Am observat o regulă general valabilă şi anume că atunci când faci afirmaţii negative oamenii le acceptă imediat, iar când spui ceva pozitiv oamenii sunt foarte restrictivi şi suspicioşi. Dacă informezi o persoană despre efectele negative ale unu produs, de exemplu, imediat îşi însuşeşte acest lucru, pe când dacă îi explici caracteristicile pozitive aduce imediat în discuţie problema: „Dar de unde să ştiu eu că este adevărat?”

Cum ţi s-ar părea dacă ai putea învăţa să accepţi, să fii deschis noului, să poţi face diferenţa corectă dintre a încerca şi a eşua. Mai bine spus: să fii capabil să îţi asumi riscul de a greşi.

Presupun că teama de eşec şi „ţepele” celebre ce au fost mediatizate de-a lungul timpului au facut oamenii să fie evazivi şi închişi.

Am avut şansa şi onoarea de a participa joi, 9 iunie, la un workshop de dezvoltare personală, susţinut de Ioan Nicuţ cu ajutorul Internet Explorer 9 de la Microsoft, ce a avut ca temă „Puterea cuvintelor” şi impactul lor asupra relaţiilor dintre oameni.

Participanţi au fost oamenii care fac parte dintr-o categorie specială: bloggerii. De ce spun specială? Pentru că aceştia – bloggerii – sunt cei care folosesc cuvintele ca instrument de exprimare şi care influenţează, în funcţie de cuvintele pe care le folosesc, cititorii. Provenind din domenii diferite, ei au ca target categorii diferite de oameni, însă au un lucru comun: modul de exprimare.

Am învatat o multime de lucruri de la Ioan Nicuţ. Cum că nu este suficient doar să te exprimi pentru a te face înţeles, ci trebuie să o faci într-un anume fel pentru a obţine rezultatul scontat.

Cuvintele sunt negative sau pozitive în funcţie de contextul în care sunt folosite.

Am învăţat că un cuvânt pozitiv, spus într-un anume context poate avea conotaţie negativă şi invers. Sau că un cuvânt negativ poate fi acceptat mult mai uşor dacă reprezentarea ta internă este pozitivă.

De exemplu spui „Nu ezita să mă suni.” şi îi transmiţi interlocutorului mesajul că s-ar putea să ezite în a te suna iar el exact la asta se va gândi, pe când dacă spui „Te invit să mă suni.” nu mai încape în îndoială că poate să o facă fară nicio ezitare. Dacă spui „Nu te gândi la un copac albastru”, instantaneu cel căruia i te-ai adresat exact asta face!

Una din marile puteri ale cuvintelor, în afară de a transmite un mesaj, este manipularea. Ce înseamnă manipulare? Ei bine, manipularea este folosirea cuvintelor pentru a obţine ceva de la o persoana fără ca aceasta să fie conştientă de acest lucru, deci fără a fi capabilă să-ţi dea acordul direct şi concret.

Atunci când, folosind cuvinte, încerci să schimbi concepţia sau atitudinea cuiva poţi spune că încerci să manipulezi.

M-am întrebat de multe ori cât de morală este manipularea.

Teoretic este un lucru negativ să „obligi” pe cineva să se schimbe, deci imoral, dar dacă ceea ce îi induci tu să schimbe va fi pozitiv în viaţa lui, manipularea devine morală? Îi faci un „bine” pe care el nu ar fi ales să şi-l facă?

Poate ţie, cel care manipulează, ţi se pare moral. Poate că celui manipulat, în momentul conştientizării i se pare imoral. (Mi-ar plăcea să-mi spuneţi ce părere aveţi despre asta.)

Am ajuns la concluzia că este moral sa manipulezi dacă scopul final este o schimbare pozitivă şi că este imoral să o faci, deoarece nu ai acceptul pentru schimbare al celui manipulat. Precizez un lucru: schimbare pozitivă în funcţie de criteriile tale etice, morale.

Unii oameni chiar nu vor să se schimbe sau nu vor ceva mai bun în viaţa lor! Le place să se plângă, să se victimizeze. Sunt aceia care se „hrănesc” cu compătimirea celorlaţi. Sunt aceia de care trebuie să ne ferim!

Şi mai este o categorie periculoasă de oameni: aceia care au impresia că regulile lor sunt cele mai bune, că ceea ce fac şi ce spun este ideal, iar ei au un fel de scop în viaţă în a încerca să schimbe pe toată lumea dupa cum cred ei că este bine. Şi de aceştia trebuie să ne ferim!

În ultima parte a workshopului de joi am învăţat lucruri pe care aş putea spune că de fapt cu toţii le ştim, dar nu le conştientizăm şi anume: cum să proiectezi relaţii care funcţionează.

Este o schemă extrem de simplă după care funcţionează relaţiile: oferi şi te aştepţi să primeşti ceva în schimb şi ţi se oferă pentru că se aşteaptă ceva în schimb de la tine. Cât se poate de simplu. Această regulă este valabilă în absolut orice fel de relaţie: sentimentală, de amiciţie, de serviciu etc.

După cum am mai spus şi în articolul de aici, în funcţie de caracteristicile comune pe care le au anumiţi oameni, ei se încadrează ca făcând parte din anumite grupuri. Şi în aceste grupuri oamenii dau pentru a primii, în funcţie de interesul comun. Dar asta nu înseamnă că acei oameni au toate interesele comune. Fiecare dintre ei face parte din multe alte „grupuri”.

Ce mi se pare interesant este că, indiferent de nivelul emoţional, educaţional, vârstă, ierarhie socială, profesională, sex, interese, oamenii pot fi legaţi de obiective identice.

De exemplu compania în care m-am aflat la acest workshop: cuvintele.

Ca o concluzie finală a acestui eveniment la care am avut ocazia să particip: este minunat să ştii să comunici exact ceea ce vrei să exprimi!

“Actions speak louder than words” înseamnă, într-o traducere neavizată de niciun profesor, “acţiunile vorbesc mai tare decât cuvintele”. Sună ciudat, aşa e?

Ceea ce încerc să spun este că în jurul nostru există nişte oameni pe care noi îi numim exageraţi. Toţi îi cunoaştem, toţi i-am văzut, toţi trebuie să-i suportăm şi să-i ascultăm uneori … Ei sunt genul de oameni care nu se pot abţine din exagerări. Dacă se vor duce la pescuit îţi vor povesti că au prins peşti de 3 metri… când de fapt cel mai mare peşte prins avea jumătate de metru. Sună cunoscută situaţia?

Ei, pentru aceşti oameni vorbele-s sfânte. Aceşti oameni simt o nevoie de exagerare. Ei nici nu conştientizează faptul că exagerează vreodată, deşi o fac constant. Şi noi ştim asta… Dar degeaba le atragem atenţia, ei nu-şi vor da seama că fac ceva greşit.

Acţiuni sau vorbe-n vânt?

Din păcate pentru o foarte mare parte a oamenilor din jurul meu cuvintele, fie scrise sau vorbite, sunt mai relevante decât o acţiune.

Nu-i ciudată că pentru a ne angaja undeva ne povestim toată viaţa cu nişte cuvinte? Da, da, punem nişte cuvinte într-un CV, spunem că avem diplome şi… lumea ne crede! Avem şi câteva acte falsificate şi gata, e de ajuns, nu?

Nu spune lumii ceea ce ştii să faci, fă-o şi gata.
- Riccardo Oda

Eu las acţiunile mele să mă caracterizeze…

La naiba cu vorbele! Eu nu am un CV şi nu o să am niciodată. Nu vreau să-mi povestesc viaţa, nu vreau să mă laud cu şcolile terminate sau cursurile de gătit făcute în timpul liber! Eu prefer să vin cu o prăjitură făcută de mine la un “interviu”. Dacă angajatorului i se pare că-i o prăjitură gustoasă atunci eu zic că-i de ajuns ca să fiu angajat.

Aşa-i că cei care chiar ştiu să facă ceva bine preferă să demonstreze decât să vină cu sute de foi care le atestă calităţile?

Sunt sigur că din rândurile de mai sus mulţi n-au înţeles nimic, unii au înţeles foarte puţin iar alţi şi-au zis în gând: “Da, deci chiar sunt bun în ceea ce fac!“.

Pe scurt: Ciocul mic şi joc de glezne! – aşa spunea profesorul meu de sport din generală. Şi avea mare dreptate. Lasă vorbele şi cuvintele pentru cei care nu au calităţi. Tu pune mâna şi arată celor din jur ce ştii să faci. În ziua de azi angajatorii nu mai caută CV-uri, ci caută rezultate.

Spui: “Vreau să ne vedem joi” şi primeşti răspunsul:”Ăăăăăă…poate ne vedem”. Răspunsul nu este  DA sau NU. Este “Poate”. Adică “Mă mai gândesc”. Completat cu un eventual “dacă nu intervine ceva”, ar avea ca “traducere” că orice intervine ar fi mai bun decat o întrevedere cu tine. Lipsa unui răspuns ferm te face să te gândeşti şi tu la alternative, deşi pozitia ta initială era cât se poate de clară.

Ce ar putea exprima mai bine atitudinea celuilalt faţă de tine decât răspunsul pe care îl primeşti? Un DA sau un NU ferm reprezintă mai mult decât atenţie. Reprezintă RESPECT. Un “Poate” lasă o portiţă de scăpare pentru o alternativă mai bună. Pe mine, una, ma scoate din minţi! În mometul ăla mă simt de parcă cerinţa mea devine imperativă şi crează obligativitatea acceptării, deşi totul este optional! “Poate” nu reprezintă o opţiune, ci nesiguranţa opţiunii în sine.

Chiar astăzi am auzit la radio că s-ar fi făcut o statistică din care reiese că dacă foloseşti de mai mult de doua ori într-o conversaţie cuvântul “Poate”, deja interlocutorul pierde încrederea pe care o avea – cel puţin teoretic – în tine.

Murphy spunea: Lucrurile se distrug proporţional cu valoarea lor.

“Poate” diminuează sau estompează valoarea, distrugând-o. Este nociv şi trebuie evitat. Mai bine un NU ferm, decât nesiguranţa. Un refuz direct mi se pare mai mult decât mulţumitor şi mai uşor de acceptat decât o variabilă.

Cel mai mare păcat faţă de oameni, nu este ura, ci indiferenţa faţă de ei. Indiferenţa este esenţa inumanitaţii. (George Bernard Shaw)

Albert Einstein spune că: “Nu mă gândesc la viitor, va veni el oricum.“. Are dreptate, de venit va veni, dar depinde cum! Dacă vrei să nu participi cu nimic îţi vor face alţii viitorul cum vor crede ei de cuviinţă. Dacă vrei să ai un cuvânt de spus trebuie să încerci din răsputeri să-ţi controlezi gândurile.

Pozitivism / Negativism

Trebuie doar să te gândeşti că emoţiile pozitive, veselia, entuziasmul îţi indică drumul cel bun, îţi arată scopul tău în viaţă, în timp ce emoţiile negative îţi indică faptul că trebuie schimbat ceva. Emoţiile negative ţi le poţi schimba sigur dacă le iei de la început, cum apar, şi le arunci, le dai o altă formă în aşa fel încât să te inspire, să te înveselească. În cazul în care eşti confuz cred că cel mai bine e să-ţi diseci gândurile şi mai profund ca să poţi alege calea care o vrei pentru viitor.

Cea mai bună modalitate de a a-ţi crea emoţii pozitive cred că este aceea de a avea activităţi zilnice care să te satisfacă, să-ţi aducă bucurie în momentul prezent. Înainte de a începe o activitate fă o pauză şi cântăreşte lucrurile, vezi cât beneficiu primeşti în viaţa ta din acea acţiune.

Aici am un exemplu pentru voi: am lucrat o perioadă de timp vânzătoare la un magazin mare dintr-un mall şi printre alte activităţii trebuia ca în fiecare dimineaţă să spălăm tot magazinul, să aspirăm peste tot şi să ştergem praful în vitrine. Aceste lucruri mi s-au părut foarte înjositoare şi mă făceau să-mi încep ziua într-o totală emoţie negativă. Am suportat acest chin preţ de o lună după care mi-am spus că-i timpul pentru o schimbare. Am început să plec de acasă cu o altă atitudine. Mi-am spus că n-am ce face, aceste lucruri trebuiau făcute orice aş fi simţit eu, aşa că de ce să nu mă simt eu bine? Am început să-mi zic că e o experienţă importantă pentru mine, că nu este nimic înjositor în această muncă şi că mie chiar îmi place să spăl pe jos… aşa că de ce să nu mă distrez puţin cu această ocazie? Când intram în magazin dădeam muzică tare, eram plină de iniţiativă şi începeam să fac ce detestau ceilalţi. Încet, încet, prin entuziasmul meu, am reuşit să-i molipsesc pe toţi şi să transform toată treaba asta plictisitoare într-una foarte antrenantă şi distractivă. Aşa am reuşit ca toţi care lucram acolo să facem lucrurile cu drag şi să avem zile pline de bucurie. Când clienţii ne vedeau aşa veseli parcă aveau şi ei chef să cheltuiască mai mulţi bani la noi în magazin.

Important este să vrei să schimbi ceva când simţi că un lucru te trage la fund.

Cuvintele sunt şi ele un fel de busolă pentru tine. Ascultă-te şi dăţi seama dacă vorbeşti mai mult despre ceea ce vrei să se întâmple sau despre ceea ce nu vrei să se întâmple. Ideal este să vorbeşti despre ceea ce vrei să se întâmple în viaţa ta ca să poţi avea tot timpul gânduri pozitive în mintea ta.

În momentul în care gândurile, cuvintele şi acţiunile vor fi în concordanţă cu intenţiile tale la momentul prezent – atunci poţi spune că deţii în mare măsură controlul asupra viitorului tău.

O bună tehnică pentru a realiza un control al gândurilor se găseşte în cartea Juliei Cameron: “The Artist’s Way“. Ea sugerează ca în fiecare dimineaţă să umpli trei pagini cu tot ce-ţi trece prin minte. Astfel, spune ea, în scurt timp vei ajunge să deţi controlul asupra gândurilor tale. Eu nu am încercat dar presupun că la început aş scrie toate prostiile din lume, apoi aş încerca să dau un sens celor scrise şi în cele din urmă cred că aş aşterne pe hârtie dorinţele mele cele mai arzătoare, poate visul vieţii mele! Ce-ar fi ca acesta să devină realitate?

Cuvintele sunt, desigur, cel mai puternic drog folosit de omenire.
- Rudyard Kipling

Cuvintele dezvăluie starea de spirit, caracterul şi dispoziţia vorbitorului.
- Plutarh

Oamenii care vorbesc tot timpul despre lipsa banilor nu vor ajunge să-i strângă.
- Jeff Keller

Alege cuvinte care te vor îndrepta în direcţia scopurilor tale.
- Jeff Keller

Ziua evoluează în funcţie de direcţia în care se mişcă colţurile gurii tale.
- Anonim

(schemă după Jeff Keller)

Deci… la început ai nişte gânduri. De exemplu: “Mi-e foame.”, “Vreau să plec în lume.”, “Nu pot să gătesc.” etc. Gândurile acţionează anumite cuvinte: “Mă duc să-mi cumpăr o pizza.”, “O să plec în lume!”, “Habar n-am să gătesc, aşa că voi comanda o pizza!” etc. Cuvintele ce tu le spui sunt auzite de subconştientul tău. Dacă tu repeţi constant anumite cuvinte, subconştientul le învaţă… şi va face exact ce este învăţat. Adică va acţiona. În urma anumitor acţiuni apar şi anumite rezultate.

E logic şi simplu de înţeles. Uneori facem lucruri fără să ne gândim, nu-i aşa? Asta se întâmplă pentru că subconştientul acţionează de fapt, nu noi, adică “conştientul”.

Care-i ideea acestui articol?

Cei ce se “hrănesc” cu cuvinte negative au o atitudine negativă. Şi invers. Este o relaţie cauză-efect. Nu te aştepta ca un om care foloseşte mereu cuvinte negative să aibă rezultate pozitive. Convingerile lui sunt negative, deci acţiunile lui sunt negative… deci rezultatele sunt negative.

Oamenii care vorbesc tot timpul despre lipsa banilor nu vor ajunge să-i strângă.

- Jeff Keller

Putem face un mic test. Dacă eu te întreb acum: “Ce mai faci?”, tu ce vei răspunde?

Prost. Se putea şi mai bine. Nu mă întreba. Sunt bine. Ca de obicei. Grozav. Fantastic. Minunat.

La întrebarea “Ce mai faci?” trebuie să răspundem în medie de 10 ori pe zi… şi tocmai de aceea răspunsurile noastre se rezumă adesea la un cuvânt. Un cuvânt care nouă ni se pare insignifiant. Dar subconştientul e acolo să ne audă răspunsul. Când tu răspunzi la “Ce mai faci?”-ul cuiva, e ca şi cum răspunzi unei întrebări puse de subconştientul tău care sună cam aşa: “Cum vrei să te simţi următoarele 2 ore?”.

Da, poate pentru unii sună stupid, copilăresc, incredibil. Totul de fapt se rezumă la atitudinea noastră. Chiar dacă te simţi mizerabil răspunde: “Minunat!”. Testează treaba asta ca să vezi singur că există rezultate.

Ideea e: “Ai grijă la ce spui! Cuvintele au un rol esenţial în viaţa noastră.”.