poză şi trimiteţi-ne-o şi nouă.

Vă doresc spor la căutat şi săptămâna aceasta!