Îmi amintesc că acum vreo 12-13 ani eram în oraş cu mama şi sora mea mai mică. La un moment dat sora mea s-a pierdut de noi (era foarte aglomerat) şi eu, frate iubitor ce sunt, am început s-o calmez pe mama care deja se speriase foarte tare, să-i spun că eu am o sabie (de jucărie) cu care o voi salva pe Iris (sora mea) bătându-i pe cei ce au răpit-o. De fapt nu o răpise nimeni… ea doar se gândise că ar fi amuzant să plece de lângă noi …şi a plecat – astfel rătăcindu-se, desigur.

Altă dată îmi amintesc că am reuşit să dau foc la cuptorul cu microunde punând cumva greşit punga cu floricele. Deşi eram foarte speriat aveam problema sub control.

Acum că am crescut parcă m-am prostit: mă sperii din orice problemă minoră, fac atacuri de panică dacă văd sânge, mă plâng toată ziua despre diverse probleme cotidiene şi tot aşa. Unde-i acel “Mama, mă duc eu şi o salvez pe Iris cu sabia mea!” de pe vremuri?

Nu ştiu, habar n-am, nu am descoperit – poate tot acest comportament de copil “neînfricat, ambiţios şi perseverent” dispare atunci când devenim raţionali.

Dar totuşi, rezolvă-ţi singur problemele!

Am observat că am momente în care mă plâng de problemele mele tuturor celor din jur şi mai mereu când dau peste puţin “greu” caut ajutor. Oare chiar e nevoie să fac aceste două lucruri? Nu, nu e, am aflat între timp că nu e.

Anuntându-mi toţi prietenii că am probleme (plângându-mă la ei) nu fac altceva decât să complic situaţia.

Iar căutând mereu ajutor o să ajung să nu-mi mai rezolv problemele niciodată. Emilie Autumn a zis “Dacă vrei ca ceva să fie făcut bine, fă-l singur!”.

Problemele noastre trebuie să stea cu noi (What happens in Vegas, stays in Vegas!) şi trebui să fie rezolvate de noi. Doar de noi. De aia sunt problemele NOASTRE, nu problemele CELOR DIN JUR. :)

Mai mereu ne alegem prietenii dintre persoanele cu care avem cele mai multe lucruri în comun, astfel încât subiectele de conversație pe care le deschidem în grup sunt legate de activitățile noastre zilnice. Altfel spus, ar trebui să ne fie ușor să-i consolăm atunci când dau peste o problemă, să găsim o soluție potrivită pentru ei din cele trăite de noi.

Însă de multe ori acest lucru nu se întâmplă. Cum putem să fim prieteni buni și să îi motivăm pe cei din jur atunci când aceștia au un obstacol de înfruntat?

În primul rand…

…trebuie să ne concentrăm pentru a ASCULTA până la capăt problema de care a dat amicul nostru. De multe ori, avem tendința de a ne raporta la principiile noastre și la felul în care am rezolvat noi o anumită problemă în trecut, însă acest lucru nu e valabil pentru situația dată. Știu că-i greu, însă e mult mai util să ne punem întâi în pielea prietenului nostru, apoi să analizăm modalitățile de rezolvare din exterior. Dacă are de exemplu un conflict cu ai săi sau cu un alt prieten, e bine dacă încercăm să privim totul din prisma unei persoane neimplicate afectiv. Pentru asta putem cere chiar sfatul unei persoane obiective, care nu cunoaște decât dilema, nu și oamenii implicați.

Cum le rezolvăm problemele?

După ce i-am ascultat cu atenție, îi putem îndemna să găsească singuri căi de rezolvare a problemei, însă nu e deloc eficient dacă le rezolvăm noi pentru ei. Conform zicalei “nu-i da omului flămând un pește, căci va fi sătul pentru o zi. Învață-l să pescuiască și va fi sătul pentru o viață”, se poate dovedi mult mai util dacă îl ajuți să-și elaboreze o strategie de organizare a problemelor și îl îndemni să nu se dea niciodată bătuți.

Pentru acest lucru, te poți folosi de cărți de specialitate (de exemplu, eu găsesc sfaturi utile aici: te poți înscrie și tu pe site și găsești informații de la ceilalți utilizatori, care îți pot face inclusiv recomandări în ceea ce privește cărțile bune de folosit în astfel de situații): fie pentru a le recomanda prietenului tău, fie pentru a învăța din ele metode prin care îl poți convinge să ia atitudine. Ca să fiu sinceră, pe mine ma ajută extrem de mult cărțile de business. :)

Altă metodă e să îl pui față în față cu o situație similară, eventual una inventată de tine, în contextul în care ei nu se gândesc la dilema lor. Astfel, vei observa că sfaturile pe care le dai se pot dovedi foarte utile pentru ei. Deschizi o discuție random despre o amică a ta X care s-a certat cu părinții ei din cauză că nu o lasă la munte, dar reacția ei e de-a dreptul violentă: se închide cameră și refuză să negocieze… dacă asta nu-l pune puțin pe gânduri, atunci ce?

Concluzie

Este vital să ne înconjurăm cu oameni care ne oferă o satisfacție de câte ori povestim cu ei, însă pentru a menține o relație de prietenie fructuoasă e bine să încercăm să fim alături de oamenii care sunt mereu alături de noi. În felul acesta, ne cream premisa succesului încă din primul moment.

Dacă ai sugestii cu privire la modalități prin care îți poți motiva prietenii, lasă-mi un comentariu pe site, mai jos.

În restul timpului, mă găsești și pe blog sau pe twitter. Sunt Andra Mureșanu, xPRimentatoarea de serviciu, și sper ca aceste sfaturi să-ți fi fie de folos!

Sursă foto.

Tatăl: Vreau să te căsătoreşti cu o fată pe care o aleg eu.
Fiul: Îmi voi alege singur mireasa.
Tatăl: Dar fata este fiica lui Bill Gates.
Fiul: Păi, în acest caz… bine!

Ziua următoare tatăl se duce la Bill Gates.

Tatăl: Am un soţ pentru fiica dumneavoastră.
Bill Gates: Dar fiica mea e prea tânără pentru o căsnicie.
Tatăl: Dar acest tânăr este vicepreşedinte la Banca Mondială.
Bill Gates: Păi, în acest caz… bine!

În final tatăl se duce la preşedintele Băncii Mondiale.

Tatăl: Am un tânăr ce aş vrea să ţi-l recomand ca vicepreşedinte.
Preşedintele: Dar am deja mai mulţi vicepreşedinţi decât îmi trebuiesc!
Tatăl: Dar acest tânăr este ginerele lui Bill Gates.
Preşedintele: Păi, în acest caz… bine!

(povestea e tradusă de aici)

Ideea este că chiar şi atunci când nu ai nimic, poţi avea tot ce-ţi doreşti. Exemplul de mai sus e poate de fapt o mică “măgărie”, o situaţie comică, dar putem vorbi şi de lucruri serioase. Atitudinea ta faţă de ce-ţi doreşti contează enorm.

“Cine-mi dă mie un club într-o seară de vineri fără să-l plătesc?”. Păi… un patron care vrea să te ajute, să facă o imagine nouă clubului, unul care-i deschis la colaborări. Mergi şi explică-i de ce ai nevoie de ajutorul lui! Te refuză primul? Persistă… oraşul e plin de cluburi, sigur există şi oameni gata să ajute!

Zilele astea doi oameni (care culmea, mi-s dragi amândoi) m-au supărat pentru că fără să încerce măcar să facă ce aveau de făcut, m-au anunţat că e imposibil. Oare chiar să fie imposibil?

Atunci de ce alţii reuşesc imposibilul?

Este vorba aici de teama de eşec şi de momentul când ar trebui să CERI!

Încetaţi cu prejudecăţile. Nu, nu sunteţi nimeni. Nu, nu sunteţi prea mici. Trebuie doar să acţionaţi. Faceţi ceva, încercaţi, nu pierdeţi timpul explicându-vă de ce este IMPOSIBIL când puteţi să luptaţi şi să demonstraţi celor din jur că este foarte POSIBIL.

Ce-i drept, am avut mulţi oameni lângă mine care au încercat să mă ajute să renunţ la fumat, dar nu a contat nimic. Din păcate pentru mine nu mi-a fost nimeni de ajutor. Din contră! Dacă cineva îmi ţinea morală – mai rău mă înverşunam şi parcă fumam mai cu spor.

Mi-aş dori foarte mult să vă spun ce m-a impulsionat să fac aceasta alegere, aceea de a renunţa la fumat, dar nu prea ştiu nici eu. Au fost câteva elemente care s-au suprapus într-un moment în care eram foarte pozitivă şi credeam că sunt în stare de orice. Cert e că totul s-a întâmplat într-o dimineaţă când m-am enervat pe viaţă şi am simţit nevoia să-mi iau un angajament important. A fost ca un pact cu mine însămi. Chestia e că nu-mi permiteam să-l pierd. Îmi trebuia ceva foarte greu pentru mine de realizat ca să simt că pactul acela are valoare. Era ca un pariu pe viaţa mea. Nu vreau să pară melodramatic dar chiar aşa s-a întâmplat. Eram mult prea tare ancorată în acest viciu şi-mi trebuia o chestie foarte puternică ca să mă scoată din acest cerc vicios. Vreau să pot inspira şi altor sclavi ai fumatului să renunţe.

N-a fost uşor, dar toate alegerile le-am făcut într-o fracţiune de secundă. Am spus “GATA” cu glas tare şi în sinea mea am hotărât că dacă mă las de fumat e ca şi cum cele trei proiecte începute sunt ca şi finalizate cu brio. Dar asta nu a fost tot. Îmi amintesc că impactul cel mai puternic l-a avut gândul că viaţa mea se va schimba în bine dacă voi reuşi ce mi-am propus. A mai fost un element la care m-am gândit: preţul ţigărilor. Ştiam că se vor scumpi şi mi se părea imposibil să dau atâţia bani pe un pachet de ţigări.

Am luat o bucată de hârtie şi am notat: “GATA 26.11.2009″. Am lipit-o pe frigider şi am început să mă laud cu ea. Am spus la toată lumea că m-am lăsat de fumat. Chiar şi la necunoscuţi. I-am anunţat pe toţi şi chiar le-am explicat că le spun ca să nu pot eu da înapoi. A fost ca o strategie. Dacă le spuneam tuturor era ca şi cum făceam publică alegerea mea şi nu mai aveam drum de întors.

Tot timpul am spus că trebuie să mi se strâmbe un şurub în cap ca să mă pot lăsa… şi cred că acum s-a întâmplat. Cert e că de pe 26.11.2009 nu am mai fumat şi nici măcar nu îmi este dor. Sper să reuşesc să mă menţin pe această linie şi vă doresc şi vouă să faceţi această alegere cu cât mai multă uşurinţă.

M-am folosit de lăsatul de fumat ca de un talisman. Când eram mică şi îmi era frică să mă duc singură la baie luam cu mine câte o jucărie pe post de talisman – să mă apere. Aşa am făcut şi cu această alegere. Poate fumatul mă va ajuta să-mi schimb viaţa în bine! Dacă nu fumam ce pact mai făceam?