Deci astăzi vă prezint o nouă persoană pasionată de ceea ce face.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt Liana, am 27 de ani şi… sunt balanţă. Habar n-am cum să mă descriu. De vreo 7 ani, de când am început munca în folosul mediului / comunităţii nu prea mai ştiu ce-mi place. Îmi plăcea să fac jogging. Zilnic. Câte o oră. Până-mi consumam toţi nervii. Dar de mai bine de un an consum nervii direct în proiecte de mediu.

2. Zi-mi ce este ecologia pentru tine, de când faci asta?

M-am implicat într-un proiect ecologic pe când eram studentă. Era un proiect cu care îmi ocupam timpul, cu care evitam să mă angajez, dar cu care făceam şi ceva util. Ulterior acest proiect a fost ocazia excelentă de a-mi exersa aptitudinile creative, pentru angajarea în publicitate. Când mi-a trecut obsesia cu publicitatea, ecologia a devenit ocupaţia principală a mea şi totodată cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum. În prezent, sunt preşedintele unei asociaţii pentru protecţia mediului, înfiinţată din anul 2008, care organizează sau se implica în parteneriat într-o mulţime de proiecte. Şi care a fost şi premiată pentru activitatea sa.

3. Când şi de unde a apărut pasiunea pentru ecologism?

Un moment anume habar nu am să-ţi spun. A început dintr-o ambiţie, aceea de a face ceva bun în anii studenţiei, fără însă a mă angaja. A devenit apoi o unealtă pentru o dorinţă foarte mare. Iar după ce mi s-a îndeplinit respectiva dorinţă şi mi-am dat seama că nu era de mine, a devenit activitatea principală. Şi obsesivă, căci muncesc până noaptea târziu (spre exemplu, în paralel cu acest interviu, centralizez nişte informaţii venite de la primăriile de reşedinţă de judeţe, într-un proiect de advocacy la nivel naţional).

4. Ce se întâmplă cu Let’s do it Romania? De ce tocmai tu te ocupi de el?

Pai, ce să se întâmple cu Let’s Do It, Romania?! Se face şi în România!

De ce eu? O secundă, să mă duc înapoi de intrebarea asta. Ideea de a face şi în România acest proiect o aveau mai mulţi. În niciun caz nu am fost singura pe care a lovit-o gândul ăsta. Însă, spre deosebire de mulţi alţii, m-am organizat şi am luat iniţiativă. Iniţiativă însemnând că am dat comunicate, am pregătit o mică strategie şi am chemat lumea să discutăm. Acum suntem 6 coordonatori de echipe şi vreo 20 de oameni activi doar în Bucureşti. Plus o serie de autorităţi şi organizaţii non-guvernamentale (nu doar de mediu, ci şi sociale) care sunt implicaţi în organizare. Şi sperăm să mai strângem şi alţi oameni.

5. Şi crezi deci că în septembrie România va fi (curată) lună?

Nu, lună nu. Mult mai curat însă, da cred că în septembrie 2010 aşa va fi România.

6. Presupun că-i foarte greu să găseşti voluntari… cum te descurci la acest capitol?

Greu este să ai oameni care sa poata acorda mult timp acestui proiect. Asta pentru că e al naibii de mult de lucru. Să cureţi o ţară de deşeurile fizice înseamnă atât muncă de birou cât şi muncă de teren. Şi mare parte din această muncă presupune nişte cunoştinţe în diverse domenii: project management, negociere, comunicare, cartografiere, logistică, IT, legislaţie etc. Nu este deloc comparabilă munca pentru acest proiect cu ceea ce face un voluntar de mediu de obicei. Un coleg din acest proiect spunea că suntem ca o multinaţională acum.

7. Cum te descurci cu timpul? Ai timp de tine, de viaţa personală? Cum le împarţi?

Nu mă descurc. De mai bine de un an nu prea mai am timp de mine. Sau nu prea mai am chef să mai fac multe pe lângă activismul ecologic. Mă limitez la a-mi plimba căţelul (pe care l-am luat nu de prea mult timp liber, ci fiindcă schelălăia sub o maşină şi nu am găsit niciun ONG de protecţia animalelor sau adăpost care să-l ia; ulterior am sprijinit cu semnături ONG-urile de protecţia animalelor care duc de ceva timp o campanie de advocacy pentru câinii fără stăpân din România).

Însă nu am ajuns în criză cu timpul dintr-o dată. Treptat a crescut amploarea proiectelor, miza lor, nivelul de muncă, gradul de specializare necesară. Aşa că am nevoie de timp să asimilez informaţii, să învăţ ce e de făcut. În ultimii ani am tot fost în situaţia în care m-am confruntat cu provocări noi, probleme noi… aşa că mi-a luat mai mult timp să găsesc soluţii. Acum obligat trebuie să deleg. Până acum nu prea voiam să fac asta, eram lup singuratic. Îmi plăcea să ştiu că acopăr fiecare parte a proiectului, că lucrez eu cu mâinile mele tot. Dar e drept că acelea erau proiecte pe care le puteam duce de una singura. Acum deja nu se mai pune problema aşa.

8. Ce părere ai despre dezvoltarea personală? Putem lega conceptul de voluntariat cu cel de dezvoltare personală?

Am o parere foarte bună despre dezvoltarea personală. Dar am o părere de rău că nu îmi dau silinţa când e vorba de dezvoltarea mea personală.

Puţin pot lega voluntariatul cu dezvoltarea personală. Însă în niciun caz nu este totul. Pentru mine, voluntariatul a însemnat mai mult dezvoltare profesională, decât personală. Dezvoltarea personală cred că trebuie făcută direct, n-ai cum să o suplineşti sau să fugi de ea.

9. Crezi în Legea atracţiei? (nu cea a lui Newton)

Da, ştiu ce este Legea Atracţiei.

Cred în ea, mi s-a parut foarte frumos explicată în filmul The Secret (aşa am avut primul contact cu acest concept; cred că prin 2004 am văzut filmul) şi văd zi de zi cum funcţionează.

Când am stat puţin să ma gândesc în ce fel o aplic eu, am ajuns la concluzia că sunt foarte masochistă… îmi place să-mi fie al naibii de greu uneori până să găsesc răspunsurile sau soluţiile.

Bine, recunosc şi că dacă ele ar veni uşor, aş fi foarte nefericită. Unde ar mai fi provocarea, supărarea, cearta şi bucuria lucrului rezolvat?!

10. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

Nu ştiu dacă îmi ghidez viaţa dupa el, dar ştiu sigur că îmi sună în cap de fiecare dată când nu găsesc nicio scăpare: “He who can does, he who can’t teaches.” G.B. Shaw

Îmi amintesc că trebuie neapărat să găsesc soluţia şi să acţionez. Mi-e groază să stau pe bară.

M-am hotărât să-l iau la întrebări pe Dragoş pentru că este faimos. Da, pentru că este faimos şi e un om de succes. Faptul că m-am hotărât să-l intervievez a fost mai mult un test, un pariu cu mine: “Îmi va răspunde sau nu la întrebări? Oare-s prea insignifiant pentru cineva ca el?“. Ceva-mi zicea că Dragoş, oricât de ocupat ar fi, îmi va răspunde. Şi aşa a fost.

Şi acum scurtul nostru interviu:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt născut şi crescut în Bucureşti. Sunt Fecioară cu ascendent incert. Îmi place salata de vinete. Nu am hobby-uri. Ce mai vrei să ştii?

2. De când ai şi de unde a pornit pasiunea asta nebună pentru voluntariat, ecologism şi tot aşa?

S-a întâmplat acum mulţi ani, când am ajuns în Delta Dunării pentru prima dată şi am fost uimit de frumuseţea sălbatică a acestui loc, dar şi de încrâncenarea cu care oamenii încearcă să îl distrugă. Revin mereu în Deltă, impresia rămâne aproape aceeaşi, sunt puţine lucrurile care îmi dau speranţă că situaţia se va îmbunătăţi. Din acest refuz de a lua parte la un viol în grup s-a născut hotărârea mea de a proteja mediul acolo unde este posibil. Mi-am dat apoi seama că există numeroşi români care gândesc ca mine, iar prin MaiMultVerde încercăm să construim o nouă cultură a voluntariatului pentru mediu în România, să le oferim celor care vor să se implice în proiecte de protecţia mediului ocazia să o facă.

3. Cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta ai strâns o sumă impresionantă de bani – 900.000 € – de la companii. Cum ai reuşit aşa ceva în contextul în care acum câţiva ani ecologia în România era “invizibilă”?

Am înţeles ceva foarte simplu: că, dacă vrem şi altceva decât pomeni de la stat, trebuie să convingem companiile să ne susţină. Şi, ca să faci asta, trebuie să le vorbeşti pe limba lor şi să le înţelegi nevoile. Adică să te adaptezi unui model de business profesionist şi să tratezi sectorul privat ca pe un partener, nu ca pe un sponsor sau, mai rău, ca pe un duşman. Nu în ultimul rând, asta înseamnă să promiţi, să planifici şi să livrezi rezultate concrete, nu rapoarte narative de sute de pagini.

E un slalom continuu la mine-n agendă între toate aceste roluri, dar, cu puţină disciplină, până la urmă îşi găsesc toate locul.

4. Ce părere ai despre îndemnul biblic ce spune: “Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.”? Te-ai “folosit” de el pentru a ajunge la succesul despre care vorbeam în întrebarea anterioară?

Principiile după care mi-am structurat eu politica de fund raising nu le-am luat din Biblie, ci din “Filantropica” lui Nae Caranfil. “Mâna întinsă, care nu spune o poveste, nu primeşte pomană!”, “Uneori, trebuie să nu te îmbraci în zdrenţe, dacă vrei să primeşti pomană.” şi, desigur, “Nu-i nici o ruşine să ceri, ruşine e să nu primeşti.”

5. Cum reuşeşti să-ţi împarţi timpul, cum te organizezi, cum faci faţă atâtor “cerinţe”?

Eu mi-am început cariera la 18 ani lucrând ca voluntar la “Salvaţi Copiii”. M-am ocupat apoi trei ani cu comunicarea new media la British Council, am construit alţi trei ani “Salvaţi Delta”, iar de doi ani conduc MaiMultVerde. Profesia mea de bază este managementul, este domeniul în care am şi cea mai mare experienţă şi cele mai bune calificări. Jurnalismul a fost dintotdeauna pentru mine a doua dragoste, amanta cu care mi-a plăcut să-mi pierd mai mult nopţile şi mai rar zilele. Şi mai sunt şi altele: de jumătate de an îmi explorez vocaţia de trainer. E un slalom continuu la mine-n agendă între toate aceste roluri, dar, cu puţină disciplină, până la urmă îşi găsesc toate locul.

6. Cu atâtea pe cap sunt sigur că nu ai mereu chef de muncă… Ce faci când nu ai chef să faci ceva?

Citesc, văd un film, merg la un concert sau stau îndelung de vorbă cu prietenii, sunt singurele activităţi cu adevărat de loisir. Toate celelalte au un scop, un sens, aşa că le consider tot un fel de muncă.

7. Cât de important este pentru tine să ai gânduri pozitive şi să elimini toate gândurile negative când vine vorba de viaţa ta de zi cu zi?

Nu ştiu să-ţi răspund pentru că nu ştiu ce înţelegi tu prin gânduri pozitive şi negative. Eu încerc în general să elimin gândurile inutile, care nu duc nicăieri.

8. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

“Sunt optimist. A fi orice altceva ar fi inutil.” – Winston Churchill