Născut în Buzău pe 7 decembrie 1981 şi mutat de ceva timp în Bucureşti, putem spune că Bogdan e un om simplu: A început prin a fi premiant, a continuat prin a fi corigent în liceu şi a ajuns a fi bursier în facultate. Deşi viaţa lui a fost plină de suişuri şi coborâşuri, el şi-a găsit locul, realizând că cel mai bun şef este el însuşi şi astfel a hotărât să înceapă o nouă poveste – povestea “Turific!”. După terminarea Universitatăţii de Arhitectura şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti a plecat în Marea Britanie pentru un master în “multidisciplinary design innovation” la Northumbria University.

Întors în ţară şi-a descoperit pasiunea de a croi şi coase obiecte, dar nu oricum, ci printr-un proces de “upcycle”. Azi Bogdan este singurul său “angajat”; este şi designer şi croitor şi fotograf şi om de marketing la propriul său brand: Turific! Face şepci, genţi, portofele, jucării şi … cam orice are legătură cu croiala! Le vinde online în Bucureşti, prin ţară şi uneori in lumea larga! (puteţi să-l urmăriţi pe Facebook)

Pe Deborah o ştiu din clasa întâi. Am fost colegi câţiva ani de zile. Apoi am cam pierdut legătura… până când s-a inventat Facebook-ul. Zilele trecute am observat total întâmplător faptul că îşi publică pe internet fotografiile pe care susţine că le face singurică.

E pasionată de fotografie deşi deja e studentă la actorie şi în paralel la arhitectură! Mi-am zis: “Wow, uite încă un om pasionat!” şi m-am decis ca după ani de “tăcere” să-i cer un interviu. Ce-a ieşit e mai jos.

Ah, şi, azi – 12 septembrie – este ziua ei. Face 20 de ani! La mulţi ani, Deborah! :)

Teodora nu-i din Bucureşti, acolo unde locuiesc eu, aşa că mi-a fost destul de greu s-o cunosc face-to-face… dar când am cunoscut-o, întâmplător, la un eveniment nu am ezitat nicio clipă să-i spun că-i foarte admir munca! Apoi cred că am plictisit-o teribil punându-i câteva întrebări despre cartea ei (o carte specială despre bucătăreală) pentru care, din nou, o apreciez foarte mult.

Mai jos i-am luat un mic interviu despre viaţa de blogger, viaţa de mămică şi viaţă de autor de carte de bucătăreală. Sper să vă placă de Teo şi s-o urmăriţi pe viitor. :)

De câte ori mergi la un interviu pentru job primeşti tot felul de întrebari la care, cel puţin teoretic, ar trebui să ai un răspuns… înalţător. „Care sunt planurile tale  pentru următorii 5 ani?” O întrebare cel puţin ridicolă, întrucât cei mai mulţi dintre noi nu ştiu ce vor face nici măcar săptămâna viitoare. Sau „Unde te vezi peste 5 ani?”. De asemeni o întrebare cel puţin nerealistă, deoarece „trăim vremuri tulburi”.

Cel mai stupid mi se pare ca un interviu pentru un post de şofer, de secretară sau de operator calculator (persoana care introduce facturi, să zicem, în sistem) să conţină asemenea întrebări „înălţătoare”.

Pe Ana am cunoscut-o total întâmplător la un marş de biciclete. De atunci e aşa cum am văzut-o prima dată: un zâmbet. Nu de mult timp am aflat că se ocupă cu wallstickere (sau stickere de pereţi) şi îşi vinde lucrările alături de prietena ei, Bianca, prin intermediul unor Cai verzi pe pereţi.

Cum să nu iau la întrebări o don-şoară biciclistă, ecologistă, care-şi dă demisia pentru a face ce-i place cel mai mult – şi anume wallstickere?

Deci, uite ce-am întrebat şi uite ce mi-a răspuns:

Pe Simona Buzatu n-am apucat s-o cunosc în persoană pentru că, fie vorba între noi, este workaholică. Dar cineva spunea că dacă ceea ce faci este din pasiune, atunci acel lucru nu se numeşte “muncă”. Deci Simona-i atât de pasionată de ceea ce face că încă n-am apucat să ieşim la o cafea. Din păcate acest interviu este făcut prin e-mail. Zic din păcate pentru că probabil face to face îi puneam întrebări şi mai interesante.

Am hotărât s-o intervievez pe Simona pentru că îi admir atitudinea. Da, de aceea. Fără nicio legătură cu munca pe care a prestat-o până acum. Simona este pasionată de artă şi aşă ajuns să-şi câştige în ziua de azi existenţa prin desenarea mai multor site-uri. Un om care trăieşte din freelancing este mereu de admirat!

Aşadar, interviul:

Pe Vlad l-am cunoscut acum muuult timp. Cert este că deşi l-am cunoscut de mult, e unul dintre oamenii (puţinii oameni) cu care drumul vieţii s-a reintersectat după ce am terminat şcoala.

Am hotărât să-l intervievez pe Vlad pentru că este un exemplu viu al unul om pasionat, care face ce vrea, cum vrea şi are nişte rezultate pe care mulţi le pândim. La doar 16 ani mi-a câştigat toată admiraţia posibilă pentru munca lui de webdeveloper şi webdesigner care ar putea fi angajat cu un salariu fantastic la cine-ştie-ce-firmă din străinătate.

Octav Ungureanu este un tip pe care am avut ocazia să-l cunosc acum câţiva ani prin internet când şi-a deschis un mic blog pe care punea desene. A avut o susţinere imensă din partea bloggerilor de pe atunci şi foarte repede a câştigat mulţi fani. Azi are acelaşi mic blog foarte updatat, dar totodată publică desene prin tot felul de reviste cunoscute.

Am hotărât să-l iau la întrebări pe Octav pentru că e printre puţinii oameni care parcă-i plin de inspiraţie mereu şi face totul cu pasiune. De fiecare dată când am un moment de “cădere” pot intra pe blogul lui. :)

Ba chiar mai mult, Octav l-a desenat pe Motivonti! Monstrul verde-i opera lui.