… trebuie să ne păstrăm optimismul şi să nu intrăm în panică. Ok, uşor de zis şi greu de făcut. Se pare că majoritatea oamenilor au tendinţa de a se demoraliza şi panica atunci când un lucru, cât de mic, nu le iese aşa cum au dorit. E ceva total greşit, şi o sa vedem în continuare de ce.

Câteva dintre motivele pentru care lucrurile nu ies mereu aşa cum ne aşteptăm

Am avut, acum o vreme, o revelaţie. Mă rog, nu chiar revelaţie, pentru că asta vă poate duce cu gândul undeva prea departe, unde nu se ajunge uşor.

Mi s-a proptit, deci, înaintea judecăţii, o întrebare pe care am catalogat-o ca fiind dificilă (am darul ăsta, de a amănunţi nejustificat despre lucruri). Luată cu copy-paste, întrebarea era cam aşa:

- Tati, ştii ce nu-nţeleg eu? (…capcană retorică…) Pomii sunt destul de rari (pre-argumentare). Cum se face că aproape toate maşinile care ies de pe drum intră direct în copaci?

Cu toţii ştim că pentru a avea succes în orice activitate trebuie sa fim perseverenţi. Chiar dacă lucrurile nu ies bine din prima, dupa câteva încercări cu siguranţă că vei reuşi. Se pare însă că din ce în ce mai multă lume consideră ca a fi încăpăţânat e acelasi lucru cu a fi perseverent, lucru ce e cât se poate de greşit.

When the world says: “Give up”, hope whispers: “Try it one more time”.

Eşti conştient că ţi-e frică? Să nu-mi spui nu, că n-am să te cred, frica e o parte din noi. Despre ce frică vorbesc? Evident că nu despre frica de şerpi, păianjeni sau mai ştiu eu ce de genul acesta. Sunt lucruri de care e perfect normal să te temi, cu ele nu am nimic. Eu vorbesc aici despre frica iraţională, cea care te împiedică să-ţi duci la îndeplinire visele, cea care te ţine blocat în zona de comfort şi te face să eviţi tot ce e nou, incert sau riscant. Vorbesc despre frica de oamenii, de relaţii. Despre frica de fericire. (credeai că nu există aşa ceva?)

Tu chiar ai de gând să rămâi toată viaţa ca o fetiţă ce se smiorcăie că îi este frică de orice, până şi de propria umbră? Sper că nu. Sper că ai de gând să faci ceva, să lupţi pentru a fi tu cel care ţine frâul. Nu există un leac universal valabil pentru frică, doar tu poţi găsi modalitatea eficientă de a scăpa de ea. Eu cel mult pot să îţi spun câteva lucruri esenţiale despre frică, să îţi propun câteva variante de a acţiona, să îţi spun cum am procedat eu.

Se spune că “Ce-i prea mult strică.” şi eu unul nu contest acest lucru: a bea prea mult alcool nu e bine, a te suprasolicita fizic nu e bine… şi aş mai putea continua cu exemple din viaţa mea.

Întrebarea mea este: Oare chiar TOT CE E PREA MULT STRICĂ? Răspunsul meu ar fi: “Nu”… Dar tind să cred că raspunsul cel mai corect este: “Da, tot ce e prea mult strică dacă noi gândim asta.”.

Am observat că anumiţi oameni din jurul meu trăiesc după principiul “Ce-i prea mult strică.”, iar asta n-ar fi un lucru rău dacă l-ar aplica într-un mod corect în viaţa lor.

Se întamplă să cunoşti, sau poate ai auzit doar de la alţii despre persone cu note mari la şcoală, care păreau să aibe toate şansele de reuşită în viaţă şi totuşi ceva nu a funcţionat bine, întrucat ele s-au pierdut undeva pe parcurs şi nu au avut parte de succesul scontat. Ei bine, aşa încep Steven J. Stein şi Howard E. Book să explice importanţa inteligenţei emoţionale în cartea lor: Forţa inteligenţei emoţionale.

Am primit-o de la Motivonti zilele trecute şi imediat ce m-am pus să o citesc mi-a captat atenţia. Autorii preferă să folosească mai multe povestioare şi exemple concrete în loc să se piardă în prea multe explicaţii ştiinţifice, motiv pentru care această carte devine mult mai accesibilă decât altele din acelaşi domeniu. Are însă şi o parte în care sunt prezentate datele studiului pe baza căruia s-a ajuns la concluziile prezentate. De asemenea cuprinde diverse exerciţii şi teste de autoevaluare, toate având drept scop final creşterea EQ.

Câteodată simți că pur și simplu n-ai ce să mai faci. Ai dat-o în bară, și ai dat-o în bară rău de tot. Fie că e vorba de o relație cu un prieten pe care nu o mai poți aduce la normal, fie că ne referim la certurile cu părinții care se sfârșesc foarte dezavantajos pentru noi, fie că am reușit să picăm un examen important pentru viață: de ce există eșecuri și cum putem scăpa de ele?

Pentru început, voi încerca să-ți povestesc felul în care am ajuns să percep eșecurile după căzăturile repetate pe care le-am avut în ultimii 19 ani de viață. Situația fiecăruia dintre noi este unică, așa că nu încerca să faci vreodata comparații între viața ta și viața altora. Vei sfârși prin a deveni mai trist și mai dezamăgit decât ar fi cazul.

Este vorba de o problemă pe care nu o avem cu toţii dar eu o am: iau totul prea în serios, mă enervez când am aşteptări mari “neîmplinite”, îmi stric o zi întreagă din viaţă pentru un eşec cât de mic etc. Trebuie să învăţ să trec peste micile eşecuri şi să ignor micile răutăţi ale celor din jurul meu – ambele mă afectează mai mult decât ar trebui în momentul de faţă.

Până acum ceva timp eram un om al aşteptărilor şi al pronosticurilor. Aveam aşteptări şi pronosticuri pentru fiecare evenimenţel din viitorul meu apropiat. Un exemplu concret: urmează un party iar eu mă aştept să revăd acolo foarte mulţi prieteni. Întâmplarea face că ajung acolo şi sunt total dezamăgit – prietenii mei se comportă urât, party-ul nu e de mine etc. Unde am ajuns? Într-o mică depresie. De ce? Pentru că îmi pasă de aşteptările mele.