Cunoşti pe cineva care te-a inspirat prin comportamentul lui/ei? Cum te-ai simţit atunci când ai văzut că acea persoană acţiona atunci când multora le era frică, sau că îşi respecta principiile şi îşi asuma responsabilitatea acolo unde toţi aruncau vina pe altcineva? Cu toţii avem o influenţă asupra celor din jurul nostru şi de multe ori când ne aflăm în dificultate, căutăm modele de urmat – şi cel mai des le găsim în mediul în care trăim: printre prieteni, colegi şi cei cu care ne petrecem majoritatea timpului.

Aud destul de des oameni în jurul meu plângându-se că n-au deloc noroc (în dragoste, la bani, afaceri, sănătate etc). Dar rareori îi văd luptând pentru mai mult. Adoptă rolul de victimă a destinului şi se complac în această situaţie. Se lasă controlaţi de circumstanţe.

Absolut toţi oamenii au fost creaţi pentru a fi fericiţi, înzestraţi cu toate cele necesare pentru a obţine această fericire. Şi totuşi, majoritatea nu sunt fericiţi. Vor fericire, dar ea le pare ceva atât de irealizabil. De multe ori uită că le e la îndemână, că ei hotărăsc dacă să fie sau nu fericiţi.

Când eşti slab loviturile vin una după alta, conform zicalei “O nenorocire nu vine niciodată singură”. De cele mai multe ori nu poţi controla situaţia. Poţi să încerci să îndrepţi lucrurile, dar nu reuşeşti de fiecare dată. Iar în cazurile în care nu reuşeşti să înlături sursa problemelor, te afli în una din următoarele situaţii: fie eşti descurajat, trist, îţi scade încrederea în forţele proprii, devii frustrat, fie te ţii tare şi înduri lovitură după lovitură, până când te obişnuieşti cu ele şi îţi dezvolţi un fel de imunitate la ele.

Unii oameni sunt veseli, zâmbesc tot timpul, sunt amabili, au ceva frumos şi bun de spus, comunică cu oricine, oricând. Sunt pozititvi, deschişi, dornici de comunicare.

Alţii au probleme în a relaţiona. Sunt cei pe care îi vedem mai tot timpul singuri şi care nu intervin aproape niciodată în discuţii, iar când se află în compania altor persoane, în cadrul unor întâlniri organizate, se izolează într-un loc şi nu participă activ la evenimentul respectiv. O fac mai mult dintr-un fel de obligaţie.

Pe aceşti oameni îi compătimim şi îi numim generic “introvertiţi”, deşi noţiunea este greşit asociată cu ei. Ei sunt, de fapt, în incapacitatea de a relaţiona, din diverse motive.

Există o vorbă pe care am auzit-o nu de mult şi de care aproape m-am îndrăgostit. Am ajuns s-o spun tot mai des persoanelor din jur care se plângeau că unii oameni profită de ei. Azi, în duş, unde adesea am revelaţii, mi-am dat seama că-i o vorbă tâmpită.

Vorba zice aşa: “Prost nu-i cine cere, ci cine oferă!“.

Cu prima parte sunt totalmente de acord: “Prost nu-i cine cere.”.

Mi-a luat o vreme să înţeleg că a cere e un lucru de bază în universul nostru. Fie că-i vorba de un mic ajutor, fie că-i vorba de un vis imens ce vrei să ţi se împlinească: trebuie să ceri - uneori persoanelor dragi, alteori Universului (da, da, am văzut “The Secret”). Rar lucrurile se întâmplă de la sine, pur şi simplu…

Este firesc ca uneori să ne punem anumite întrebări. Uneori foarte importante. Despre noi şi despre ceea ce facem sau vrem să facem, în mod special. De cate ori nu te-ai întrebat: „Oare fac bine aşa?”,  „Oare este decizia corectă?” sau „Oare este varinata cea mai buna asta pe care am ales-o ori vreau să o aleg?”. Tocmai datorită faptului că avem cel puţin două variante (vorbind despre opţiuni) stăm în cumpănă, cântărim cât mai corect soluţiile şi ne pregătim să o alegem pe cea mai bună.

Desigur, nu toţi facem aşa.Unii dintre noi se pripesc, nu se gândesc prea mult şi iau deciziile instinctiv. Pentru a putea face asta ai nevoie de un al şaselea simţ extraordinar, întrucât şansele ca decizia să fie greşită sunt  mult mai mari decât dacă încerci să aprofundezi problema.

Asta-i o lecţie de viaţă pe care am învăţat-o cam târziu şi cam greu. Ai crede că a-ţi ţine gura despre ceva anume ar trebui să fie uşor, dar chiar nu e! Mai ales dacă acel lucru pe care-l ştii este negativ! De obicei lucrurile negative circulă mult mai repede decât cele pozitive… şi mai mult decât atât, rămân şi mai clar în memoria oamenilor.

… Dar, lumea-i mică şi Terra-i rotundă. Şi crede-mă că dacă poţi să nu spui ceva negativ ai face bine să nu o spui.

O să-mi zici acum: “Ariel, dar tu nu suştii sinceritatea? Nu tu ne ziceai că feedbackul negativ e bun? Nu tu ne ziceai să nu tacem din gură, să spunem tot ce avem de zis?”

Piedicile pe care le întâmpinăm în atingerea unui scop nu sunt altceva decât încercări la care suntem supuşi pentru a ne determina valoarea motivaţiei scopului. În funcţie de cât de puternică este motivaţia, aceste încercări ni se par mai dificile sau mai uşoare. Daca încercările la care suntem supuşi în parcurgerea drumului pentru atingerea scopului ne fac să renunţăm, înseamnă că motivaţia nu este suficient de puternică, că nu este motivaţia corectă, ori că nu ne dorim cu adevărat atingerea acelui scop.