Când suntem mici facem anumite lucruri ce încetăm a le mai face când “devenim” adulţi. Mici fiind suntem de obicei neînfricaţi, curajoşi, ambiţioşi, perseverenţi – dar adulţi fiind devenim adesea super-fricoşi, nu ne ţinem de deadline-uri deloc, nu suntem destul de ambiţioşi să ne îndeplinim visele şi uneori uităm să ne rezolvăm SINGURI problemele.

Îmi amintesc că acum vreo 12-13 ani eram în oraş cu mama şi sora mea mai mică. La un moment dat sora mea s-a pierdut de noi (era foarte aglomerat) şi eu, frate iubitor ce sunt, am început s-o calmez pe mama care deja se speriase foarte tare, să-i spun că eu am o sabie (de jucărie) cu care o voi salva pe Iris (sora mea) bătându-i pe cei ce au răpit-o. De fapt nu o răpise nimeni… ea doar se gândise că ar fi amuzant să plece de lângă noi …şi a plecat – astfel rătăcindu-se, desigur.

Prietenii… ce ne facem fără ei, ce ne facem cu ei? :)

Mai mereu ne alegem prietenii dintre persoanele cu care avem cele mai multe lucruri în comun, astfel încât subiectele de conversație pe care le deschidem în grup sunt legate de activitățile noastre zilnice. Altfel spus, ar trebui să ne fie ușor să-i consolăm atunci când dau peste o problemă, să găsim o soluție potrivită pentru ei din cele trăite de noi.

Însă de multe ori acest lucru nu se întâmplă. Cum putem să fim prieteni buni și să îi motivăm pe cei din jur atunci când aceștia au un obstacol de înfruntat?

O să încep cu o poveste şi o să continui cu câteva idei simple, pe înţelesul tuturor. Povestea, care-i de fapt un schimb de replici între câteva persoane, sună cam aşa:

Tatăl: Vreau să te căsătoreşti cu o fată pe care o aleg eu.
Fiul: Îmi voi alege singur mireasa.
Tatăl: Dar fata este fiica lui Bill Gates.
Fiul: Păi, în acest caz… bine!

Ziua următoare tatăl se duce la Bill Gates.

Tatăl: Am un soţ pentru fiica dumneavoastră.
Bill Gates: Dar fiica mea e prea tânără pentru o căsnicie.

Ce bine e să fumezi! Avem şi noi o singură plăcere şi aia e fumatul! De cate ori ai auzit aceste replici? Presupun că de multe ori. Le-am spus şi eu de nenumarate ori. Acum le aud foarte des pentru că îndemn oamenii să se lase de fumat. Îmi inspiră milă. E greu, îmi dau seama, am fost acolo! De mult mă tot gândeam cum să fac să mă las de fumat. Orice argument îmi aduceam nu era destul de puternic pentru a mă face să renunţ la modul meu de a mă ascunde. Da, asta e, mă ascundeam. Acum îmi dau seama. Eu susţineam sus şi tare că mă calmează, că mă ajută să gândesc când de fapt mă ajuta să îmi fac timp ca să-mi plâng de milă. Asta era cazul când fumam de una singuă. Când eram cu prietenii cred că fumam ca să fiu în ton cu ei (presupun că asta înseamna influenţa nefastă a anturajului). Nu vă supăraţi pe mine pentru că vorbesc în numele meu. Fiecare este cu situaţia lui, eu doar expun situaţia mea.

Ce-i drept, am avut mulţi oameni lângă mine care au încercat să mă ajute să renunţ la fumat, dar nu a contat nimic. Din păcate pentru mine nu mi-a fost nimeni de ajutor. Din contră! Dacă cineva îmi ţinea morală – mai rău mă înverşunam şi parcă fumam mai cu spor.