Şi, se apre că la fel cum antipatizăm “la prima vedere”, simpatizăm, admirăm şi ne îndrăgostim (chiar dacă nu la fel de des cum antipatizăm), tot la prima vedere. Poate vă întrebaţi de ce afirm că nu la fel de des. Mă bazez pe varianta cu perechea simpatică a exerciţiului din acelaşi atelier – al Lisei Bourbeau – în care niciunii nu ne-am găsit perechea la fel de repede.

M-a bulversat oarecum descoperirea – adică purtăm tot timpul vesta antiglonţ? M-am gândit că are legătură cu instinctele de conservare, că probabil suntem programaţi să ne dăm seama de pericole foarte rapid şi că simpatiile, fiind “detalii”, se pot construi – şi e chiar recomandabil să fie aşa – în timp.

Profetul şi unul dintre însoţitorii săi veniseră într-un oraş să predice. Curând, un adept al învăţăturilor lui ajunse la el şi îi spuse: “Stăpâne, nu e decât prostie în acest oraş. Locuitorii sunt atât de încăpăţânaţi! Nimeni nu vrea să înveţe nimic. Nu vei preface niciuna dintre aceste inimi împietrite.” Profetul răspunse binevoitor: “Ai dreptate.”

Curând după aceea, un alt membru al comunităţii se apropie de Profet. Strălucind de bucurie, îi zise: “Stăpâne, te afli într-un oraş norocos. Oamenii tânjesc după adevărata învăţătură şi îşi deschid inimile cuvântului tău.” Mohamed zâmbi cu bunătate şi spuse iarăşi: “Ai dreptate.”