Cele două aspecte ce urmau să fie tratate erau: cui ne adresăm şi cum ne adresăm. Haideţi să vedem cum rezolvăm, în favoarea noastră, prima problema.

La prima impresie, publicul e ultimul la care te gândeşti. Un motiv e că ne e foarte frică să ni-l conturăm clar şi concret în faţa ochilor, să nu devină, Doamne fereşte, real, şi atunci am îmbulinat-o cu totul. Dar publicul joacă un rol destul de important în toată acestă piesă de teatru care este speech-ul nostru. Un public bun te poate salva în timp ce unul pus pe şotii te poate scufunda atât de adânc încât să nu mai nimereşti microfonul sau locul central de pe scena niciodată. Partea frumoasă pe care nu mulţi o ştiu este că publicul nu e altceva decât o ceaţă de marionete care reacţionează la anumiţi stimuli. Mănuieşti bine firele, ştii stimulii la care reacţionează şi poţi să te şi gândeşti la aplauzele prelungite pe care va trebui să le înduri cu zâmbetul pe buze câteva mii de secunde.

Şi totuşi, cum mânuim aceste marionete? Care e secretul lor?

Pai e cam aşa: ei sunt noi, înmulţiţi cu 5, 30, 100 sau chiar 1000. Cunoaşte-te pe tine şi vei ştii cum va reacţiona publicul.

Adică, când te apuci să îţi conturezi speech-ul opreşte-te câteva minute şi vezi cine îl va asculta. Iată câteva întrebări la care ar trebui să răspunzi înainte săte apuci de treabă:

» Sunt un grup omogen?

Daca da, atunci ai mai puţin de muncit, pentru că toţi vor reacţiona la aceiaşi stimuli. Dacă nu, încearcă să identifici grupuleţe şi să vezi ce au în comun în raport cu subiectul tău.

Profesii şi ocupaţii – Să nu vă treziţi că faceţi glume despre medici când în sala aveţi numai ingineri. Cei care lucrează în domeniul ştiinţific de asemenea ştiţi că reacţionează mai bine la fapte concrete, bine conturate, pe când celorlalţi le place să viseze cu ochii deschişi şi să îşi imagineze inimaginabilul.

Vârstă, sex, nivel educaţional, religie, rasă, etnie… – Toate aceste detalii au importanţă atunci când te gândeşti la limbajul pe care îl vei folosi (termeni adecvaţi vârstei), lungimea fustei sau a decolteului, frizura punk etc.

Influenţe culturale – Orice lucru care îi face diferiţi, pe care tu îl ştii şi îl foloseşti în avantajul tău e un punct pentru tine.

» De ce mă ascultă? Ce înţeleg ei?

Doar pentru ochii tăi poate fi un raspuns, dar de cele mai multe ori trebuie să te gândeşti şi la alte variante.

» Este prezenţa voluntară sau forţată?

Dacă e voluntara, motivaţia joacă un rol super important şi trebuie să le mulţumeşti pentru timpul care ţi-l oferă. Dacă e forţată, fă în aşa fel încât să plece de acolo mândri că au venit şi nu adormiţi.

» Ce s-a spus audienţei că este scopul prezentării? Se potriveşte cu scopul meu?

Uneori unii prezentatori introduc în mini prezentarea speech-ului cuvinte pompoase pentru a atrage oamenii. Dacă publicului i s-a promis ceva, fă bine şi afla ce anume şi dă-le, că altfel vor pleca foarte dezamăgiţi, indiferent de cât de bun a fost speech-ul tău.

» Ce asteaptă ei de la prezentarea mea? Cum pot să le depăşesc aşteptările?

Trasează-ţi o limită superioară pe care trebuie să o atingi, fie ca volum de informaţie, fie ca grad de intensitate, şi vezi dacă o poţi depăsi.

» Ce este important pentru ascultătorii mei?

Trebuie să te gândeşti la ce îi face pe ei să ticăie, cum îi poţi capta şi cum îi poţi face să plece îndrăgostiţi de tine.

» Care este stilul lor de a asculta şi de a învăţa?

În felul ăsta ştii ce fel de abordare vei avea.

» Ce exemple vor aprecia?

Cu ce relaţionează ei? – dacă vorbeşti despre rachete unor medici, nu cred că vor înţelege mare lucru.

» Ce argumente vor avea rezonanţă?

“Că aşa a spus un mare om de ştiinţă”, “pentru că am vazut scris în ochii copiiilor străzii”, sau “pentru că matematic aşa iese”…

» Ce cred despre subiectul meu? I-am interesat cu subiectul?

În caz că vin de bună voie şi nesilit de nimeni e clar că îi interesează, dar dacă sunt forţaţi de ce i-ar interesa subiectul meu?

» Cât de multe ştiu despre subiect? Este nevoie să le fac un plan?

Trebuie să ştii care e nivelul de cunoştinţe al grupului, să nu li se pară că vorbeşti chestii ultracunoscute sau că e prea complicat pentru nivelul lor.

» Sunt experţi în public?

Dacă da, ai grijă cu ei, şi foloseşte-i tu, “gâdilă-i” încă de la început, ca să nu se trezească în mijlocul discuţiei că ţin ei o conferinţă.

» Ce parere au despre mine?

Dacă te-au mai ascultat, ştii cum reacţionează… Dacă nu, încearcă să afli cum au reacţionat la oameni de aceeaşi vârstă, sex ca şi tine.

» Ce stereotip îmi va aplica asistenţa mie?

“E ochelarist – deci o să dorm bine.”, “E blondă – deci hai să ne batem joc.”, “E puştan iar eu am 50 de ani de experienţă.”. Gândiţi-vă voi la aceste lucruri şi puneţi-le pe masă încă de la începutul discuţiei, întorcând aceste “dezavantaje” în aşi ascunşi în mânecă.

Ex: “Da, sunt blonda, deci sunt persoana cea mai indicată să vă vorbesc despre ce înseamnă indiferenţa în acest moment în ţara noastră!”

» Ce avem în comun?

Astea sunt atuurile tale şi trebuie să le ştii foarte bine.

» Ce le-ar place să mă întrebe?

Cel mai rău şi al dracului public eşti tu. Dar dacă eşti pregătit să te întrebe lucruri mai puţin plăcute, vei reacţiona cu mai mult calm şi vei putea întoarce situaţia în favoarea ta fără să pară că reciţi o poezie din fundul unei fântâni, acolo unde te ascunzi de ruşine.

Alte întrebări:

Cam astea sunt întrebările la care trebuie să te gândeşti când analizezi un public. Dar…

Ce trebuie să ai în vedere atunci când îţi structurezi efectiv speech-ul?

Să vorbim mai întâi de ambalaj – adică despre cum vorbim, privim şi alte câteva aspecte:

» VIZUAL:

Zâmbetul - spontan şi deschis. Asta nu înseamnă că atunci când vorbim despre nu ştiu ce dezastru natural râdem ca proştii…

Capul - fruntea sus. Aveţi grijă cât de sus, să nu parem că suntem atotştiutori…

Contact vizual – 5 secunde pentru fiecare persoană din public; exprimaţi încredere privind lumea în ochi, dar nu vă concentraţi numai asupra unui om, ci priviţi şi în ansamblu.

Postura - drept, dar relaxat. Nu cu un par înfipt în fund, dar nici şleampăt…

Picioarele - bine infipte în pământ. Puţin depărtate, pentru a ne păstra echilibrul, dar să nu treacă vreun tren printre ele…

Mainile - deschise, în poziţie firească, cu gesturi naturale. Să nu ţineţi mâinile încrucişate peste piept – sugerează închidere în sine, separare de public, dar nici în buzunar că arăţi ca un nesimţit.

Îmbrăcăminte - adecvată ocaziei…

- Creaţi prezenţa; intensificaţi-vă credibilitatea şi transmiteţi mesajul vizual.
- Nu vă agitaţi, nu arătaţi cu degetul, stiloul…

» VOCAL:

Volum - uşor de ascultat. Nu urla, dar nici nu şopti. Foloseşte volumul pentru a scoate în evidenţă anumite părţi ale speech-ului

Viteză - potrivită pentru ascultători, pentru a înţelege ideea. Folosiţi pauze pentru a accentua sensul, pentru a uşura înţelegerea.

Nivel - discutaţi pe înţelesul tuturor.

Intonaţie - variată, accentuată, flexibilă şi frazată.

Dicţie - pronunţaţi cuvintele clar.

- Exprimaţi entuziasm, energie. Nu vă exprimaţi tărăgănat sau monoton.

» VERBAL:

Deschis - captivaţi ascultătorul cu 3 – 4 mesaje clare – dacă vreiţi să le spuneţi mai mult de 3 mesaje într-un speech de maxim 1h şi jumătate, s-ar putea să nu plece cu esenţialul

Folosiţi un limbaj descriptiv şi potrivit

Finalizaţi solid – recapitulaţi

Personalizaţi mesajul vostru pentru audienţă – nu fiţi îndelung sinuos, sau prea tehnic.

» SUPORT VIZUAL

Uşor de indicat de la distanţă.

Simplu, consistent, şi cu un format ordonat.

Mesaj clar!

Verificaţi ca fiecare aspect să sporească real valoarea.

Repetaţi înainte de prezentare.

- Folosiţi ajutorul vizual pentru a intensifica, clarifica sau consolida mesajul.
- Nu faceţi din ajutorul vizual centrul atenţiei; voi sunteţi!

Ok, acum că am descris puţin ambalajul să vedem ce cuvinte cheie ne ajuta să captăm atenţia.

Cum captăm atenţia?

Începem cu exemplele negative şi continuăm cu cele pozitive:

Aşa nu!

“Să încerc…”
“Asta este inacceptabil”
“Asta poate sună prosteşte, dar…”
“Probabil că ar fi bine dacă…”
“Asta ar putea fi mai bine…”
“M-am gândit”

Aşa da!

“Eu vreau…”
“Mi-am asumat un risc calculat”
“Eu iniţiez, produc…”
“Eu formulez, împart.”
“Eu autorizez, aprob”
“Eu completez, arhivez”
“Am început”
“Am făcut”
“Am dat OK.”

Câteva lucruri care ne dau bătaie de cap

Câteva lucruri care ne dau bătaie de cap când ţinem un speech sunt nervii, tracul. Şi aceştia se manifestă fizic astfel: ni se umezesc mâinile, ne înroşim, ne apucă căldurile, vocea se subţiază şi pare piţigăiată, începem să vorbim foarte repede şi dăm repede din mâini.

Cum scăpăm de toate astea? Nu prea avem cum să scăpăm, dar pot fi cât de cât controlate:

- Înainte să ieşi la atac, închide ochii şi imaginează-ţi că eşti acolo unde te simţi tu cel mai confortabil, relaxat. Deschide ochii după ce ai spus deja primul cuvânt, în felul asta calmându-te înainte să vorbeşti.

- Gândeşte-te că emoţiile ce le ai le simţi mult mai tare decât le poate observa publicul.

- Şi cei mai mari vorbitori greşesc. Ridică-te şi mergi mai departe, oamenii apreciază efortul.

- Încearcă să îţi auzi vocea aşa cum o aud şi ceilalţi. Pune de exemplu o mână peste urechea dreaptă să spunem, în aşa fel încât să o îndrepţi puţin în faţă. Cu cealaltă mână îndreaptă sunetul catre urechea dreaptă. Astfel auzi acelaşi sunet pe care îl aud şi oamenii în sală.

- Gesturile sunt importante. Când suntem agitaţi facem un curent în jurul nostru de numa’-numa’, dar nici să stăm drepţi ca la armată nu e bine. Încearcă să susţii cu gesturi ce vorbeşti, nu invers.

Ultimul meu sfat

Aveţi încredere în voi, data viitoare va fi mai bine!

V-am pupat şi vă aştept să îmi spuneţi ce credeţi despre ce am scris, nu înainte să-mi cer scuze pentru distanţa uriaşă dintre cele două părţi ale articolului.

O primavară superba tuturor,
Dalia

Uneori am fost nevoiţi să ducem gunoiul, alteori să ducem un amic beat acasă… şi aşa mai departe. De exemplu mie nu-mi face mereu plăcere să pregătesc de dimineaţa cafeaua pentru alţii pentru că vreau cafeaua mea înainte de toate! Sau uneori nu pot să scriu anumite texte/articole la cerinţă (plătite adică) pentru că nu am inspiraţie, nu mă pasionează subiectul.

Nu “trebuie”!

Hei, hei, hei, în primul rând nimic nu “TREBUIE”, ok? Nimic pe lumea asta nu trebuie. O femeie nu trebuie să nască, alege s-o facă. Un prizonier nu trebuie să evadeze, alege s-o facă. Nu trebuie să termini un proiect până la un anumite deadline, ai ales să lucrezi la acel proiect. Tot ce faci, faci pentru că ai ales să faci sau acţiunile tale trecute te-au făcut să-l faci.

Priveşte lucrurile diferit.

Încearcă să iei acel lucru ce trebuie să-l faci şi să-l storci de avantaje. Uită dezavantajele, nu de ele vorbim aici. Avantajele şi atât. Îmi vei spune acuma: “Şi care-s avantajele în spălarea vaselor la cererea mamei/soţiei?“. Nu ştiu… caută-le şi încearcă, oricât de greu ţi-ar fi, să găseşti măcar 3 avantaje solide.

Hai să privim lucrurile puţin diferit: Nu TREBUIE să duci gunoiul, dar este “sănătos” să-ţi ajuţi mama în gospodărie. Nu TREBUIE să mergi la grădiniţă, dar este spre binele tău. Nu TREBUIE să mergi la facultate, dar de mergi vei avea o super-diplomă. Nu TREBUIE să scrii acest articol plătit, dar la urmă vei primi o recompensă.

Şi nu uita că totul este de fapt o oportunitate!

Ia o pauză, amână, fă altceva.

Avem prostul obicei de a trage de timp atunci când nu avem chef să facem ceva – adică stăm degeaba, uitându-ne pe pereţi, gândindu-ne la alte nimicuri, ne dăm impresia că lucrăm, şi după o oră realizăm că n-am prea făcut nimic. N-ar fi mai uşor să luăm o pauză? Să amânăm? Să căutăm “inspiraţia” în alte activităţi?

Pun pariu că de multe ori vă vin idei sau aveţi momente de “strălucire” fix când vă aşteptaţi mai puţin – şi anume atunci când faceţi activităţi banale: gătiţi, vă spălaţi, mâncaţi … şi asta pentru că nu sunteţi sub presiune.

Deci ia o pauză, amână, fă altceva – scapă de presiune. Calmează-te. Deadline-ul vine, într-adevăr, dar nu sta să pierzi timpul dacă n-ai chef de muncă, n-ai inspiraţie. Scoate acel deadline pentru câteva ore din viaţa ta.

Fă-l!

Şi apoi, după toate astea… fă-l! Fă-l, pentru că poţi să-l faci, pentru că e bine să-l faci, pentru ca ALEGI să-l faci!

De fiecare dată când trebuie să vorbim în faţa unui public, prima reacţie este să ne panicăm, să ne speriem. Ne trec prin faţa ochilor tot felul de scenarii care mai de care mai înfricoşătoare: dacă îmi pierd foaia de pe care trebuie să citesc, dacă mă bâlbâi, dacă nimeni nu mă ascultă, dacă oamenii se ridică şi pleacă exact când începe să fie mai interesant, dacă nu vor râde la gluma mea, dacă nu voi ştii să răspund la întrebări, şi aşa mai departe.

Cu toate acestea fiecare din noi a trebuit la un moment sau altul, în faţa unui public mai mare sau mic, în faţa prietenilor sau a unor necunoscuţi să ne prezentăm o lucrare, un referat sau doar să ne expunem punctul de vedere. Şi cu toţii am supravieţuit. Nu am auzit pe nimeni încă să se omoare din cauza unui “speech”, deci trebuie să existe nişte trucuri pentru a pleca de pe podium cu fruntea sus – şi asta nu neaparat de frică să nu dăm cu ochii de unul sau altul.

Cine nu a auzit de vestitul sfat: imaginează-ţi că toata lumea în public este dezbrăcată şi numai tu eşti îmbrăcat. Pentru cineva care trebuie să vorbească despre o nouă descoperire în geriatrie, întelege de ce acest sfat nu este întotdeauna cel mai bun.

Şi totuşi ce paşi trebuie să urmăm atunci cand vorbim în public?

Atunci când vorbim în faţa unui public sunt câteva aspecte de care trebuie să avem grijă:

• ce spunem
• cui spunem
• cum spunem

Azi ne vom ocupa de prima problema şi anume ce spunem.

Iată paşii pe care ar trebui să îi avem în vedere înainte să ne alegem un subiect:

Te pasionează subiectul?

Da, obligatoriu, alege un subiect care te pasionează. Atunci când vorbeşti despre ceva ce îţi place, o faci cu plăcere şi te simţi mai în largul tău.

E oare acest subiect interesant?

Gândeşte-te dacă ce îţi place ţie e interesant şi pentru publicul tău. E important ca celor din public să le spună ceva subiectul, altfel şansele să fie cu gândul în altă parte sunt foarte mari.

Ştii să-l faci atrăgător?

Începutul unei prezentări sau a unui speech este esenţial! Trebuie să le captezi atenţia din primele rânduri, să nu aştepţi ca cei din faţă să sforaie. Poate cea mai simpla variantă care îţi vine în minte este să începi cu: “Eu sunt Ghiţă şi am venit azi să vă vorbesc despre încălzirea globală.” Dar este şi cea mai puţin indicată.

Încearcă să începi cu o întrebare: “Ştiaţi că în ultimii ani numărul nu ştiu căror animale a scăzut drastic din cauza încălzirii globale?”

Încearca sa deschizi cu ceva personal: “Chiar eu am văzut colonii întregi de pinguini nevoiţi să îşi părăsească casa din cauza topirii gheţarilor. ”

Poţi începe cu o gluma – dar ai grijă să fie scurtă, clară şi încercată pe prieteni înainte, să ştii sigur că are efect.

Poţi începe puţin mai teatral: dintr-odată se sting luminile în sală şi pe ecran apare un filmuleţ sfâşietor cu doi pinguini, sau nişte imagini care vor face senzaţie.

Nu trebuie să faci toate aceste lucruri, dar trebuie să le iei pe toate în considerare pentru a vedea care ţi se potriveşte mai bine. Ce e important este să nu uiţi că din primele vorbe trebuie să le atragi atentia.

Ai conţinutul bine pus la punct?

O dată prinşi în plasă trebuie să îi ţii acolo. Informaţia trebuie să fie cât mai bine structurată şi uşor de urmărit. Îmi închipui că fiecare din voi a avut “norocul” să adoarmă la vreo conferinţa sau prezentare. Unul din motive este pentru ca nu a fost destul de dinamic.

Puneţi întrebări, încercaţi să vă implicaţi publicul cât mai mult. După ce aţi exemplificat o idee, faceţi o mică recapitulare, în felul acesta sedimentându-se mai uşor în capul publicului. Ridicaţi dileme, aşteptaţi ca oamenii să vă răspundă la întrebări. Nu le daţi în cap celor care au curajul să răspundă, chiar dacă greşesc. Deşi poate tipul a bătut câmpii, cei din public vor vedea că e ok să se implice fără să le fie frică de faptul că spun tâmpenii şi sunt luaţi peste picior.

Tot pentru a-i face pe participanţi să se simtă bine şi implicaţi în prezentare, repetaţi ce au spus: “Aşa cum a menţionat şi domnul cutărică…“, dar aveţi grijă ca unii să nu monopolizeze discuţia.

Nu uita să faci un rezumat

La sfârşitul prezentării trebuie să scoţi în evidenţă subiectul întregii lucrări, să faci un rezumat concret şi poţi avea două tipuri de concluzii: închise sau deschise.

O concluzie închisă înseamnă că oamenii pleacă de la prezentarea ta cu un fapt concret: efectele încălzirii globale sunt cutare, cutare, cutare şi modul de a stopa acest produs este cutare, cutare, cutare.

O concluzie deschisă este atunci când oamenii pleacă cu o întrebare, când oamenii îşi pot forma propriile lor idei în funcţie de materialul prezentat de voi. Acest gen de concluzie merge atunci când subiectele voastre au legatură cu etica, cu sentimentele, nu când vorbim de fapte concrete.

Un alt lucru important pe care trebuie să îl ai în vedere atunci când închei este să implici din nou publicul: “Chiar tu poţi să ajuţi la stoparea procesului de încălzire globală, spune mai departe ce ştii despre acest subiect şi astfel putem să ne asiguram că acest lucru nu se va mai repeta.”

La finalul oricărei prezentari bune, oamenii trebuie să plece mândrii de ei.

În cele din urmă, o prezentare bună, nu este despre un subiect bun, nu este despre un prezentator bun ci este despre cum a influenţat un public.

Dacă publicul pleacă cu convingerea ca a aflat ceva, ca este motivat să facă ceva anume, că nu poate sta locului pentru că are atâta dorinţa de a schimba ceva – înseamnă ca ai reuşit!

Şi nu uita de detalii!

1. Ultimul lucru pe care trebuie să-l faci înainte de a fugi de pe scenă este să le mulţumeşti pentru prezenţă şi să le spui că fie pot pune întrebări, în timpul rămas, sau că se poate continua discuţia şi mai apoi, în culise.

2. Interacţionează cu oamenii după ce ai terminat. Ocheşte-i pe cei care ai văzut că au fost interesaţi şi întreabă-i cum li s-a părut, ce părere au etc.

Cam atât am vrut de spus despre “Ce spunem”. Data viitoare ne vom axa pe “Cui spunem” şi “Cum spunem”.
În speranţa că vi s-a părut de folos, aştept cu nerăbdare întrebări, sugestii, propuneri.

“Element (neesențial) dintr-un ansamblu; parte (secundară) a unui lucru; amănunt.”

Pentru mine anumite “detalii” ale comportamentului meu sunt esenţiale pentru a-mi face singur o zi frumoasă. Detalii esenţiale? Da, detalii esenţiale!

O să enumăr câteva dintre aceste detalii care-mi fac ziua mai frumoasă. Unele par stupide în timp ce altele par logice şi de rutină, dar ideea e că cu cât dai mai multă atenţie “detaliilor esenţiale”, cu atât va fi ziua mai frumoasă.

Îmbracă-te într-un mod special

Dacă de obicei te îmbraci în blugi şi tricou azi îmbracă-te într-o cămaşă şi suflecă-ţi mânecile. Mâine încearcă să pui o cravată… vezi cum te simţi. Dacă de obicei porţi blugi, încearcă azi să porţi o rochie sau o fustă. Fă nişte schimbări care să te facă pe tine să te simţi special. Ţie trebuie să-ţi placă modul în care te-ai îmbrăcat, şi atunci o să placă şi celor din jur.

Vorbeşte, zâmbeşte, râzi!

Uneori uităm să comunicăm cu oamenii ce ne ies în cale într-o zi de rutină. Dacă tot cumperi ziarul de la taraba din colţ încearcă să împărtăşeşti şi un zâmbet sau nişte cuvinte frumoase. Arată oamenilor că eşti fericit şi asta-i va face şi pe ei fericiţi. Nu uita să râzi. Nu te abţine. Nu face pe seriosul. Râsul e sănătos şi frumos. :)

Spune “mulţumesc”

Când suntem mici suntem învăţaţi să mulţumim oamenilor din jurul nostru oricând ne ajută. Uneori, din grabă probabil, uităm să spunem acest cuvânt. În cazul de faţă a spune “mulţumesc” este o atitudine. Atitudinea pe care tu o ai faţă de lumea din jurul tău. Mulţumeşte şi ţi se va mulţumi. Fă-o cât mai des. Zi-o tuturor!

Fă complimente şi urări

Vorbesc serios. Fă complimente. Nu contează cui. Unui tip, unei tipe, unui necunoscut, unui poliţist, vânzătoarei, taximetristului, cerşetorului chiar. Ai făcut vreodată un compliment sincer? Ai văzut ce sentiment de împlinire aduce? Fă complimente când apuci. Urează-i taximetristului după ce te lasă la destinaţie multe curse. Spune-i vânzătoarei de la colţ că-i stă bine părul. Este vorba în continuare de atitudinea ta.

Arănjează-te într-un mod special

Dacă tot te-ai îmbrăcat frumos atunci dă-te şi cu un parfum. Dacă faci asta deja, dă-te cu unul nou pe care să-l simtă şi nasul tău (de obicei noi nu mai simţim mirosul parfumului cu care ne dăm de mult timp). Arănjează-ţi părul, fă schimbări, ieşi din rutină: dă-l cu gel, nu-l da cu gel, fă-i cărare, nu-l pieptăna, prinde-l, nu-l prinde… Rade-te, machiază-te (în funcţie de sex, desigur), schimbă-ţi lanţul, schimbă-ţi cerceii etc.

Observă-i şi ascultă-i pe cei din jur

Într-un cuvânt: ÎNCETINEŞTE! Opreşte-te, respiră, priveşte în jur, admiră, observă, ascultă. Dacă-i nevoie trezeşte-te cu 30 de minute mai devreme, dar încetineşte! Mai bine dormi cu 30 de minute mai puţin şi ai o zi frumoasă decât să te trezeşti mai târziu şi să treci prin zi ca prin brânză. Fă puţin pe buretele. Absoarbe tot ce poţi.

Urează oamenilor să aibă o zi frumoasă

Nu ezita să le urezi tuturor oamenilor cu care interacţionezi o zi frumoasă. Fă-i să te audă când zici asta. Spune-o zâmbind (nu malefic). Lasă-i să simtă entuziasmul cu care spui asta. Urează asta celor din jur şi vei avea o zi frumoasă. :)

Dacă voi mai faceţi şi alte lucruri pentru o zi frumoasă nu ezitaţi să adăugaţi comentarii.

Vă urez o zi minunată!

E greu să-ţi vezi prietenii cum trăiesc ca şi cum ar fi nişte roboţi. Cred că dacă ai nişte sentimente pentru ei merită să încerci să-i dezmorţeşti.

Dă-le un exemplu!

Un mod de a-ţi motiva prietenii ar fi să te foloseşti de propriul exemplu. Arată-le ce faci. Fă-i să înţeleagă că rutina nu face decât să-ţi omoare pofta de viaţă. Dacă tu ţi-ai dat seama că prietenii tăi au nevoie de motivaţie în viaţa lor, e clar că tu ai o viaţă plină de activităţi frumoase pe care le poţi împărtăşii cu ei. Povesteşte-le tot ce faci, cu lux de amănunte, astfel încât să-i faci curioşi. Adu-i în stadiul în care te întreabă ei ce ai mai făcut. Când au pus prima întrebare e clar că i-ai dezmorţit şi că te-ai facut simţit în viaţa lor. De acum vor vrea mai mult. Nici un om când întâlneşte ceva ce-i place nu se opreşte, ci din contra, vrea mai mult.

Implică-i!

Un alt mod de a-ţi motiva prietenii (sau de fapt pasul 2 al acestui “ghid”) este să-i implici în ceea ce faci tu. Bineînţeles, asta în limita bunului simţ. Nu trebuie să-i iei cu tine la mesele în familie sau la serviciu… e vorba de petrecerea unei părţi a timpului liber. După ce le-ai atras atenţia trebuie să-i implici cumva în activităţile tale şi astfel să-i scoţi din “obositoarea” lor rutină. Ei sunt curioşi şi vor să guste ceva nou. Poate o piesă de teatru, un joc de ping-pong, baschet, fotbal, poate un film la cinema, orice numai să nu facă parte din rutina lor zilnică.

Laudă-te, lasă-i să-ţi guste succesul!

Pasul al treilea îl putem numi “deschiderea sufletului”. Aici e momentul când trebuie să fii sincer şi să le povesteşti, fără nici o jenă, ce satisfacţii ai tu după o zi trăită la maxim, după o zi creatoare. Chiar dacă o să ai momente când te vei simţi în postura omului arogant, povesteşte în continuare. Hrăneşte-le apetitul cu viaţa ta pe care o adori. Va fi un test şi pentru tine pentru că trebuie să discuţi cu ei lucruri pe care ţi le-ai spus numai ţie, în sufletul tău.

Susţine-i constant ca pe nişte bebeluşi ce încă nu pot merge!

E timpul pentru susţinere, deci timpul pentru al 4-lea pas. Poţi să-i susţii cum crezi tu mai bine. Ideea e să nu le dai voie să uite că a ieşi din rutină este esenţial şi distractiv. Vino constant cu ceva nou astfel încât să-i ţii constant curioşi. De exemplu spune-le în fiecare zi câte un citat şi explica-le ce înseamnă pentru tine. Recomandă-le şi împrumută-le câte o carte… Sugerează-le site-uri motivaţionale, ceva care să-i ţină în “priză”.

Nu-ţi pot spune că e uşor pentru că este de fapt un adevărat challenge să-i motivezi pe cei din jur – dar îţi pot spune că poţi primi satisfacţii extraordinare văzând că prietenii tăi au început să trăiască din nou.

Perseverează!

Ăsta nu-i un pas, ci un sfat: Dacă primul “pas” este propriul exemplu, atunci nu uita să perseverezi. O să ţi se pară la un moment dat ca vorbeşti cu “pereţii”. Nu depune armele. După cum spune şi Winston Churchill “Succesul vine din eşec după eşec, fără să-ţi pierzi entuziasmul”.

Este un exerciţiu foarte interesant pentru fiecare din noi să încercăm să ne motivăm prietenii. Satisfacţia este pe măsură, vă asigur!