Recent am fost supusă provocării de a purta o discuţie prin care urma să aflu, punând o serie de întrebări interlocutorului meu, cum i-aş putea atrage atenţia şi cum l-aş putea face să devină interesat de mine şi de ceea ce fac eu. Am aflat că sfaturile din scriiturile mele îi sunt deja cunoscute, că ştie cum să-şi stabilească precis obiectivele, că ştie cum să le atingă, dar că l-ar interesa o metodă prin care să scurteze drumul către atingerea acestui obiectiv.
Buuuun. M-am hotărât să mă pun pe treabă şi să-i ofer prin acest articol atât lui, cât şi tuturor celor interesaţi, o metoda practică pe care am aflat-o recent de la unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din MLM, ce a avut bunăvoinţa să îşi împartaşească experienţa într-una din săptămânile trecute la Braşov.
Publicat de
Am tot vorbit de
Publicat de
Această săptămână pentru mine a însemnat să îmi rafinez unul din exerciţiile pe care eu personal le folosesc de mai bine de un an. Am reuşit împărtăşindu-mi experienţele să descopăr ce greşeli au şi unde să le îmbunătăţesc. Desigur, acest lucru a fost posibil şi datorită unor feedbackuri ce m-au facut să văd dintr-o altă perspectivă.
Publicat de
Această zi, cel puţin pe foaie, a fost mai productivă deoarece am reuşit sa îmi îndeplinesc mai toate taskurile. Însă şi azi am întâmpinat o mică problemă. Deşi am reuşit să lucrez pentru toate taskurile nu pot sa spun ca am reuşit să le fac în întregime. De ce? Deoarece sunt în cea mai mare parte activităţi.
Ieri m-am trezit foarte devreme şi mi-am pus la punct foaie cu ce vreau să fac pentru această săptămână. Ştiu că am recomandat ca această plănuire să fie facută de cu seara dar eu duminica nu fac nimic care să aibe legătură cu munca. Folosesc, aşa cum l-am numit eu, principiul 6-1: adică 6 zile rezultate, una mă odihnesc. Am să îl explic mai în detaliu în zilele următoare.
Ce vrei să faci azi? Ţi-ai stabilit ce vrei să faci azi? Ai pus toate aceste lucruri pe o foaie?

Comentarii recente