Domnule, n-ai zice că un cimpanzeu poate să ia la bătaie 4 masculi feroce, oameni în toată firea, cu experienţă de viaţă, care oricum sunt la volanul unei maşini! Daaar, iacătă, cimpanzeul a sărit pe maşină, i-a scos pe rând, i-a luat l-a bătaie, unuia i-a mâncat jumătate de palmă (la propriu), pe altul l-a ucis … şi tot aşa până ce UNUL din cei 4 adulţi s-a ÎNFURIAT şi şi-a înfruntat FRICA de cimpanzeu. Atunci domnul a luat o creangă şi a atacat cimpanzeul până ce acesta, privindu-l în cele din urmă supus, a luat-o la goană, de frică.

Emisiunea mi-a amintit de mulţimea de oameni pe care-i ştiu ce au o frică imensă de câini!

Azi stau şi mă întreb cum este posibil să-ţi fie frică de un simplu câine uitând complet că în urmă cu doar 2 ani eu fugeam de câini!

Şi mie mi-a fost frică de căţeluşi!

Pe cuvântul meu că mi-a fost şi mie frică de ei! Dacă mergeam seara pe un trotuar, iar în zare vedeam o haită, traversam vizavi instantaneu!

Acum aproximativ 2 ani de zile un câine m-a atacat când eram pe bicicletă. Eu pedalam calm iar javra a început să latre la picioarele mele. Eu, instinctiv, am zis să pedalez mai tare, să scap, dar de frică de fapt m-am dezechilibrat şi m-am oprit. Javra m-a muscat prin blugi, mi-a dat sângele şi, tot instinctiv, i-am dat una-n cap. Desigur, atât i-a fost. I-am demonstrat că-s mai puternic şi a fugit.

Nu, nu mi-am făcut anti-tetanus rabic, ştiam că nu voi păţi nimic.

1. M-am înfuriat!

Asemeni omului ‘cela din emisiunea cu cimpanzeii, m-am înfuriat! Întâi pe câine şi apoi pe mine, pe neîncrederea în sine şi pe frica mea!

Cum să vină o potaie de juma’ de metru să mă muşte?! Şi eu să îngheţ de frică!

Atunci mi-am jurat că la următorul câine ce mă atacă mă voi comporta exemplar: cu calm îi voi demonstra cine-i mai puternic – nu lovindu-l, ci prin atitudine.

2. Mi-am schimbat atitudinea!

Priveşte un câine un ochi şi ai să vezi că el înţelege ce vrei să-i transmiţi. Spune-i că ţi-e frică de el şi va lătra. Spune-i că eşti puternic şi va amuţi. Doar tu decizi ce vrei să-i transmiţi prin comportamentul tău!

Un câine chiar simte dacă ţi-e frică de el! Nu, nu observă că tremuri şi nici nu poate să-ţi citească gândul… totul se rezumă la atitudinea ta!

De atunci mă străduiesc să fiu impunător în faţa oricărui câine (chiar şi în faţa celor neagresivi). Îmi place să-i văd cum mi se supun. Au o privire supusă când le transmiţi mesajul corect şi începi să-ţi controlezi frica.

3. Uneori reapare teama… Dar mă controlez!

Da, uneori trec pe lângă un câine pe stradă şi îl aud cum începe să mă mârâie. Mi se face frică, dar mă întorc la el şi încep să-i spun cu voce tare să tacă din gură. Teoretic aş face acelaşi lucru doar privindu-l, dar de frică, simt nevoia să mă aud vorbind (uneori ţipând) la el – ca să fiu şi mai impunător.

Chiar şi după 2 ani de exerciţiu am momente când mi-e mai greu să mă controlez… dar încerc să nu cedez niciodată.

De la prima şi ultima muşcătură, de când m-am înfuriat, nu m-a mai muşcat nicio javră. Şi, cel puţin în Bucureşti, javrele-s multe şi foarte agresive.

Dacă scapi de frica de câini poţi scăpa de orice frică!

Frica de câini este un exerciţiu foarte-foarte bun. Îmi dau seama acum că oricine poate scăpa de frica unor animale agresive poate înfrunta orice frică. Metoda-i aceaşi: înfruntare directă, atitudine corespunzătoare, control maxim!

A fugii de propriile temeri este o strategie sortită eşecului.

- Jeff Keller

Ţie de ce ţi-e frică?

Mi s-a proptit, deci, înaintea judecăţii, o întrebare pe care am catalogat-o ca fiind dificilă (am darul ăsta, de a amănunţi nejustificat despre lucruri). Luată cu copy-paste, întrebarea era cam aşa:

- Tati, ştii ce nu-nţeleg eu? (…capcană retorică…) Pomii sunt destul de rari (pre-argumentare). Cum se face că aproape toate maşinile care ies de pe drum intră direct în copaci?

Sar peste picanteriile cu care am fost tentat să împănez textul şi poposesc, la punct fix, direct cu răspunsul:

- Oamenii se concentrează asupra copacilor, în loc să se concentreze asupra drumului. De multe ori, asta e ceva fatal.

Vă întrebaţi probabil care e revelaţia. Mai citiţi o dată răspunsul. Mie mi s-a părut foarte bunicel. Şi destul de corect.

Câteva luni mai târziu.

E ceva pe Discovery. Un circuit de curse pentru motociclism – unul se apleacă prea mult într-o curbă, se dezechilibrează, derapează, motocicleta şi caii-putere pleacă într-o parte, omul, centrifugal, într-alta. O cameră de luat vederi, montată pe casca concurentului din spate, transmite integral scena: din cât e pista de largă, fără a mai socoti şi decorul aferent, deşi îi separă o distanţă suficient de mare, pilotul se îndreaptă-ţintă spre victima din faţa sa, care continuă să se rostogolească! În câteva momente trece exact peste el…

Cercetătorii, bineînţeles că britanici şi psihologi oferă explicaţia: s-a produs ceea ce se cheamă „blocarea pe ţintă”. Creierul eşuează lamentabil într-o capcană din care nu se poate elibera. Preocuparea faţă de sursa terorii este atât de mare, încât nu mai poate procesa nicio altă informaţie. Nu mai poate găsi soluţii. Nu mai desenează uşi. În loc să evite omul căzut la pământ, sub influenţa spaimei, pilotul pare atras, în mod hipnotic, către sursa acesteia.

Aici îmi fac timp şi vă întreb: unde este firul subţire care delimitează faza de proiect a unei spaime şi prin câte etape de execuţie trece ea până ajunge să fie acel edificiu concret, de beton, în care dăm, orbeşte şi în mod repetat, cu capul?

„Să punem la un caz”, adică: mergem şi noi la serviciu, ca toată lumea. Acolo efectuăm nişte chestii. În stil propriu. Şi aflăm că urmează o restructurare, despre care cu toţii ştim că este doar un eufemism, pentru că de fapt, înseamnă mult mai mult şi mai urât. Cât timp ar trebui să alocăm predării necondiţionate în faţa terorii şi cât din el ar trebui să-l folosim pentru a ne alege traiectoria de evitare a catastrofei?

Sau să zicem că ne simţim înşelaţi ( ). Ştiţi, probabil, cum se simte gheara aceea, nu e nevoie să o descriu – ori ar fi prea simplu, ori ar fi de neînţeles – de acolo paranteza goală. Cât din capacitatea noastră de adaptare la o situaţie complet odioasă trebuie folosită pentru a accepta ideea şi a ne îngropa definitiv toate visele, şi cât din ea ar trebui folosită pentru a înţelege că, în acel moment, drumul salvator este în oricare altă direcţie decât cea dinspre care suntem ameninţaţi de un colaps emoţional aproape total?

Exemple de tipul acesta mai cresc şi în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată, precum şi în alte conjuncturi, dar dacă aţi ajuns până aici cu cititul, înseamnă că sunteţi cel puţin răbdători şi indulgenţi. De aceea, prefer să fiu într-o consecinţă firească.

Închei scurt-şi-simplu, cu o contribuţie proprie şi deci modestă, rezultat al confluenţei dintre două culturi imiscibile:

“Ai grijă ce nu-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se-ntâmple!”

Dar pe toată durata vieţii noastre frumoase nu facem nimic altceva în afară de a ‘înfiinţa” noi frici şi a ne lupta cu ele în încercarea de a le desfiinţa.

Fiecare om are o listă cu frici pe care le ştie şi o listă goală pentru fricile pe care nu le ştie dar urmează să şi le descopere. Şi odată la ceva timp pune lângă fricile de pe listă un tic (✓) pentru că le înfruntă.

Şi uite aşa începem noi să vedem viaţa ca o joacă, nu?

Deci cum poţi scăpa în 2 paşi de o frică?

Ah, da, ai dreptate, să trecem la subiect!

Ceea ce te face să nu poţi să scapi de majoritatea fricilor tale este o altă frică… şi anume FRICA DE FRICĂ.

Da, exact aşa, ai o frică de lista ta de frici (lista cu frici pe care le ştii… căci nu-ti poate fi frică de nişte frici pe care încă nu le-ai conştientizat). Ţi-e frică să spui lumii că nu poţi vorbi în public. Ţi-e frică să nu te dai de gol că ţi-e frică să vorbeşti în public. Ţi-e frică de orice frică de a ta. Ţi-e ruşine cu situaţia în care te afli.

Şi de aceea primul pas în frumosul proces de a scăpa de o frică este:

Pasul 1. Recunoaşte-ţi frica!

Da, da, da, nu-ţi fie ruşine cu cine eşti. Ţi-e frică şi gata! Acceptă asta. Nu mai spune lumii că tu ai ţine conferinţe cu 200 de oameni, dar păcat că nu ai destui adepţi când de fapt ţi-e frică rău de tot să vorbeşti în faţa a 10 oameni. Admite-ţi frica. Spune tuturor că tu n-ai putea să vorbeşti în faţa oamenilor că ţi-e frică. Ţi-e frică de ei, ţi-e frică că te faci de râs, ţi-e frică că faci o cacofonie… ţi-e frică.

Ai prostul obicei de a ascunde fricile cu care ţi-e ruşine. Le ascunzi de prieteni, le ascunzi de oameni şi astfel, fără intenţie, o ascunzi şi de tine. Aşa începi să crezi că de fapt ţie nu ţi-ar fi frică să vorbeşti în public… Dar ţi-e! Recunoaşte că ţi-e frică!

Soluţia ar fi următoarea: Spune tuturor despre frica ta. Împărtăşeşte-o până nu-ţi mai e ruşine de tine cu propria-ţi frică. O să meargă.

Oamenii pe care-i informezi despre frica ta o să te conducă automat la pasul doi:

Pasul 2. Fă ceea ce ţi-e frică să faci!

Prietenii care ştiu că ţi-e frică să cânţi la chitară în public o să ţi-o facă într-o bună zi! O să te facă ei cumva să te faci de râs şi să cânţi la chitară. Iar data viitoare nu-ţi va mai fi frică.

Căci, ăsta-i adevărul, de o frică scapi doar atunci când acţionezi. Şi apoi poţi să pui un tic pe listă. Şi aşa te-ai mai jucat cu viaţa ta puţin. :)

De o frică de care ţi-e frică nu vei scăpa niciodată!

Ţie de ce ţi-e cel mai frică?

Tu chiar ai de gând să rămâi toată viaţa ca o fetiţă ce se smiorcăie că îi este frică de orice, până şi de propria umbră? Sper că nu. Sper că ai de gând să faci ceva, să lupţi pentru a fi tu cel care ţine frâul. Nu există un leac universal valabil pentru frică, doar tu poţi găsi modalitatea eficientă de a scăpa de ea. Eu cel mult pot să îţi spun câteva lucruri esenţiale despre frică, să îţi propun câteva variante de a acţiona, să îţi spun cum am procedat eu.

Despre mine lumea a crezut mereu că sunt curajoasă. Dar să ştii că s-au înşelat, sunt poate una dintre cele mai fricoase persoane, mi-e frică de zeci de lucruri, e chiar penibil dar recunosc că mie mi-e frică de viaţă, de fericire, de iubire, de succes, de frumusete, mi-e frică de lucrurile bune. Ei şi ce dacă mi-e frica….să nu crezi că am lăsat teama să îmi stea în cale. Sunt de ani buni conştientă că frica e duşmanul omenirii.

Ai habar câţi oameni îşi ratează destinul din cauză că le e frică să facă atâtea lucruri?

Tu realizezi că din cauza fricii eşti nefericit?

Ştii că “nu pot” nu e altceva decât “mi-e frică” ?

Atunci când eşuezi tot frica e de vină.

De cele mai multe ori frica e inutilă, te temi fără motiv, pentru că de fapt 80-90 % dintre lucrurile pentru care ne facem griji nu se vor întâmpla.

Şi totuşi ce e frica? De unde provine ea?

Frica este o emoţie. Ştiai că de multe ori emoţiile pe care le experimentezi nu sunt altceva decât rezultatul acelui lucru asupra căruia îţi concentrezi atenţia? Ştii cât de simplu e? Nu trebuie decât să te concentrezi asupra unui alt lucru şi aşa îţi vei putea schimba emoţiile, vei putea depăşi frica.

Frica provine din trecut, e o rămăşiţă a omului primitiv, un răspuns emoţional, o reacţie de apărare declanşată de ceea ce poartă numele de creier reptilian (sau primitiv/amigdală), adică de centrul emoţional primitiv al creierului.

Să suprim frica?

Mulţi cred că asta e soluţia, că dacă frica e ceva rău, trebuie să scăpam de ea. Dar să nu uităm că sunt situaţii în care frica ne e folositoare, ba chiar mai mult, e vitală pentru supravieţuire. Deci avem nevoie de ea. Doar că trebuie să nu ne lăsăm controlaţi de ea, să nu o lăsăm să intervină când nu e cazul. De frică dacă ştii să profiţi, vei trage multe foloase. Frica te ajută să te cunoşti mai bine, să îţi descoperi problemele

Cum ar trebui privită frica?

Ca un părinte hiperprotectiv. Frica apare pentru a te proteja. Dar ca şi părinţii, de multe ori exagerează şi te blochează într-o zonă de comfort. Ca şi părinţii, de multe ori crede că ştie ce e mai bine pentru tine şi încearcă să te determine să nu faci anumite lucruri. Dar să nu uităm că trăim în vremuri diferite, frica (la fel ca şi părinţii) e depăşită şi grijile ei sunt inutile. Poţi să ţii cont de ceea ce încearcă să îţi impună frica, dar să nu o laşi să decidă în locul tău.

Cum pot scăpa de frică?

Ştiu că pare imposibil sau chiar greu, dar după ce o vei face vei vedea că a fost de fapt foarte uşor şi te vei mira cum de atâţia oameni încă se lasă influenţaţi de ea. Ce trebuie să faci:

1. Observă în ce situaţii apare frica, de ce lucruri te temi?

2. Analizează. Pune-ţi întrebări de genul: “de ce mă tem?”, “ce s-ar întâmpla dacă nu mi-ar fi frică?”, “ce am de pierdut dacă las frica să mă oprească?ce am de câştigat dacă o domin?”, “cat de rău poate să fie dacă fac x lucru?” etc. Încearcă să îţi dai seama dacă teama asta e ceva din prezent sau provine din trecut, e vorba de vreo situaţie care se repetă şi în care ai simţit mereu teamă?

3. Compară ce ai de pierdut dacă încerci şi eşuezi cu ce ai de pierdut dacă nu încerci. Mulţi nu sunt conştienţi că în mai mult de 90% dintre cazuri, vei avea mai multe de pierdut lăsând frică să te oprească, decât dacă vei risca.

4. Încearcă să scapi de incertitudini sau să le diminuezi. De cele mai multe ori ne e teamă pentru că nu suntem siguri de un lucru, nu ştim ce se va întâmpla şi cum trebuie să reacţionăm. Ne sperie ideea de necunoscut. Ce poţi să faci: imaginează-ţi cel mai rău scenariu posibil şi gândeşte-te cum vei reacţiona, ce poţi face pentru a depăşi acel moment. Înarmându-te cu soluţii pentru cel mai rău caz posibil, vei scăpa de incertitudini, deci şi de frică.

5. Gândeşte-te la beneficile eşecului. Poate iniţial nu-ţi vine să crezi că eşecul are şi beneficii, dar are. În primul rând pentru că data viitoare vei fi mai pregătit şi deci cu mai multe şanse de reuşită. Chiar dacă eşuezi vei câştiga putere, curaj şi încredere, pentru că ţi-ai înfruntat teama şi ai supravieţuit, ai descoperit că lucrurile nu sunt niciodată aşa grele cum par.

6. Timp de analizat şi timp de acţionat. Nu-ţi pierde prea mult timp cu disecatul fricii că vei uita să treci la fapte. Aşa că după ce ai analizat un timp (nu luni de zile, ani) treci la treabă, fă acel lucru de care ţi-e teamă fără să te mai gândeşti în momentul respectiv la teamă.

Ţi-e frică de eşec? Şi ce dacă nu reuşeşti din prima, nimeni nu se naşte expert.Ţi-e frică de respingere? Vei găsi şi destui care te vor accepta, pe alţii poate îi vei respinge tu. Te temi că te vei face de ruşine? Nu eşti nici primul nici ultimul şi oricum oamenii uită repede. Orice ar fi mereu o poţi lua de la capăt. Să nu faci nimic va fi întotdeauna mai grav decât să faci ceva greşit.

Acceptă-ţi teama, să nu îţi fie ruşine de ea, e ceva omenesc, tuturor ne e frică de ceva!

Frica nu există în sine ci numai în legătură cu o anumită situaţie, ca reacţie la acea situaţie. Fiind doar o reacţie poate fi controlată la fel cum poţi controla, alege dacă să te manifeşti sau nu în mod violent atunci când cineva te enervează. Poate pare acum greu, dar e de fapt destul de simplu.

“Mulţi fac greşeala să creadă că frica e ceva raţional. Deloc. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale.” (Frank Herbert-Dune)

Te întrebi de mult ori de ce nu eşti în stare să evoluezi, să progresezi. Îţi răspunde Rick Beneteau: “Frica este cel mai puternic inhibitor al progresului omenirii.”

Şi dacă tot menţionez ce-au spus alţii despre frică îţi mai zic ceva. Ştii că e un proverb care spune că de ce ţi-e frică nu scapi. Dacă la acest proverb adaugi şi legea atracţiei, ştii ce rezultă? Că dacă laşi frica să preia controlul, frica va atrage ca un magnet toate lucrurile de care te temi.” (asta a spus-o şi Nale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu).

Poate pare un pic ciudat, dar pe mine cărţile scrise de Mircea Eliade m-au făcut în mare parte să îmi depăşesc temerile. Următorul citat a devenit pentru mine un fel de motto: “A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume că un spectacol. Asta înseamnă că putem interveni oricând prin imaginaţie şi putem modifică spectacolul aşa cum vrem noi“.

Ce faci când ai un cutremur psihic şi scara ta Richter a luat-o razna?

Te aşezi frumos undeva comod. Expiri grijile, inspiri gândurile positive. Te gândeşti la Hannah Montana. Râzi cât poţi de mult. Îţi controlezi respiraţia. Cânţi o melodie de la Rihanna. Râzi din nou. Te ridici şi eşti cel mai puternic om de pe planetă. Ai încredere în tine şi autosugestia te scapă de orice gând negativ. Ţine minte, melomanule: tu îţi controlezi mintea, nu ea pe tine.

Din ce cauză apar aceste atacuri?

Nu, nu ai înnebunit şi în niciun caz nu eşti singurul. Ţi-ai mutat cuibul departe de părinţi? Te simţi singur uneori? Ai trecut printr-o experienţă puţin dramatică? Orice schimbare în viaţa ta, micule adult, este importantă. Mintea îţi joacă feste când oboseşte. O laşi?

Ce se întâmplă dacă nu îţi poţi depăşi atacurile de panică?

• poţi dezvolta o boală psihică, precum schizofrenia
• poţi suferi, în cazul exagerării, chiar şi un infarct miocardic
• sau pur şi simplu, poţi să devii o persoană foarte slabă din punct de vedere mental

Ce se intampla dacă scapi de ele?

• în sfârşit, te poţi numi adult
• nu spun că vei fi neînfricat precum Chuck Norris, dar sigur pe tine
• te vei simţi în siguranţă şi stăpân pe orice situaţie
• vei zâmbi cu mândrie când te vei gândi ce infantil ai fost să te temi de schimbare

Inserează-ţi gânduri pozitive în momentul în care ai un gând negativ. Aruncă cu o armată de gânduri pozitive spre răul din mintea ta şi teama nu va mai exista. Ocupă-ţi timpul, nu îţi mai face griji.

Grăbeşte-te să creşti şi să scapi de angoase până nu scapă ele de tine!

Cheamă-ţi armata invincibilă de raţiune şi combate-ţi frica! Câştigă-ţi dreptul de a fi numit “curajos” şi o să zâmbeşti mai des ca Angelina Jolie. Încearcă! Nu te da bătut!

Diferenţa e în primul rând una de perseverenţă. Ei pot pentru că nu renunţă niciodată, pentru că au un vis măreţ în care îşi investesc toată energia, tot timpul. Şi chiar dacă nu le reuşeşte din prima, ei nu renunţă, nu se lasă doborâţi de obstacole şi mai ales nu se sabotează niciodată singuri aşa cum fac eu, cum faci tu. De ce nu reuşeşti şi tu? Pentru că nu ai răbdare, pentru că te descurajezi la primul eşec, renunţi, te consolezi cu gândul că aşa a fost să fie. Greşeşti pentru că mereu încerci să mergi pe acelaşi drum spre visul tău. Nu ştii că trebuie să faci mai mult ca până acum pentru a evolua, a obţine mai mult. Când vezi că nu merge într-un fel, trebuie să schimbi tactica, să o apuci pe altă cale.

Să nu crezi ca mine că numărul viselor sau măreţia lor e piedica ce stă în calea împlinirii lor. Chestia e că dacă ai mai multe vise trebuie să le îndeplineşti pe rând. Să le îndeplineşti într-o anumită ordine, în funcţie de importanţa lor sau de resursele de care beneficiezi. E evident că dacă vei încerca să le îndeplineşti pe toate în acelaşi timp vei eşua.

“Chiar îmi doresc asta?”

Altă întrebare pe care trebuie să ţi-o pui inainte de a începe să lucrezi la îndeplinirea visului tău e următoarea: “Chiar îmi doresc asta? Sunt dispus să fac totul pentru a obţine ceea ce îmi doresc?”. Pentru că de multe ori credem că ne dorim ceva şi de fapt nu e decât un moft. Şi-atunci, fiind doar un moft, nu o necesitate, normal că nu ne dorim acel lucru chiar atât de tare, deci nu vom face tot ceea ce ne stă în putere pentru a-l obţine, deci vom da greş. Nici măcar nu vom afla că de fapt am eşuat tocmai pentru că nu era ceva ce ne doream din tot sufletul.

Foarte important, poate chiar cel important e ce anume eşti dispus să faci pentru a transforma visul în realitate. Pentru că de cele mai multe ori nu există jumătăţi de măsură, cale de mijloc. Ori faci totul pentru visul tău şi atunci îl vei îndeplini, ori nu faci nimic, iar a face doar anumite lucruri, a nu face compromisuri nu e un drum spre succes. Majoritatea celor care şi-au împlinit visul au făcut totul pentru a reuşi. Au făcut compromisuri (chiar dacă nu recunosc), au făcut sacrificii enorme. Femeile care şi -au dorit să fie modele au renunţat la plăcerea de a mânca, şi-au riscat de multe ori chiar sănătatea pentru a avea anumite măsuri (nu zic că e bine, zic doar că ele au ştiu ce îşi doresc, ce le face fericite şi pentru asta au sacrificat anumite asepecte ale vieţii lor). Cei care au pus cariera pe primul loc au sacrificat viaţa de familie, iubirea. Alţii au ales să facă ceea ce le place chiar dacă au venituri mici, chiar dacă au atras critici.

La schimb?

Oamenii cred că pot obţine ceva de la viaţă fără a da nimic în schimb. Nu-i deloc aşa. Când obţii ceva, trebuie să renunţi la altceva, sau ţi se ia. E pur şi simplu o lege a naturii, făcută pentru a menţine echilibrul. De aceea nu e om care să le aibă pe toate. Unii au puţin din fiecare, alţii au ceva foarte mult şi altceva foarte puţin.

Aşa că trebuie să ne gândim bine şi la acest aspect. Ce sacrificii suntem dispuşi să facem pentru visele noastre? Se merită? De multe ori preţul care trebuie plătit pentru un vis pare mult prea mare, mai ales când implică sănătatea sau familia. Dar totuşi… eu cred că cel mai important lucru e să fi fericit. Iar dacă un anumit lucru te face fericit, fă-l! Dacă îndeplinirea unui anumit vis e ceea ce te face fericit, luptă pentru acel vis! Cum i-am spus şi mamei: eu aş prefera să trăiesc până la 30 de ani dar să trăiesc aşa cum vreau, să fac ce vreau, să fiu fericită, fără să zic mereu ceva de genul: “asta nu pot pentru că nu trebuie, asta nu pentru că îmi face rău, asta nu pentru că vai doamne ce vor zice vecinii…”. Decât să trăiesc până la 80 de ani, sănătoasă, fără probleme aparente, fără griji, dar o viaţă plină de restricţii, o viaţă lipsită de vise la care am renunţat de teamă, o viaţă în care nu am luptat pentru visele mele din cauza că n-am avut destulă încredere în mine, din cauza că nu am vrut să sacrific nimic… Ce viaţă e asta? Degeaba aş trăi aşa… Mi-ar fi viu trupul,dar sufletul putrezit, mort.

“Nu mi-e frică, nu mi-e frică de Bau-bau!”

Şi că tot am menţionat teama, să nu uităm că de cele mai multe ori chiar teama ne opreşte de la îndeplinirea unui vis. Teama că ceea ce vrem e imposibil, că e prea greu, că nu vom fi în stare să luptăm pentru el. N-avem încredere în noi, în forţele noastre (poate că am greşit de multe ori, poate că nu suntem încurajaţi destul, înţeleşi, sprijiniţi) şi-atunci nu îndrăznim să facem nimic de teamă că vom da greş. Ne e teamă de eşec, ne e ruşine, de parcă nu ar fi ceva normal, de parcă nu toţi oamenii ar trece prin aşa ceva. (această teamă de a nu greşi îşi are orginea într-un caracter perfecţionist… care e departe de a fi ceva pozitiv).

Hai să luptăm pentru visele noastre, să nu lăsăm teama să ne stea în cale! Nu lăsa pe nimeni să îţi fure visele, nu-i lăsa să îţi spună că sunt imposibile sau că tu nu poţi face un anumit lucru. Nu te da bătut. Cu cât numărul de încercări (de a-ţi îndeplini visul) e mai mare, cu atât mai aproape eşti de îndeplinirea lui.

“Eh, las pe mâine ce pot face azi!”

Uneori doar greşind vei învăţa calea cea bună spre succes. Şi mai ales nu AMÂNA… nu spune niciodată DE MÂINE o să fac. Un lucru pe care îţi propui să îl faci începând de mâine e cea mai sigură cale sprea a nu reuşi. Nu există mâine, există doar azi,acum. Începe chiar în secunda asta să faci ceva pentru visul tău. Cu răbdare, cu paşi mici.

Cel mai important lucru de care ar trebui să ţii cont atunci când porneşti spre visul tău e că: “Singurul care te poate opri de la realizarea viselor tale – eşti tu.” Nu ai nevoie de lampa lui Aladdin pentru asta, sau mai ştiu eu ce formule magice.

Şi foarte important… Să nu crezi niciodată că ceea ce ai obţinut vei păstra pentru totdeauna. Munceşti pentru a obţine ceva, dar trebuie să munceşti şi pentru a-l păstra.

Surpriză: nici măcar nu sunt nervoşi pe tine ci – ţine-te bine! – le este chiar teamă de tine! Maestrul Osho spune că: “mânia serveşte întotdeauna la ascunderea fricii”. Aşadar, “mânia este o teamă inversata”. De obicei, are loc “efectul boomerang”. Să îl aprofundăm un pic: apare sub formă unei reacţii în lanţ, cineva se enervează pe tine, tu te enervezi pe el şi la rândul tău eşti nervos. Într-un final, îţi verşi nervii pe cea mai apropiată persoană şi apare un haos continuu.

Acum să nu crezi că eşti un mieluşel al Domnului, fără nici o contribuţie sau că tu nu eşti un factor la nervii altcuiva. Nu, în nici un caz, lupule.

Ideea esenţială este că oamenii se enervează pe tine pentru că:

1. Le este frică de tine
2. Le este frică, în general, de mai multe lucruri
3. Le este frică de ceea ce s-ar putea întâmplă cu tine / cu ei / cu voi
4. Le este frică să recunoască ceva

Esenţele tari se ascund în sticle mici? Caracterul dominant (aparent) pe care şi-l aruncă cineva asupra ta – sub formă mâniei – este, de fapt, o dovadă a slăbiciunii lor. Masca socială, pe care şi-o atribuie ”cocosul” din faţa ta, funcţionează doar dacă nu ştii despre ce este vorba. Reprimarea adevăratelor sentimente şi emoţii duce la boală, spun mulţi oameni de cultură şi ştiinţă. Aşa am fost crescuţi sau învăţaţi de către părinţi “fii puternic!” , “fii tare!”, “nu da dovadă de slăbiciune!”, “nu fi fraier!”. Orice sentiment sau emoţie recunoscută te expune pe tine ca persoană.

Tu ce alegi?

Să îţi exprimi sentimentele adevărate sau să foloseşti o mască falsă ca a lor?

Să răneşti oameni la care ţii?

Să fii ipocrit?

Sau să dai un pic dovadă de slăbiciune şi să recunoşti ce se întâmplă cu tine?

“Tu alegi, cheia e la tine!” zicea odata o reclamă la bere şi mare dreptate avea.

De ce se enervează oamenii pe tine? Pentru că sunt slabi. Toţi suntem slabi. Nu există un “Die hard” şi niciun “Terminator” în viaţa reală. Natură umană este una slabă. Aşa că haideţi cu toţii la carnaval. Luaţi-vă masca cu voi şi mănuşile. Nu vreţi să vă murdăriţi pe mâini!

Concluzia?

Mânia nu trebuie aruncată asupra unei persoane reale. Controlează-ţi emoţiile sau te vor controla ele pe tine, sclav al impulsurilor.

Sfatul meu? Când eşti nervos închide-ţi telefonul, televizorul, calculatorul. Ieşi afară şi dă câte ture vrei tu de bloc, parc, parcare, cartier. Vino acasă, fă un duş şi revino-ţi! Oamenii se enervează pe tine pentru că şi tu te enervezi pe ei. Hai să spargem lanţul! Nu îţi fie teamă de sentimentele tale. Aruncă masca la gunoi sau dă 3 ture de bloc.

Totul depinde de tine.

Ne-am adunat la Verde Café şi am lansat o discuţie foarte captivantă despre frică şi cum s-o înfruntăm. Am ajuns împreună la nişte idei foarte interesante şi am aflat o grămadă de poveşti dintre care cele mai discutate au fost cele cu atacatori pe stradă.

Am aflat împreună că frica nu este ceva cu care ne naştem. Frica este ceva ce se învaţa în 2 moduri:

Frica indusă este acea frică învaţată de la ceilalţi: este atunci când părinţi ne tot spun că dacă stăm după ora 10 la calculator vine Bau-bau după noi, atunci când vedem zeci de accidente în trafic la televizor şi apoi ne este frică să călcăm într-o maşină.

Frica trăită este acea frică pe care o adoptăm din cauza unor experienţe anterioare negative. Atunci când îţi este frică să mergi noaptea pe stradă este probabil fiindcă ai fost atacat de nişte persoane în trecut.

Cum poţi să îţi înfrunţi frica?

Dacă ar fi să dăm o formulă generală aceasta este formată dintr-un singur cuvânt: Acţiune. Pentru a putea să îţi înfrunţi frica este nevoie să acţionezi cu multă încredere în direcţia în care îţi este frică. Cum s-a spus şi la întâlnire, dacă îţi este frică de atacatori pe stradă cumpără o pancardă pe care să scrii: “Atacaţi-mă”. :)

Ţie de ce îţi e frică?

M-a bulversat oarecum descoperirea – adică purtăm tot timpul vesta antiglonţ? M-am gândit că are legătură cu instinctele de conservare, că probabil suntem programaţi să ne dăm seama de pericole foarte rapid şi că simpatiile, fiind “detalii”, se pot construi – şi e chiar recomandabil să fie aşa – în timp.

Asta până de curând, când am auzit la cineva că are puţini prieteni, fiindcă nu poate să ţină la prea multă lume. Ca şi cum iubirea ei era limitată şi simţea că-i trădează pe prietenii vechi fiindcă dilua sentimentele pentru ei dacă şi-ar fi construit noi relaţii… Undeva era o frică, pe care unii o consideră perfect motivată, iar alţii o consideră stupidă.

Oare iubim cu frică? Frica de a trăda, frica de a fi părăsiţi, păcăliţi, înşelaţi. Admirăm sincer, sau cu frică (adică invidiem)? Am întâlnit oameni care trebuie să găsească un defect unei persoane pentru a se putea ataşa de aceasta (Eric Berne spune că joacă un joc numit “Blemish – defect, pată”). Frica de a nu fi suficient de buni ne face asta. La fel, când găsim calităţi incontestabile cuiva, trebuie să existe condiţii excepţionale care să-i fi ajutat, de care noi n-am avut parte.

Ceva se ascunde în spatele acestor “pete” pe care le căutăm pe “tricoul” altora. Vrei să ştii ce?

Încearcă următorul exerciţiu

(e foarte asemănător cu primul, vei vedea):

1. Notează o atitudine pe care o admiri la cineva, cu explicaţii şi exemple (legată de persoana respectivă şi atitudinea ei)

2. Mai cunoşti persoane care îi seamănă întrucâtva?

3. Te vezi şi pe tine astfel, uneori? Dacă da, dă un exemplu! Dacă nu, întreabă-i pe cei apropiaţi (s-ar putea să te vadă mai bine)

4. Dacă ţi-ai acorda dreptul de a fi ce admiri, ce lucru neplăcut ţi s-ar putea întâmpla?

Ce-ai descoperit? O credinţă care nu-ţi face deloc bine, mai mult ca sigur. Ce-ai de făcut? Fii ceea ce admiri acordându-ţi dreptul de a-ţi fi teamă! E uşor? Prima dată, deloc! E normal să fie aşa, dar spunând da unei experienţe nu vei face decât să deschizi un drum nou altor experienţe, ciudate, înfricoşătoare, plăcute sau nu. Ce înseamnă asta? Că vei începe să trăieşti, nimic mai mult.

Povesteşte-ne când ţi-ai învins frica şi ai simţit că trăieşti! Avem cu toţii nevoie de experinţa ta, chiar dacă uneori o consideri nesemnificativă. Sper că te vei ridica deasupra fricii şi vom auzi o vorbă de la tine.

Profetul şi unul dintre însoţitorii săi veniseră într-un oraş să predice. Curând, un adept al învăţăturilor lui ajunse la el şi îi spuse: “Stăpâne, nu e decât prostie în acest oraş. Locuitorii sunt atât de încăpăţânaţi! Nimeni nu vrea să înveţe nimic. Nu vei preface niciuna dintre aceste inimi împietrite.” Profetul răspunse binevoitor: “Ai dreptate.”

Curând după aceea, un alt membru al comunităţii se apropie de Profet. Strălucind de bucurie, îi zise: “Stăpâne, te afli într-un oraş norocos. Oamenii tânjesc după adevărata învăţătură şi îşi deschid inimile cuvântului tău.” Mohamed zâmbi cu bunătate şi spuse iarăşi: “Ai dreptate.”

“O, stăpâne, rosti însoţitorul lui Mahomed, i-ai spus primului bărbat că are dreptate, iar celui care susţinea contrariul i-ai spus la fel. Totuşi negrul nu poate fi alb.” Mohamed îi răspunse: “Fiecare vede lumea aşa cum se aşteaptă ca ea sa fie. De ce să îi contrazic pe cei doi? Unul vede răul, celălalt binele. Ai spune ca unul dintre ei greşeşte; dar nu sunt oamenii de aici şi de pretutindeni deopotriva buni şi răi în acelaşi timp? Niciunul dintre cei doi nu a spus ceva greşit, doar ceva incomplet.”

(Povesti orientale ca instrumente de psihoterapie – Nossrat Peseschkian)

Îmi aduc aminte de prostul obicei al unor prieteni de a imita tot ce spuneam si făceam la un moment dat. Asta se termina tot timpul cu o bătaie.

Mai târziu, m-am gândit de ce era atât de enervant pentru mine ca cineva sa mă imite. În mod normal, ar fi trebuit să-mi placă, fiindcă asta presupune că cineva îţi dă destul de multă atenţie, lucru pe care-l căutăm cu toţi.

După mai mult de douăzeci de ani, mi-am dat seama care era problema – nu îmi plăcea chiar tot la mine, unele lucruri chiar le urăsc, cu unele mi-e ruşine…

Exerciţiu

Îţi propun un exerciţiu relativ simplu prin care şi tu poţi cunoaşte părţi inconştiente din tine, pe care le accepţi sau nu.

Fă o pauză şi pune pe hârtie numele unor oameni care te irită şi toate motivele pentru care lucrurile stau aşa. Fii detaliat, pune situaţiile concrete în care sunt enervanţi.

Apoi fă următorii paşi:

• Notează ce te deranjează la persoana respectivă cu explicaţii şi exemple.
• Ce îi reproşezi, sau cum o acuzi că e?
• Acum încearcă să-ţi aminteşti când tu te-ai comportat la fel ca el/ea, când te-ai abţinut să reacţionezi cum face ea, sau când cineva te-a acuzat de acelaşi lucru.
• Care era motivaţia ta în acea situaţie, şi de ce te temeai (pentru tine)?
• Poţi accepta acum că şi acea persoană avea aceeaşi motivaţie sau că-i era frică?

Paradoxal, singura modalitate de a schimba această atitudine este să acceptăm că uneori suntem exact ceea ce criticăm mai tare la alţii, fără însă a ne acuza pentru asta.

Prima dată când am făcut o variantă a acestui exerciţiu, a fost în cadrul unui atelier al Lisei Bourbeau. Ne-a cerut să scriem pe hârtie două persoane dintre participanţi cu care nu am vrea să lucrăm şi motivul. Prima mea antipatie era o tipă – psiholog – care dădea sfaturi nesolicitate tuturor pe un ton fals încurajator. I-am scris numele pe hârtie alături de motiv, într-un limbaj tehnic, ca un diagnostic ‘Este prea intruzivă’. Ulterior, când s-a aşezat în apropierea mea, am tras cu ochiul pe foaia ei (apropos de intruziune) si am văzut numele meu alături de ‘Se bagă în seamă’. Nu mi-a fost prea uşor.

Exerciţiul m-a ajutat să văd cum frica de a nu fi descoperiţi cu adevărat ne-a dezvoltat un al şaselea simţ – ne ferim de peroanele care ne-ar putea răni spunându-ne adevărul şi avem relaţii ‘călduţe’, comode, cu oameni care ne sunt indiferenţi.

- Ţie de ce ţi-e frică?