Câteva dintre motivele pentru care lucrurile nu ies mereu aşa cum ne aşteptăm

• Nu am muncit suficient de mult pentru a realiza acea acţiune. Succesul nu apare singur, trebuie să şi facem ceva concret pentru a-l obţine.
• Am pus exagerat de multă pasiune pentru a face ceva şi rezultatul, deşi bun, pare să nu se ridice la nivelul aşteptărilor noastre şi sfârşim prin a fi dezamăgiţi, lucru care în momentul respectiv echivalează cu un eşec.
• Ghinionul- deşi multă lume nu crede în existenţa lui, se întâmplă uneori ca o combinaţie nefericită de evenimente să determine eşecul unei activităţi.

Ce e de facut în cazul unui eşec?

Succesul nu înseamnă absenţa eşecurilor; înseamnă realizarea obiectivelor finale. (Edwin Bliss)

• În primul rând nu intra în panică. Inspiră adânc, repetă în gând o frază de tipul „sunt calm, nu intru în panică”. Deşi incredibil, autosugestia funcţionează.
• Încearcă să găseşti aspectele pozitive ale experienţei, deşi rezultatul nu a fost cel aşteptat. Avem de învăţat lucruri bune din toate acţiunile pe care le facem, fie ele reuşite sau nu.
• Aminteşte-ţi mereu că partea plină a paharului e cea care contează.
• Încearcă să identifici principalele motive care au determinat eşecul şi să le elimini pe cât posibil din activităţile urmatoare (fie că trebuie să munceşti mai mult sau să înveţi să stabileşti obiective mai realiste).
• Gândeşte-te că în viitor va fi mai bine. Activitatea respectivă a reprezentat doar o experienţă în plus şi trebuie să te motiveze să reuşeşti data viitoare.

Unul dintre citatele mele preferate, pe care mi-l amintesc ori de câte ori lucrurile nu îmi ies cum mi-aş fi dorit, sună cam aşa:

Succesul este fructul eşecului. (Costel Zăgan)

Aşadar, sper că nu vă lăsaţi nici voi demoralizaţi de un eşec şi vedeţi mereu doar partea plină a paharului.

Mi s-a proptit, deci, înaintea judecăţii, o întrebare pe care am catalogat-o ca fiind dificilă (am darul ăsta, de a amănunţi nejustificat despre lucruri). Luată cu copy-paste, întrebarea era cam aşa:

- Tati, ştii ce nu-nţeleg eu? (…capcană retorică…) Pomii sunt destul de rari (pre-argumentare). Cum se face că aproape toate maşinile care ies de pe drum intră direct în copaci?

Sar peste picanteriile cu care am fost tentat să împănez textul şi poposesc, la punct fix, direct cu răspunsul:

- Oamenii se concentrează asupra copacilor, în loc să se concentreze asupra drumului. De multe ori, asta e ceva fatal.

Vă întrebaţi probabil care e revelaţia. Mai citiţi o dată răspunsul. Mie mi s-a părut foarte bunicel. Şi destul de corect.

Câteva luni mai târziu.

E ceva pe Discovery. Un circuit de curse pentru motociclism – unul se apleacă prea mult într-o curbă, se dezechilibrează, derapează, motocicleta şi caii-putere pleacă într-o parte, omul, centrifugal, într-alta. O cameră de luat vederi, montată pe casca concurentului din spate, transmite integral scena: din cât e pista de largă, fără a mai socoti şi decorul aferent, deşi îi separă o distanţă suficient de mare, pilotul se îndreaptă-ţintă spre victima din faţa sa, care continuă să se rostogolească! În câteva momente trece exact peste el…

Cercetătorii, bineînţeles că britanici şi psihologi oferă explicaţia: s-a produs ceea ce se cheamă „blocarea pe ţintă”. Creierul eşuează lamentabil într-o capcană din care nu se poate elibera. Preocuparea faţă de sursa terorii este atât de mare, încât nu mai poate procesa nicio altă informaţie. Nu mai poate găsi soluţii. Nu mai desenează uşi. În loc să evite omul căzut la pământ, sub influenţa spaimei, pilotul pare atras, în mod hipnotic, către sursa acesteia.

Aici îmi fac timp şi vă întreb: unde este firul subţire care delimitează faza de proiect a unei spaime şi prin câte etape de execuţie trece ea până ajunge să fie acel edificiu concret, de beton, în care dăm, orbeşte şi în mod repetat, cu capul?

„Să punem la un caz”, adică: mergem şi noi la serviciu, ca toată lumea. Acolo efectuăm nişte chestii. În stil propriu. Şi aflăm că urmează o restructurare, despre care cu toţii ştim că este doar un eufemism, pentru că de fapt, înseamnă mult mai mult şi mai urât. Cât timp ar trebui să alocăm predării necondiţionate în faţa terorii şi cât din el ar trebui să-l folosim pentru a ne alege traiectoria de evitare a catastrofei?

Sau să zicem că ne simţim înşelaţi ( ). Ştiţi, probabil, cum se simte gheara aceea, nu e nevoie să o descriu – ori ar fi prea simplu, ori ar fi de neînţeles – de acolo paranteza goală. Cât din capacitatea noastră de adaptare la o situaţie complet odioasă trebuie folosită pentru a accepta ideea şi a ne îngropa definitiv toate visele, şi cât din ea ar trebui folosită pentru a înţelege că, în acel moment, drumul salvator este în oricare altă direcţie decât cea dinspre care suntem ameninţaţi de un colaps emoţional aproape total?

Exemple de tipul acesta mai cresc şi în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată, precum şi în alte conjuncturi, dar dacă aţi ajuns până aici cu cititul, înseamnă că sunteţi cel puţin răbdători şi indulgenţi. De aceea, prefer să fiu într-o consecinţă firească.

Închei scurt-şi-simplu, cu o contribuţie proprie şi deci modestă, rezultat al confluenţei dintre două culturi imiscibile:

“Ai grijă ce nu-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se-ntâmple!”

When the world says: “Give up”, hope whispers: “Try it one more time”.

Cine este perseverentul?

Perseverentul este o persoană care ştie că pentru a avea succes în orice domeniu nu e neapărat nevoie să ai un anumit talent înnăscut. Ştie că prin multă muncă va depăşi eşecurile şi se va putea bucura într-un final de succesul mult sşteptat. El nu se dă batut atunci când întampină obstacolele pentru că ştie că le poate depăşi, avand încredere în forţele proprii. În cazul în care întampină un obstacol pe care nu-l poate depăşi prin metodele tradiţionale, caută alternative cât mai realiste. Gândeşte cât se poate de logic şi nu se lasă demoralizat de eşec, deoarece ştie că succesul e 99% transpiraţie şi 1% inspiraţie.

Cine este încăpăţânatul?

Graniţa dintre perseverent şi încăpăţânat este extrem de mică. În timp ce a fi perseverent e o calitate, a fi încăpăţânat este considerat un defect şi în nici un caz o dovadă de voinţă. Încăpăţânatul merge înainte pe drumul său fără a realiza că s-ar putea apropia de o fundatură. El nu îşi schimbă părerile şi ideile nici atunci când i se aduc argumente cât se poate de solide şi nici nu e capabil să fie realist când e cazul. Încăpăţânatul e un om egoist, îngust la minte, care îşi menţine credinţele proprii chiar dacă nu sunt cele mai bune. Deşi o problema poate avea şi alte soluţii mai bune, el va considera mereu că cea găsită de el e singura. Ideea e ca a fi încăpăţânat este o dovadă de rigiditate şi necesită un consum mult prea mare şi inutil de energie.

Persistenţa este însuşirea omului viteaz din fire, încăpăţânarea este partea oamenilor mărginiţi. (Lucius Accius)

Concluzia e una simplă: e bine sa fi perseverent pentru a reuşi în viaţă însă trebuie să ştii când aceasta se transformă în încăpăţânare şi sa te opreşti la timp. Tu consideri ca eşti perseverent sau mai degraba încăpăţânat?

Tu chiar ai de gând să rămâi toată viaţa ca o fetiţă ce se smiorcăie că îi este frică de orice, până şi de propria umbră? Sper că nu. Sper că ai de gând să faci ceva, să lupţi pentru a fi tu cel care ţine frâul. Nu există un leac universal valabil pentru frică, doar tu poţi găsi modalitatea eficientă de a scăpa de ea. Eu cel mult pot să îţi spun câteva lucruri esenţiale despre frică, să îţi propun câteva variante de a acţiona, să îţi spun cum am procedat eu.

Despre mine lumea a crezut mereu că sunt curajoasă. Dar să ştii că s-au înşelat, sunt poate una dintre cele mai fricoase persoane, mi-e frică de zeci de lucruri, e chiar penibil dar recunosc că mie mi-e frică de viaţă, de fericire, de iubire, de succes, de frumusete, mi-e frică de lucrurile bune. Ei şi ce dacă mi-e frica….să nu crezi că am lăsat teama să îmi stea în cale. Sunt de ani buni conştientă că frica e duşmanul omenirii.

Ai habar câţi oameni îşi ratează destinul din cauză că le e frică să facă atâtea lucruri?

Tu realizezi că din cauza fricii eşti nefericit?

Ştii că “nu pot” nu e altceva decât “mi-e frică” ?

Atunci când eşuezi tot frica e de vină.

De cele mai multe ori frica e inutilă, te temi fără motiv, pentru că de fapt 80-90 % dintre lucrurile pentru care ne facem griji nu se vor întâmpla.

Şi totuşi ce e frica? De unde provine ea?

Frica este o emoţie. Ştiai că de multe ori emoţiile pe care le experimentezi nu sunt altceva decât rezultatul acelui lucru asupra căruia îţi concentrezi atenţia? Ştii cât de simplu e? Nu trebuie decât să te concentrezi asupra unui alt lucru şi aşa îţi vei putea schimba emoţiile, vei putea depăşi frica.

Frica provine din trecut, e o rămăşiţă a omului primitiv, un răspuns emoţional, o reacţie de apărare declanşată de ceea ce poartă numele de creier reptilian (sau primitiv/amigdală), adică de centrul emoţional primitiv al creierului.

Să suprim frica?

Mulţi cred că asta e soluţia, că dacă frica e ceva rău, trebuie să scăpam de ea. Dar să nu uităm că sunt situaţii în care frica ne e folositoare, ba chiar mai mult, e vitală pentru supravieţuire. Deci avem nevoie de ea. Doar că trebuie să nu ne lăsăm controlaţi de ea, să nu o lăsăm să intervină când nu e cazul. De frică dacă ştii să profiţi, vei trage multe foloase. Frica te ajută să te cunoşti mai bine, să îţi descoperi problemele

Cum ar trebui privită frica?

Ca un părinte hiperprotectiv. Frica apare pentru a te proteja. Dar ca şi părinţii, de multe ori exagerează şi te blochează într-o zonă de comfort. Ca şi părinţii, de multe ori crede că ştie ce e mai bine pentru tine şi încearcă să te determine să nu faci anumite lucruri. Dar să nu uităm că trăim în vremuri diferite, frica (la fel ca şi părinţii) e depăşită şi grijile ei sunt inutile. Poţi să ţii cont de ceea ce încearcă să îţi impună frica, dar să nu o laşi să decidă în locul tău.

Cum pot scăpa de frică?

Ştiu că pare imposibil sau chiar greu, dar după ce o vei face vei vedea că a fost de fapt foarte uşor şi te vei mira cum de atâţia oameni încă se lasă influenţaţi de ea. Ce trebuie să faci:

1. Observă în ce situaţii apare frica, de ce lucruri te temi?

2. Analizează. Pune-ţi întrebări de genul: “de ce mă tem?”, “ce s-ar întâmpla dacă nu mi-ar fi frică?”, “ce am de pierdut dacă las frica să mă oprească?ce am de câştigat dacă o domin?”, “cat de rău poate să fie dacă fac x lucru?” etc. Încearcă să îţi dai seama dacă teama asta e ceva din prezent sau provine din trecut, e vorba de vreo situaţie care se repetă şi în care ai simţit mereu teamă?

3. Compară ce ai de pierdut dacă încerci şi eşuezi cu ce ai de pierdut dacă nu încerci. Mulţi nu sunt conştienţi că în mai mult de 90% dintre cazuri, vei avea mai multe de pierdut lăsând frică să te oprească, decât dacă vei risca.

4. Încearcă să scapi de incertitudini sau să le diminuezi. De cele mai multe ori ne e teamă pentru că nu suntem siguri de un lucru, nu ştim ce se va întâmpla şi cum trebuie să reacţionăm. Ne sperie ideea de necunoscut. Ce poţi să faci: imaginează-ţi cel mai rău scenariu posibil şi gândeşte-te cum vei reacţiona, ce poţi face pentru a depăşi acel moment. Înarmându-te cu soluţii pentru cel mai rău caz posibil, vei scăpa de incertitudini, deci şi de frică.

5. Gândeşte-te la beneficile eşecului. Poate iniţial nu-ţi vine să crezi că eşecul are şi beneficii, dar are. În primul rând pentru că data viitoare vei fi mai pregătit şi deci cu mai multe şanse de reuşită. Chiar dacă eşuezi vei câştiga putere, curaj şi încredere, pentru că ţi-ai înfruntat teama şi ai supravieţuit, ai descoperit că lucrurile nu sunt niciodată aşa grele cum par.

6. Timp de analizat şi timp de acţionat. Nu-ţi pierde prea mult timp cu disecatul fricii că vei uita să treci la fapte. Aşa că după ce ai analizat un timp (nu luni de zile, ani) treci la treabă, fă acel lucru de care ţi-e teamă fără să te mai gândeşti în momentul respectiv la teamă.

Ţi-e frică de eşec? Şi ce dacă nu reuşeşti din prima, nimeni nu se naşte expert.Ţi-e frică de respingere? Vei găsi şi destui care te vor accepta, pe alţii poate îi vei respinge tu. Te temi că te vei face de ruşine? Nu eşti nici primul nici ultimul şi oricum oamenii uită repede. Orice ar fi mereu o poţi lua de la capăt. Să nu faci nimic va fi întotdeauna mai grav decât să faci ceva greşit.

Acceptă-ţi teama, să nu îţi fie ruşine de ea, e ceva omenesc, tuturor ne e frică de ceva!

Frica nu există în sine ci numai în legătură cu o anumită situaţie, ca reacţie la acea situaţie. Fiind doar o reacţie poate fi controlată la fel cum poţi controla, alege dacă să te manifeşti sau nu în mod violent atunci când cineva te enervează. Poate pare acum greu, dar e de fapt destul de simplu.

“Mulţi fac greşeala să creadă că frica e ceva raţional. Deloc. Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale.” (Frank Herbert-Dune)

Te întrebi de mult ori de ce nu eşti în stare să evoluezi, să progresezi. Îţi răspunde Rick Beneteau: “Frica este cel mai puternic inhibitor al progresului omenirii.”

Şi dacă tot menţionez ce-au spus alţii despre frică îţi mai zic ceva. Ştii că e un proverb care spune că de ce ţi-e frică nu scapi. Dacă la acest proverb adaugi şi legea atracţiei, ştii ce rezultă? Că dacă laşi frica să preia controlul, frica va atrage ca un magnet toate lucrurile de care te temi.” (asta a spus-o şi Nale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu).

Poate pare un pic ciudat, dar pe mine cărţile scrise de Mircea Eliade m-au făcut în mare parte să îmi depăşesc temerile. Următorul citat a devenit pentru mine un fel de motto: “A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume că un spectacol. Asta înseamnă că putem interveni oricând prin imaginaţie şi putem modifică spectacolul aşa cum vrem noi“.

Întrebarea mea este: Oare chiar TOT CE E PREA MULT STRICĂ? Răspunsul meu ar fi: “Nu”… Dar tind să cred că raspunsul cel mai corect este: “Da, tot ce e prea mult strică dacă noi gândim asta.”.

Am observat că anumiţi oameni din jurul meu trăiesc după principiul “Ce-i prea mult strică.”, iar asta n-ar fi un lucru rău dacă l-ar aplica într-un mod corect în viaţa lor.

Ştiţi sentimentul acela când cereţi cuiva ceva şi apoi aţi vrea să cereţi mai mult dar… nu o mai faceţi pentru că aveţi impresia că aţi cerut prea mult? Acest “sentiment” nu este de fapt doar un sentiment, ci este o ACŢIUNE! Te opreşti din cerut, te limitezi, îţi dai seama că ar fi cazul să te opreşti. Este o acţiune de autolimitare (dacă îmi este permis să o numesc aşa).

Care-s limitele?

Ideea este că noi nu suntem limitaţi chiar din toate punctele de vedere. Da, ca oameni avem o înălţime (în centimetri mă refer) anume şi nu creştem mai mari după o anumită vârstă… dar putem să bem alcool până murim (au mai făcut şi alţi oameni chestia asta). Moartea fiind limita dată de la natură, dar nu limita impusă de noi înşine.

Ideea este: care-s limitele noastre? Păi acest lucru doar noi îl ştim şi doar noi îl hotărâm. :)

Nu te limita când nu trebuie!

Din păcate uneori noi ne limităm atunci când nu este cazul. Ai auzit oameni zicând: “Eu nu vreau să iau o notă mare la Bacalaureat, vreau doar să-l iau.” sau “Eu aş vrea să ajung actor dar nu am nicio şansă, aşa că mai bine mă angajez casier.”? Bine, aceste două exemple poate nu-s cele mai strălucite… dar sunt două exemple ce exemplifică (exemplele exemplifică, nu?) sute de situaţii din viaţa reală.

Scara succesului nu este niciodată aglomerată pe treapta cea mai de sus.

- Napoleon Hill

Nu-i oare mai bine să ţintim sus şi să eşuam (ca apoi să mai ţintim de câteva ori până reuşim să nimerim ţinta) decât să ţintim jos şi să nimerim ţinta din prima fără să depunem efort prea mare?

Am primit-o de la Motivonti zilele trecute şi imediat ce m-am pus să o citesc mi-a captat atenţia. Autorii preferă să folosească mai multe povestioare şi exemple concrete în loc să se piardă în prea multe explicaţii ştiinţifice, motiv pentru care această carte devine mult mai accesibilă decât altele din acelaşi domeniu. Are însă şi o parte în care sunt prezentate datele studiului pe baza căruia s-a ajuns la concluziile prezentate. De asemenea cuprinde diverse exerciţii şi teste de autoevaluare, toate având drept scop final creşterea EQ.

Ce înseamnă de fapt EQ şi IQ

Psihologii au dorit dintotdeauna sa găsească o modalitate de a măsura capacităţile intelectuale, analitice şi raţionale ale omului, – pe scurt – coeficientul de inteligenţă (IQ). Testele realizate până atunci se bazau însa doar pe categorii diferite de factori, primul test IQ mai complex fiind realizat abia în 1905 de Alfred Binet şi Teophile Simon. Există însă persone cu IQ foarte ridicat care, aşa cum am zis şi mai sus, nu reuşesc nimic în viaţă. Intervine aici inteligenţa emotională (EQ).

Concept relativ mai nou, inteligenţa emotională se referă la anumite aptitudini şi calităţi care ne ajută să facem faţă lumii în care trăim. Se poate spune că inteligenţă emoţională au persoanele etichetate drept “isteţe” sau cu simtul realităţii. Este greşit să afirmi că dacă IQ nu poate prezice succesul viitor, el este mai puţin important ca EQ. Dimpotrivă, pentru a reuşi în viaţă, un om are nevoie de ambele. Remarcabil este faptul că EQ poate fi îmbunătăţit.

Cum îţi poţi îmbunătăţi coeficientul de inteligenţă emoţională?

• Încearcă să îţi cunoşti propriile emoţii. Nu trebuie decât să îţi analizezi reacţiile şi sentimentele.
• Învaţă sa ai o buna interacţionare cu cei din jur. Fii empatic. Dă dovadă de responsabilitate socială.
• Încearcă să dovedeşti flexibilitate atunci când incerci să rezolvi problemele întâmpinate.
• Controlează-ţi propriile emoţii. Administrează corect stresul. Controlează-ţi impulsurile.
• Nu strică să îţi analizezi starea generală. Se ştie că optimismul şi fericirea determină creşterea EQ. Gândeşte-te la asta data viitoare când vezi jumătatea goală a paharului.

Care sunt beneficiile EQ?

În primul rând, un om cu un nivel optim de inteligenţă emoţională dovedeşte încredere în sine. De asemenea are o motivaţie bună, fapt ce duce la îmbunătăţirea relaţiei cu ceilalţi şi la creşterea performanţelor în muncă. Diverse studii atestă faptul că persoanele ”de succes” sunt cele cu EQ ridicat.

Tu cum stai cu inteligenţa emotională?

Pentru început, voi încerca să-ți povestesc felul în care am ajuns să percep eșecurile după căzăturile repetate pe care le-am avut în ultimii 19 ani de viață. Situația fiecăruia dintre noi este unică, așa că nu încerca să faci vreodata comparații între viața ta și viața altora. Vei sfârși prin a deveni mai trist și mai dezamăgit decât ar fi cazul.

De ce a apărut eșecul?

Tata m-a învățat să nu răspund niciodată la o întrebare cu o altă întrebare. Dar voi ignora acest aspect pentru următoarele 300 de cuvinte și voi elabora un text pe gustul meu. Înainte de a-ți răspunde, gândește-te la următorul aspect: dacă ai fi mereu fericit și n-ai simți niciodată dezamăgirea, ai știi să savurezi momentele plăcute din viața ta? De ce realizezi că anumiți oameni sunt importanți pentru tine abia după ce nu-i mai ai alături?

Eșecul a apărut din dorința de a te bucura mai mult de SUCCES. Pentru a realiza ce importanță deosebită are în viața ta, pentru a știi să-l apreciezi și să-l păstrezi cât mai mult. Eșecurile te pregătesc pentru viață, pentru ceea ce vei avea de înfruntat în viitor, pentru “soarele de după ploaie”.

Cum pot scăpa de eșecuri?

De ce ți-ai dori să scapi de eșecuri, când știi că ele te formează ca persoană, îți mobilizează simțurile și acțiunile înspre desăvârșirea ființei și te direcționează către succes? Deși după ce ai suferit o “înfrângere” pe orice plan (dezamăgire în dragoste, o prietenie stricată, un eșec în ceea ce privește educația sau viața ta profesională) ai nevoie de momente de reculegere – în care îți recomand cu căldură să iei o pauză de la orice factor de stress din viața ta și să încerci să faci DOAR ceea ce-ți place pentru cel puțin 2-3 zile – poți folosi orice oportunitate pentru a realiza cum să îmbunătățești situația în care te afli.

Răspunsuri?

Înainte de a dispera, clarifică-ți următoarele puncte:

- de ce s-a ajuns la eșec?

- se poate diminua în vreun fel (printr-o conversație cu prietenul rănit, scriind examenul picat din nou)?

- ce ai putea face pentru a evita pe viitor situația în care te afli acum?

- ce poți schimba la tine, fiind influențat de eșec?

- CÂND începi schimbarea?

Concluzie?

La utima întrebare, îți dau eu răspunsul. Fă-o ACUM. Nu mai aștepta să suferi din nou din aceeași cauză. NU da vina pe alții, chiar dacă E vina lor. Important este ca TU să tragi învățămintele necesare și să schimbi ce scârțâia.

Ce eșec te-a schimbat pe tine în bine?

Până acum ceva timp eram un om al aşteptărilor şi al pronosticurilor. Aveam aşteptări şi pronosticuri pentru fiecare evenimenţel din viitorul meu apropiat. Un exemplu concret: urmează un party iar eu mă aştept să revăd acolo foarte mulţi prieteni. Întâmplarea face că ajung acolo şi sunt total dezamăgit – prietenii mei se comportă urât, party-ul nu e de mine etc. Unde am ajuns? Într-o mică depresie. De ce? Pentru că îmi pasă de aşteptările mele. La fel se întâmplă cu pronosticurile. Faptul că scorul unui meci de care chiar îmi pasă este totalmente răsturnat îmi strică o zi întreagă!

Am renunţat la aşteptări, mai am doar dorinţe.

În prima instanţă am renunţat la aşteptări. De tot. Pentru că adesea avem aşteptările greşite ce ajung în cele din urmă să ne facă rău. Apoi am încercat să separ aşteptările mele de dorinţele mele. La party nu mă aştept să revăd mulţi prieteni, ci vreau să revăd mulţi prieteni. E o diferenţă pe care o fac foarte greu.

În plus aşteptările, depinzând de starea de spirit, pot fi pozitive sau negative. Dorinţa în schimb va rămâne constantă – şi anume pozitivă – indiferent de cum mă simt.

Pronosticurile le-am transformat într-o glumă. Nu mai dau scoruri la nimic, nu mai prezic cifre la Loto etc. Totul se rezumă la “Vreau să câştig.”, speranţă şi legea atracţiei. Totuşi, chiar şi aşa, trebuie să am grijă să nu mă “ataşez” prea tare de dorinţă mea şi să încep să învăţ că:

Succesul vine din eşec după eşec, fără să-ţi pierzi entuziasmul.

- Winston Churchill

Nu-mi pasă!

Pentru că eram afectat de părerile oamenilor din jurul meu am învăţat să-i ignor. Sau dacă nu am învăţat… probabil că învăţ cu fiecare ocazie când un om îşi exprimă părerea negativă despre mine. Am hotărât că nu trebuie să-mi pese de micile răutăţi ale oamenilor.

Atenţie – este o diferenţă între răutăţi şi atenţionări prieteneşti.

M-am calmat…

Eu nu mai iau totul în serios. Când văd că mă enervez mă opresc din orice activitate importantă şi fac ceva care să-mi schimbe gândurile: citesc, văd un film, mă joc, dorm… Încerc de fapt să mă calmez redirecţionându-mi gândurile. Nu de puţine ori după o criză de nervi am început să râd de mine şi de faptul că m-am consumat enorm de mult pentru o “chichiţă”.

Dacă mai este careva care se regăseşte în această problemă pe care o am şi eu aş vrea să-mi spună cum reuşeşte el să se “calmeze” şi să ignore.

Tatăl: Vreau să te căsătoreşti cu o fată pe care o aleg eu.
Fiul: Îmi voi alege singur mireasa.
Tatăl: Dar fata este fiica lui Bill Gates.
Fiul: Păi, în acest caz… bine!

Ziua următoare tatăl se duce la Bill Gates.

Tatăl: Am un soţ pentru fiica dumneavoastră.
Bill Gates: Dar fiica mea e prea tânără pentru o căsnicie.
Tatăl: Dar acest tânăr este vicepreşedinte la Banca Mondială.
Bill Gates: Păi, în acest caz… bine!

În final tatăl se duce la preşedintele Băncii Mondiale.

Tatăl: Am un tânăr ce aş vrea să ţi-l recomand ca vicepreşedinte.
Preşedintele: Dar am deja mai mulţi vicepreşedinţi decât îmi trebuiesc!
Tatăl: Dar acest tânăr este ginerele lui Bill Gates.
Preşedintele: Păi, în acest caz… bine!

(povestea e tradusă de aici)

Ideea este că chiar şi atunci când nu ai nimic, poţi avea tot ce-ţi doreşti. Exemplul de mai sus e poate de fapt o mică “măgărie”, o situaţie comică, dar putem vorbi şi de lucruri serioase. Atitudinea ta faţă de ce-ţi doreşti contează enorm.

“Cine-mi dă mie un club într-o seară de vineri fără să-l plătesc?”. Păi… un patron care vrea să te ajute, să facă o imagine nouă clubului, unul care-i deschis la colaborări. Mergi şi explică-i de ce ai nevoie de ajutorul lui! Te refuză primul? Persistă… oraşul e plin de cluburi, sigur există şi oameni gata să ajute!

Zilele astea doi oameni (care culmea, mi-s dragi amândoi) m-au supărat pentru că fără să încerce măcar să facă ce aveau de făcut, m-au anunţat că e imposibil. Oare chiar să fie imposibil?

Atunci de ce alţii reuşesc imposibilul?

Este vorba aici de teama de eşec şi de momentul când ar trebui să CERI!

Încetaţi cu prejudecăţile. Nu, nu sunteţi nimeni. Nu, nu sunteţi prea mici. Trebuie doar să acţionaţi. Faceţi ceva, încercaţi, nu pierdeţi timpul explicându-vă de ce este IMPOSIBIL când puteţi să luptaţi şi să demonstraţi celor din jur că este foarte POSIBIL.

E greu să-ţi vezi prietenii cum trăiesc ca şi cum ar fi nişte roboţi. Cred că dacă ai nişte sentimente pentru ei merită să încerci să-i dezmorţeşti.

Dă-le un exemplu!

Un mod de a-ţi motiva prietenii ar fi să te foloseşti de propriul exemplu. Arată-le ce faci. Fă-i să înţeleagă că rutina nu face decât să-ţi omoare pofta de viaţă. Dacă tu ţi-ai dat seama că prietenii tăi au nevoie de motivaţie în viaţa lor, e clar că tu ai o viaţă plină de activităţi frumoase pe care le poţi împărtăşii cu ei. Povesteşte-le tot ce faci, cu lux de amănunte, astfel încât să-i faci curioşi. Adu-i în stadiul în care te întreabă ei ce ai mai făcut. Când au pus prima întrebare e clar că i-ai dezmorţit şi că te-ai facut simţit în viaţa lor. De acum vor vrea mai mult. Nici un om când întâlneşte ceva ce-i place nu se opreşte, ci din contra, vrea mai mult.

Implică-i!

Un alt mod de a-ţi motiva prietenii (sau de fapt pasul 2 al acestui “ghid”) este să-i implici în ceea ce faci tu. Bineînţeles, asta în limita bunului simţ. Nu trebuie să-i iei cu tine la mesele în familie sau la serviciu… e vorba de petrecerea unei părţi a timpului liber. După ce le-ai atras atenţia trebuie să-i implici cumva în activităţile tale şi astfel să-i scoţi din “obositoarea” lor rutină. Ei sunt curioşi şi vor să guste ceva nou. Poate o piesă de teatru, un joc de ping-pong, baschet, fotbal, poate un film la cinema, orice numai să nu facă parte din rutina lor zilnică.

Laudă-te, lasă-i să-ţi guste succesul!

Pasul al treilea îl putem numi “deschiderea sufletului”. Aici e momentul când trebuie să fii sincer şi să le povesteşti, fără nici o jenă, ce satisfacţii ai tu după o zi trăită la maxim, după o zi creatoare. Chiar dacă o să ai momente când te vei simţi în postura omului arogant, povesteşte în continuare. Hrăneşte-le apetitul cu viaţa ta pe care o adori. Va fi un test şi pentru tine pentru că trebuie să discuţi cu ei lucruri pe care ţi le-ai spus numai ţie, în sufletul tău.

Susţine-i constant ca pe nişte bebeluşi ce încă nu pot merge!

E timpul pentru susţinere, deci timpul pentru al 4-lea pas. Poţi să-i susţii cum crezi tu mai bine. Ideea e să nu le dai voie să uite că a ieşi din rutină este esenţial şi distractiv. Vino constant cu ceva nou astfel încât să-i ţii constant curioşi. De exemplu spune-le în fiecare zi câte un citat şi explica-le ce înseamnă pentru tine. Recomandă-le şi împrumută-le câte o carte… Sugerează-le site-uri motivaţionale, ceva care să-i ţină în “priză”.

Nu-ţi pot spune că e uşor pentru că este de fapt un adevărat challenge să-i motivezi pe cei din jur – dar îţi pot spune că poţi primi satisfacţii extraordinare văzând că prietenii tăi au început să trăiască din nou.

Perseverează!

Ăsta nu-i un pas, ci un sfat: Dacă primul “pas” este propriul exemplu, atunci nu uita să perseverezi. O să ţi se pară la un moment dat ca vorbeşti cu “pereţii”. Nu depune armele. După cum spune şi Winston Churchill “Succesul vine din eşec după eşec, fără să-ţi pierzi entuziasmul”.

Este un exerciţiu foarte interesant pentru fiecare din noi să încercăm să ne motivăm prietenii. Satisfacţia este pe măsură, vă asigur!