Cum am mai spus şi în articole precum acesta, întotdeauna avem cel puţin două variante pentru care putem opta atunci când suntem puşi în situaţia de a face o alegere. Alegerea pe care o facem provoacă o reacţie în lanţ a acţiunilor viitoare pe care le întreprindem. Imaginaţi-vă un sistem piramidal: sunt două piramide cu vârful în jos, unde vârful fiecăreia dintre ele este una din cele doua opţiuni pe care le avem, iar baza se află undeva în infinit. De ce spun infinit? Pentru că independent de voinţa noastră, acţiunile pe care le întreprindem, având efect şi asupra celorlalţi, efectul este incomensurabil şi interminabil. Ca un fel de perpetuum mobile.

Ce sunt banii?

În DEX scrie: echivalent general al valorii mărfurilor, el însuşi fiind o marfă. Deci ar trebui să fie o facilitate in a obţine lucrurile pe care le dorim.

Dar cum se obţin banii. Nu metoda propriu-zisă. Mai corect ar fi să întreb: care este preţul banilor?

În ziua de azi, preţul este cam o treime din viaţă. Banii au depaşit valoarea de marfă şi au devenit un scop în sine pentru mulţi oameni, iar zicala: “banii nu aduc fericirea” a fost completată cu: “…dar o întreţin”.

Prin cartea sa, Luca Dezmir ne prezintă reţeta ideală, conform căreia – cel putin teoretic – oricine poate deveni independent financiar.

Am citit pe ultima copertă a cărţii că el este primul autor din România care îndrăzneşte să abordeze asemenea temă dintr-o perspectivă inedită: propria experienţă. Devine astfel, un foarte bun şi concret exemplu.

Ideea de a scrie această lucrare mi se pare extraordinară. Spun Lucrare şi nu Carte, întrucât nu este o carte în sine, ci un cumul de idei şi indicaţii, bazate în primul rând pe propria experienţă, precum şi pe studiul altor asemenea lucrări.

Aţi observat cum noi, românii, suntem crescuţi ca să plecăm din ţară spre un teritoriu “mai bun, mai frumos, cu mai multe oportunităţi”? La noi o parte foarte mare din populaţie poate să vorbească engleză şi visează la plecare. Cine mai e ca noi? În alte ţări (Franţa, Spania, Italia, Ungaria etc.) abia găseşti pe cineva cu care să te înţelegi în engleză.

Nu pot să spun: “Recent există un trend: tinerii pleacă în State sau în UK.” căci… nu-i un trend recent de fapt. Ci e doar un trend care creşte tot mai mult.

Fie că-i vorba de studenţi sau nu, eu sunt totalmente ANTI-plecatul din România.

Depinde ce înţelegi din această întrebare. Dacă faci un scop din asta, vei ajunge să urmezi sfaturi precum: economia la hârtia igienică este esenţială, mâncaţi numai orez şi fasole, faceţi “cumpărăturile” de la obiecte pierdute şi găsite, folosiţi săpun pe post de şampon, faceţi duş doar o dată pe săptămână etc. Dacă te ghidezi după sfaturi de tipul ăsta, vei petrece mai mult timp prin farmacie (şampon antimătreaţă, vitamine, boli de piele = bani mulţi).

Nu trebuie să faci un scop din asta, ci trebuie ca această întrebare să aibă un scop. Ca să îl îndeplineşti, trebuie să îţi doreşti asta (ştiu, te-a plictisit suficient Motivonti cu legea atracţiei, cu voinţa, cu dorinţa, cu bla bla de gen, dar chiar funcţionează. Asta nu înseamnă că dacă doar îţi doreşti şi te gândeşti la asta, o să se pună monedele în porcuşor).

În ziua de azi visul celor mai mulţi oameni este să facă o facultate, un master şi apoi să-şi facă o carieră. Dar sunt oare aceşti oameni cu adevărat fericiţi, sau e o fericire superficială?

Nu ştiu, nu am făcut facultate, nu am masterul, nu am carieră într-o multinaţională… dar ceva-mi spune că oamenii aceştia-s foarte trişti şi chiar deloc de succes.

Hai să vorbim despre Mirel şi Ioana:

Mirel este un tip care nu prea ştie ce vrea. Ştie doar că după liceu urmează facultate şi că ar fi bine ca în viaţa asta (unică?) să-şi câştige pâinea bine. Nu-l pasionează biologia, anatomia, chimia sau orice alt subiect de acest gen, dar s-a gândit că ar fi bine să se facă dentist şi să-şi deschidă un cabinet privat.

Pune-ţi întrebarea asta: “Ce-i motivează pe oamenii din ziua de azi să lucreze?“.

Răspunsul ar trebui să fie foarte prompt: BANII.

Dar acum gândeşte-te strict la persoana ta (şi zic asta în speranţa că eşti angajat sau faci ceva prin care ai câştiguri materiale): Pe tine ce te face să lucrezi?

Banii ca rezultat? Banii ca nevoie? Banii şi lucrurile ce le poţi procura cu ei după programul de lucru? Experienţa câştigată? :)

Încă de când suntem mici suntem educaţi într-un fel foarte haios fără să ne dăm seama.

O problemă de care m-am lovit eu în acest oraş mare şi aglomerat (şi anume Bucureştiul) este traficul. Niciodată nu ştii ce-i mai bine să iei: tramvaiul, metroul, taxiul, bicicleta, picioarele la purtător, rolele sau mai ştiu eu ce.

Dar într-una din zile am avut o revelaţie amintindu-mi ca banii-s timp – sau cum zic americanii: “Time is money“. Ştiu că-i invers tradus, dar oricum o pui, tot e corect: Banii-s timp şi timpu-i bani.

Eu sunt genul de om care nu suportă traficul pentru ca am impresia că pierd timpul. Totodată sunt genul de om care şi-ar da cele trei mese regulate pe zi şi somnul în schimbul lucrului efectiv. Aş prefera să pot să nu dorm – sau să pot să dorm doar 2-3 ore pe noapte – ca să pot să lucrez cât mai mult. Mereu am impresia că timpul nu îmi ajunge.