Întors în ţară şi-a descoperit pasiunea de a croi şi coase obiecte, dar nu oricum, ci printr-un proces de “upcycle”. Azi Bogdan este singurul său “angajat”; este şi designer şi croitor şi fotograf şi om de marketing la propriul său brand: Turific! Face şepci, genţi, portofele, jucării şi … cam orice are legătură cu croiala! Le vinde online în Bucureşti, prin ţară şi uneori in lumea larga! (puteţi să-l urmăriţi pe Facebook)

1. Laudă-te! Care sunt cele trei lucruri din viaţa ta de care eşti cel mai mândru?

Sunt mândru că la un moment dat am realizat că orice om (inclusiv eu) se poate schimba radical în mod conştient, calculat, muncit. Adică în loc să zici (ţie, în gând sau altora, în gura mare): “Eu nu sunt bun la mate, eu nu sunt bun la agatat, eu nu reţin numere, eu n-am nicio treabă cu dansul etc.” mai bine îţi iei în fiecare zi câte un sfert de ora (sau mai mult) şi faci ce trebuie să faci ca să devii bun (la mate, la agatat, la dans) dacă acest lucru îl doreşti sau îţi este necesar.

Sunt mândru că am trăit şi muncit în multe colţuri ale Planetei şi recomand oricui să călătorească mult, cât mai mult!

Sunt mândru de brandul Turific! şi mândru că vorbele mele din adolescenţă (“Bă, în viaţă trebuie să faci ce te face fericit!”) n-au fost vorbe goale.

2. Ce înseamnă de fapt “upcycle” şi de ce să cumpărăm genţi de la tine, cu materiale reciclate, când ne putem lua genţi noi de la magazin?

“Upcycle” înseamnă să transformi ceva care a devenit nefolositor în ceva util. Adică în loc să încarci Pământul cu gunoaie, mai bine foloseşti lucrurile pe care eşti pe cale să le arunci în alte scopuri. O cutie de anans se poate transforma într-un ghiveci pentru o floare, o cutie de ceai în puşculiţă etc.

Mai bine decât să cumperi o geantă din materiale reciclate, realizată de mine, ar fi să-ţi creezi tu cu mâna ta o geantă, dintr-o geacă veche sau dintr-o pereche de jeanşi care ţi-au fost foarte dragi, atât de dragi încât le-ai purtat până s-au rupt, dar nu te înduri să le arunci. O să te simţi minunat dând o nouă viaţă articolelor vestimentare. Dacă nu te pricepi la cusut, e bine să cumperi o geantă făcută de cineva ca mine, în tihnă, cu good vibes, cu dragoste, nu de un copil de 13 ani, forţat să muncească pe undeva prin China. În plus, şi Mama Pământ o să fie mai fericită pentru că un obiect din materiale upcycled înseamnă mai puţin gunoi şi mai puţină materie primă extrasă din sau de pe scoarţa Pământului.

3. Unde te vezi peste 5 ani?

Probabil ca in Romania, dar sper ca intr-o Romanie noua, in care libertatile cetatenesti sunt respectate de-adevaratelea, nu doar in declaratii. Totusi, nu bag mana-n foc, pentru ca nu-mi place să zic una şi să fac alta. Lumea devine din ce în ce mai mobilă, e posibil ca peste 5 ani nici unul din cei care citesc pagina asta să nu mai fie în România de fapt. Oricum ar fi, mi-ar plăcea ca peste 5 ani să-mi plimb copilul cu bicicleta într-un parc, avand liniste-n suflet si incredere in viitor.

4. Recomandă-ne trei melodii: una pentru suflet, una pentru creier şi una pentru picioare.

Să te ungă pe suflet: Vangelis \ La Petite Fille De La Mer, de pe L’apocalypse Des Animaux (1973).

Să te pună pe gânduri: cam tot ce compune Raku (cel mai deştept tip din industria muzicala romaneasca)

Să-ţi meargă picioarele când pedalezi: Saian Supa Crew \ Ragots, de pe KLR (2000) şi când faci jogging: Pendulum \ Propane Nightmares, de pe In Silico (2008).

Să te simţi îndrăgostit: Vangelis (şi Peter Skellern) \ One more kiss dear, de pe coloana sonoră a filmului “Blade Runner”.

Să te concentrezi: toată discografia Pink Floyd. (all in all, cea mai bună trupă care a existat vreodata)

5. Ce înseamnă “turific” de fapt?

În grupul meu de prieteni a început să prindă cuvantul “turific”, ca grad de comparaţie absolut. Înseamnă “cel mai cel!”. Spre exemplu: “Ieri am vazut un meci de tenis turific intre Nadal si Djokovic!”

6. Ai un citat favorit?

“For long you live and high you fly
And smiles you’ll give and tears you’ll cry
And all you touch and all you see
Is all your life will ever be.”
» Pink Floyd (Breathe).

Câteva poze cu ceea ce creează mâinile dibace ale lui Bogdan:

E pasionată de fotografie deşi deja e studentă la actorie şi în paralel la arhitectură! Mi-am zis: “Wow, uite încă un om pasionat!” şi m-am decis ca după ani de “tăcere” să-i cer un interviu. Ce-a ieşit e mai jos.

Ah, şi, azi – 12 septembrie – este ziua ei. Face 20 de ani! La mulţi ani, Deborah! :)

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt studenta în anul doi la U.N.A.T.C., la actorie, la Adrian Titieni şi în paralel sunt studentă la “Mincu”, la arhitectură, tot în anul 2 şi încerc să supravieţuiesc. Am terminat prima la actorie în anul întâi cu medie de bursă la arhitectură, aşa că vă puteţi da seama că în afară de şcoală nu fac prea multe.

În puţinul meu timp liber fac poze. În mare mi-am fotografiat toate prietenele pe care le-am considerat frumoase şi uitându-mă la poze am realizat că de fapt erau frumoase exact persoanele care mi-erau cele mai apropiate. Ah, şi fac 20 de ani azi (pe 12 septembrie). Îmi place mai tot ce înseamnă “artă” deşi mai mereu am fost cu matematica…

2. Cum şi când te-ai apucat de fotografie?

M-am apucat făcându-mi poze mie. Aveam o mizerie de aparat pe care am încercat să-l folosesc în cele mai ciudate poziţii. Apoi, desigur, am început să mă joc cu lumina şi am început să experimentez. Acum un an m-am hotărât să investesc într-un aparat mai deştept ca mine. Atunci am început să fac poze altora. La început îmi postam pozele pe Flickr, dar acum public totul pe Facebook. Sunt pasionată de fotografia de modă în mare parte. Îmi place să fotografiez omul.

3. Cum reuşeşti să te împarţi între două facultăţi grele şi o pasiune? Cum îţi găseşti timpul necesar? Sunt mulţi alţi oameni cu mult mai mult timp liber care nu reuşesc să îşi “susţină pasiunea”.

Eram fix acum un an în situaţia în care trebuia sa mă hotarasc la ce facultate dau, iar dupa discuţii interminabile şi crize existenţiale m-am hotărât să fac melanj între arhitectură şi actorie şi vizual şi emoţional. Cumva în capul meu ele toate se completează.

Plec de dimineaţă la 7:30 de acasă şi mă întorc seara la 12 cu o eventuală pauză de masa şi multiple pauze de covrigi – asta de luni până vineri şi uneori şi weekendurile. Şi fotografia este cireaşa de pe tort. O includ în acele mici spaţii dintre cele două facultăţi. Partea proastă nu este că nu am timp să fac pozele, cât că nu am timp să le editez. Sunt genul de persoană care după scurt timp după ce fac pozele nu mai sunt pe deplin mulţumită de rezultate. Şi atunci pozele pe care n-am apucat să le editez din prima nu mai au nicio şansă.

4. Fotografii sunt împărţiţi în două – cei care îşi editează pozele şi cei care le lasă aşa cum au ieşit. Tu cum eşti şi de ce?

Eu cred în fotografia editată pentru că sunt de părere că prin editarea ulterioara poţi să exprimi lucruri ce le-ai simţit în timp ce apăsai pe declanşator. Cumva fotografia în sine te poate inspira sau te poate duce cu gândul la un rezultat final. Uneori mi s-a întâmplat ca editând o fotografie să ajung la un rezultat la care nu mă aşteptam (într-un mod pozitiv). Cumva la mine totul e senzorial, nu raţional.

5. Care-s planurile de viitor?

Nu-nu, nu mă întreba asta! Nu am niciun plan de viitor. Absolut niciunul.

6. Deci te laşi de fotografie?

Nu! În niciun caz. Nu stiu încotro mă duc. Mă las dusă de val. Adică n-am nicinu plan. Tre’ să văd în ce se vor concretiza împlini toate lucrurile astea. Sunt copilul ploii.

7. Ce castigi din pasiunea asta?

Păi … experienţă, cunosc oameni… am cunscut fotografi pe care-i admir: Dinu Lazăr, Ionuţ Staicu şi alţi tineri artişti: Răzvan Tulai, stilişti: Radu Mada, make-up artists: Laura Ungureanu, Aura Rafte etc.

Prima lucrare pe bani a fost pentru campania de lansare a celei mai noi descoperiri ale lui Smiley – Sore.

8. Cum reuşeşti să rămâi motivată după 5 zile de 7:30 – 00:00?

Păi… odată cu vacanţa am observat că fără program de la 7:30 la 00:00 sunt de fapt tristă, nemotivată, neproductivă – asta este viaţa mea! Legat de puţinul timp liber – cred că abia atunci când ai o ora pe săptămână să te vezi cu oamenii aceia pe care-i consideri prieteni începi să valorifici enorm timpul.

9. Ce sfat le-ai da oamenilor care susţin că ei n-au pasiuni?

Nu cred ca există “Cei 10 paşi miraculoşi pe care poţi să-i urmezi ca să ai brusc o pasiune”. Pot doar să-i compătimesc şi să sper că e doar o chestie de moment. Cred că important e să ajungi la momentul la care să realizezi că e imposibil să nu fie ceva care să te facă fericit. Şi de acolo porneşte tot şi lucrurile vin de la sine.

10. Ai un citat favorit?

“This too shall pass.” în ideea că nici atunci cand suntem în extaz sau/şi agonie trebuie să fim conştienţi de faptul că niciuna din stările acestea nu durează la nesfârşit şi că azi putem fi undeva şi mâine în cu totul altă parte.

Mai jos i-am luat un mic interviu despre viaţa de blogger, viaţa de mămică şi viaţă de autor de carte de bucătăreală. Sper să vă placă de Teo şi s-o urmăriţi pe viitor. :)

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt Teodora Rogobete, am 26 de ani şi sunt mămică, gospodină, soţie, bloggeriţă şi cam asta ar fi. Chiar dacă am terminat asistenţa socială şi ulterior master în managementul resurselor umane, adevărata mea pasiune e gătitul şi am renunţat la cariera strălucită în HR pentru a mă dedica acestei pasiuni.

2. Ai o pasiune imensă pentru bucătăreală: cum şi când ai descoperit-o?

Totul a început după ce m-am căsătorit, adică atunci am avut în sfârşit acces la bucătărie. Ca şi noi toţi, am locuit până atunci cu mama, care era stăpână la ea în bucătărie şi puteam în cel mai bun caz să îi fim aghiotanţi, dar nu apucam niciodată să gătim noi înşine o masă cap-coadă. De mică mi-a plăcut să gătesc şi să le ajut pe mama şi pe buni. Dar când am avut în sfârşit tigaia mea, atunci m-am simţit pionier şi mi-am dat seama cât de mult îmi place să gătesc. Restul… e istorie!

3. Ai unul din cele mai citite bloguri de bucatareală la ora actuală… Cum este viaţa de blogger?

Viaţa de blogger culinar e uşor diferită de cea a unui blogger în general, şi asta pentru ca postările mele presupun muncă efectivă. Până să ajung în faţa laptopului şi să scriu efectiv reteta şi povestea ei, trebuie să cumpăr ingredientele, să le aşez frumos în boluri ca să dea bine în poză, să gătesc mânacarea efectiv, să fac şi poze între timp (uneori câte 5-6 poze la un singur pas al preparării), apoi să descarc pozele, să le aleg, să le editez în tablouri de câte 4 etc. Durează cam două ore până public o reţetă, din momentul în care e gata de preparat.

Nu e chiar uşor să faci asta şi e dureros că de cele mai multe ori, oamenii nu înţeleg câtă muncă stă în spatele fiecărei reţete şi consideră că munca ta li se cuvine. Sunt însă şi cei care ne apreciază munca şi pentru ei merită să o luăm de la capăt în fiecare zi.

4. Cum ţi-a venit ideea de a scrie o carte de bucate atât pentru femei, cât şi pentru copiii lor?

Când am devenit mămică şi mai ales când Luca al meu a ajuns la vârsta diversificării, am început să mă gândesc serios la o carte pentru mămici şi copiii, care să prezinte reţete de dulciuri. Asta pentru că toţi copiii iubesc dulciurile, însă cele pe care le găsim în comerţ nu sunt mereu cea mai bună alegere pentru ei.

Luca şi Teo

Cartea este însă mai mult decât o simplă carte de bucate, fiecare reţetă fiind împărţită în paşii pe care trebuie să îi facă mama şi cei pe care trebuie să îi facă micul bucătar, astfel încât la final, să creeze nu doar o prajitură, ci o amintire numai a lor.

5. Cum a decurs lansarea cărţii? Mamele şi copiii lor au fost receptivi?

Lansarea cărţii la Bucureşti a fost un succes. Au fost prezenţi mulţi copii de diverse vârste, am gătit împreună cu ei, ne-am jucat, am avut concursuri şi o tombolă. Însă cel mai cel ne-a plăcut să gătim împreună. Deşi aţi crede că micuţii preferă să se uite la desene în loc să gătească, e un raţionament greşit! Copiilor le place să se simtă responsabili şi să fie trataţi la fel ca şi adulţii. Dacă i-aţi fi văzut cum se străduiau să spargă ouăle, să cântărească făina sau să folosească mixerul!

6. De obicei un scriitor are puţin de câştigat (financiar vorbind) de pe urma cărţii sale. Tu în ce măsură ţi-ai monetizat pasiunea cu gătitul?

În ceea ce priveşte cartea, nu se poate vorbi momentan de o monetizare. Asta pentru că, deşi de publicarea efectivă a cărţii s-a ocupat editura, toate ingredientele le-am cumpărat eu. Dacă era, de exemplu, o carte de beletristică era mai simplu: scriam şi scriam şi asta era. Însă în cazul unei cărţi de bucate ca şi “De-a Bucătarii” (cartea poate fi cumpărată de aici), a fost mult mai multă muncă şi o investiţie financiară considerabilă. Ne e cazul să vorbim de sume, dar nu, încă nu putem vorbi de niciun fel de profit. Asta înseamnă pentru mine să lucrezi din pasiune.

În ceea ce priveşte blogul, el este unica sursă de venit şi asta pentru că nu poţi să te ocupi de un blog culinar la nivelul la care o facem noi (postăm aproape zilnic reţete) şi să ai şi un day-job pe lângă. Îmi tratez pasiunea pentru bucătărit cu aceeaşi seriozitate şi dedicare cu care mi-aş trata job-ul, deci consider că e normal să am cel puţin un “salariu lunar” din asta.

7. Care-i planul tău de viitor în ceea ce priveşte această pasiune?

Vreau să continui munca pe care am început-o, să fac o şcoală de bucătari, cursuri foto, să investesc în bucătăria mea etc.

8. Ce părere ai despre legea atracţiei?

Cred că vorba poplară “bine faci, bine găseşti” se referă într-un fel la această lege a atracţiei. Cred că atunci când îţi doreşti foarte mult ceva, vizualizezi acel ceva şi ştii că va fi al tău, tot universul se va mobilza să-ţi aducă acel ceva. Am să vă dau un exemplu care poate părea stupid, însă pentru mine este foarte important: când am rămas însărcinată, locuiam cu părinţii, aveam un salariu mediocru şi nu foarte multe lucruri la care puteam visa. Însă îmi doream foarte mult să renovez camera în care urma să locuiască bebe, aşa că am desenat eu însămi mobilierul, aşa cum mi-l doream, galben cu portocaliu. Am lipit desenul pe perete şi în fiecare zi mi-am spus că în camera asta va veni Luca. Fără a intra în mai multe detalii, pot să vă spun că pe Luca l-am adus de la meternitate în camera lui nouă. Trebuie doar să îţi doreşti şi să te strădui să îţi îndeplineşti visul.

9. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

“A baby will make love stronger, days shorter, nights longer, bankroll smaller, home happier, clothes shabbier, the past forgotten, and the future worth living for” – Elizabeth Stone

Cum să nu iau la întrebări o don-şoară biciclistă, ecologistă, care-şi dă demisia pentru a face ce-i place cel mai mult – şi anume wallstickere?

Deci, uite ce-am întrebat şi uite ce mi-a răspuns:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt un arhitect de interior care a terminat şi un liceu de artă în Constanţa – asta mi se pare destul de important fiindcă acolo m-am format cu desenul… În rest: Am 26 de ani, încă şi pot spune că mama este cea care m-a crescut lăsându-mă să desenez pe uşi, pereţi şi bibliotecă. Tot ea m-a învăţat să fiu ecologistă. Mergeam cu ea în parc şi strângeam gunoaie. O dată chiar am stins un incendiu. Tata e arhitect, mama a terminat arte plastice şi am fost încurajată să mă îndrept şi eu spre un domeniu de genul acesta. De aceea cred că nu iau totul prea în serios uneori. (Şi începe să râdă zicând acest lucru într-o manieră ironică.)

2. Zi-mi mai exact ce este “Cai verzi pe pereţi”?

Păi… a fost la început o idee a colegei mele, Bianca, care a venit din lipsă de chestii interesante pe pereţii noştri. Noi aveam peretii albi sau roz. Am discutat, am discutat şi am zis că ar fi cazul să luăm atitudine. Am ajuns să avem cu timpul un atelier mic. La inceput am tratat totul mai în joacă, dar apoi după ce am renunţat la joburi am luat totul în serios. Momentan nu-i job full time, nu trăim din asta, ne plătim câteva facturi, dar clar nu trăim din asta încă.

3. Zi-mi mai exact ce faceţi cu aceşti cai verzi pe pereţi. Am înţeles că aveţi un atelier dar vrem să ştim mai multe! Ce faceţi de fapt?

Noi desenăm chestii, le procesăm pe calculator, apoi le printăm, le tăiem din autocolant şi le facem wallstickere. Există şi firme mai mari de wallstickere dar noi desenam, tăiem, procesăm şi de multe ori le lipim cu mâna noastră. Lucrăm foarte mult la comandă şi facem stikere personalizate, după descrierile clientilor şi de asta ne distrăm foarte tare. Noi venim cu idei de stickere pentru casa ta pentru că suntem arhitecţi si putem da nişte sfaturi pertinente. Din păcate, lumea nu ne prea cere sfaturi pentru ca nu sunt obişnuiţi să ia sfaturi de la arhitecţi în general.

La noi, la români, e destul de “greu” pentru că „toată lumea se pricepe la orice”! Am făcut nişte workshopuri ca să convingem oamenii să deseneze singuri, să vină cu idei de wallstickere, să-i „dezgheţăm”.

4. Cum este feedbackul din partea celor care văd ce faceţi?

Nu a existat nimeni care să ne spună că nu le place, că nu suntem adorabile şi stickerele noastre la fel. Avem feedback grozav pe Facebook, avem like-uri şi comentarii dar am impresia că încă nu sunt destui oameni care au curajul să-şi lipească lucruri pe pereţi.

5. Ce te motiveaza să faci asta?

În primul rând libertatea de creaţie: mereu facem modele noi! Totodată am ocazia să cunosc oameni noi şi să-i fac să se gândească la pereţii lor goi şi albi. Şi asta-i super pentru că dacă lor nu le mai place la un moment dat pot să-l dea jos. Îl dezlipeşti şi poţi lipi altul.

6. Ai zis că momentan nu trăiţi din asta, dar zi-ne mai exact despre monetizarea acestei pasiuni…

Bani ies, dar putem să ne plătim doar câteva facturi şi costuile de producţie. Ne mai luăm o acadea din când în când… Dar asta nu ne descurajează în nicun fel pentru că are un mare potenţial şi în plus ne place foarte mult ce facem! E o chestie care nu are limite. Poţi face un sticker cu orice!

7. Ce urmează?

Pe viitor vrem să introducem şi altceva în afară de wallstickere… Tot decoraţii de perete, dar de alt tip, din alte materiale, dar pe aceaşi linie – vor fi decupaje, vor fi chestii handmade. Nu vreau sa dau mai multe detalii momentan. Prefer să vă surprindem! Pot spune doar ca unele din lucrurile noi pe care le vom face vor avea şi rol decorativ şi funcţional.

8. Ok, nu eşti (sau nu sunteţi, tu şi Bianca) angajate fulltime, dar nici nu trăiţi din „Cai verzi pe pereţi”. Sunt sigur că cititorii se întreabă cum reuşiţi?!

În general facem amenajări de interior de orice fel – aproape – ca freelanceriţe, însă dacă am putea la un moment dat să trăim doar din stickere şi grafică ar fi perfect.

9. Există un îndemn biblic ce spune: “Bate şi ţi se va deschide, cere şi ţi se va da, caută şi vei afla.”. Te “foloseşti” vreodată de ce spune acest îndemn, chiar dacă eşti sau nu regligioasă?

În primul rând nu cred că trebuie luat ca îndemn biblic, ci ca sfat bun. Dacă ne e frică să cerem, de unde să ştie cineva că avem nevoie de ajutor? Primul pas e să ceri. Şi nu se referă la cerşit. A cere înseamnă a-ţi arăta intenţiile. Lăsând filosofia la o parte… E UN SFAT BUN!

10. Citatul tău favorit sau după care-ţi ghidezi viaţa?

Citat favorit? Nu cred că am… Nu-mi vine nimic în minte acum. Mă descurc şi fără!

11. Eşti o artistă căreia nu-i plac citatele?! Eu sunt îndrăgostit de citate!

Îmi place foarte mult să citesc, să fiu informată, numai că nu mi-am luat o anumită frază, un anumit tipar după care să mă ghidez. Nu cred că-i înţelept să mergi după o singură idee. Tind să cred că am o “reţea” de idei după care-mi ghidez viaţa.

12. Bun. Mulţumeeeesc!

Cu plăcereeeee!

Nişte Cai verzi pe pereţi:

Am hotărât s-o intervievez pe Simona pentru că îi admir atitudinea. Da, de aceea. Fără nicio legătură cu munca pe care a prestat-o până acum. Simona este pasionată de artă şi aşă ajuns să-şi câştige în ziua de azi existenţa prin desenarea mai multor site-uri. Un om care trăieşte din freelancing este mereu de admirat!

Aşadar, interviul:

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Mă numesc Simona, am 29 de ani şi locuiesc în Bucureşti de când mă ştiu. Am 15 ani de studii în arte plastice şi 7 ani de lucru ca graphic designer. Atunci când fac o pauză de calculator sunt absorbită de o carte bună, câteva schiţe în peniţă cu tuş sau nişte cadre foto.

2. Cum ai ajuns sa “desenezi” site-uri? De unde a pornit aceasta “pasiune”, dacă-mi permiţi să o numesc aşa?
Este o poveste mai lungă.

De mică am fost atrasă de partea artistică a lucrurilor şi asta m-a împins către şcoala şi Universitatea de Arte Plastice. Am început să lucrez pe calculator în anul 2000, când tatăl meu mi-a dăruit un calculator. Am fost fascinată de funcţia “Undo” pe care o îndrăgesc şi astăzi.

Curiozitatea m-a impins în multe direcţii. Am învăţat print, 3D, animaţie, efecte speciale şi am lucrat în televiziune ca Art Director şi Creative Director.

Web designul este o descoperire mai nouă şi am început să creez siteuri din nevoie, încercând să-mi creez portofoliul când am hotărât să devin liber profesionist. Atunci mi-am dat seama că web designul este ceea ce căutam.

3. Pentru o vreme n-ai lucrat ca freelancer, ci ai fost angajată şi ai lucrat cu branduri destul de mari. Cum ai ajuns să fii freelancer?

Am lucrat pentru 3 ani şi jumătate în televiziune, am învăţat lucruri extraordinare şi am întâlnit oameni deosebiţi. Însă la un moment dat n-am mai avut nimic nou de aflat şi intrasem în rutină. Din acest motiv am devenit liber profesionist (freelancer), pentru a putea lucra mereu la proiecte interesante care mă ajută să fiu creativă, să găsesc soluţii şi să sparg rutina zilnică.

Desigur, mă bucur de fiecare dată când am un proiect grafic pentru TV, fie el un generic de emisiune, o identitate tv sau un pachet grafic de ştiri TV. Animaţia TV şi efectele vizuale rămân prima mea dragoste.

4. Zi-mi te rog 3 motive pentru care-i mai bine să fii freelancer.

Din fericire am o meserie care poate fi practicată astfel şi am numai avantaje. Un liber profesionist poate să-şi facă programul lui aşa cum îşi doreşte, poate să îşi aleagă clienţii, nu are salariu fix şi dacă domeniul îi permite, poate colabora cu oameni de pretutindeni.

5. Nu auzi prea des de femei care fac programare… eu unul am fost instant mândru de tine, fără ca măcar să te cunosc. Cum te simţi ca femeie într-o industrie “dominată” de bărbaţi?

Sincer, nu am întâlnit foarte mulţi profesionişti pe partea de web design şi programare în România. Acesta este şi motivul pentru care am început să fac site-uri web acum câţiva ani. Majoritatea celor care fac web design şi programare în România nu au experienţă sau lucrează full time, ceea ce nu le permite să se perfecţioneze.

Nu pot să spun că fac programare pură, ştiu bine HTML/dHTML/CSS şi mă descurc în Actionscript (flash), JavaScript, PHP. Asta mă ajută să lucrez proiecte în WordPress (folosit ca CMS), Joomla şi Magento.

Sunt una din puţinele persoane care au o meserie frumoasă pe care o iubesc.

6. Adesea intervievez oameni care au o viaţă dublă: au un job din care trăiesc şi o pasiune pe care şi-o monetizează cu timpul… Tu cum ai reuşit să-ţi monetizezi pasiunea atât de bine încât să faci doar ceea ce-ţi place? Cu alte cuvinte: Cât de uşor a fost să-ţi faci loc în industria asta?

Sunt una din puţinele persoane care au o meserie frumoasă pe care o iubesc. Meseria de grafician îmi oferă numai bucurii şi asta mă face să merg mai departe. Nu am întâmpinat greutăţi. Am avut noroc pentru că arta şi grafica pe calculator au multe puncte în comun. Însă totul ţine de voinţă şi organizare.

Cred că oricât de bun ai fi, poţi să fii şi mai bun dacă nu te opreşti. Secretul este instruirea, perfecţionarea şi seriozitatea. Lunar mă instruiesc cu o serie noua de tutoriale acolo unde simt că se poate şi mai bine.

7. Care-s planurile tale de viitor? Vei continua singură? Îţi vei lua asistenţi? Îţi vei face o firmă?

Nu ştiu ce îmi rezervă viitorul şi am învăţat să nu mai spun NU. Dar nu mă atrage ideea de a avea o firma în acest moment. Proiectele mele se bazează pe originalitate şi tot ce se găseşte în portofoliul meu la artvisiona.ro este creat integral de mine. Din acest motiv cred că lucrările ar lua o cu totul altă direcţie dacă voi avea o firma sau asistenţi şi nu doresc acest lucru.

Ca plan de viitor sigur, am în lucru câteva proiecte personale foarte interesante. Primul proiect este deja început de aproape jumătate de an: jurnal.artvisiona.ro, unde vorbesc totul despre grafică TV, site-uri web, manuale de identitate, optimizare pentru motoarele de căutare şi alţi termeni de specialitate pe inţelesul tuturor.

Un alt proiect foarte mare din toate punctele de vedere are legatură cu arta şi sper să pot spune mai multe cât de curând.

8. Eu fac aceste interviu pentru că te admir. Din acelaşi motiv am facut şi restul interviurilor. Vreau să aflu cât mai multe despre oamenii pe care-i admir, vreau să le aud povestea şi vreau să mă las inspirat de atitudinea lor, să pot să acţionez asemenea lor. Care-s oamenii pe care-i admiri tu?

Sunt foarte mulţi oameni demni de admirat. Îmi plac oamenii din diverse domenii, care au reuşit să devină cunoscuţi pentru că sunt buni şi pentru că aduc ceva util în lume. Câţiva ar fi Richard Rosenman, Joe McNally, Nick O’Neill, Paula Begoun şi Gary Vaynerchuk.

9. Un citat favorit sau dupa care-ti conduci viata?

Cred ca cel mai bun principiu de viaţă este: “Think big and outside the box”.

Am hotărât să-l intervievez pe Vlad pentru că este un exemplu viu al unul om pasionat, care face ce vrea, cum vrea şi are nişte rezultate pe care mulţi le pândim. La doar 16 ani mi-a câştigat toată admiraţia posibilă pentru munca lui de webdeveloper şi webdesigner care ar putea fi angajat cu un salariu fantastic la cine-ştie-ce-firmă din străinătate.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Mă cheamă Vlad, am 16 ani şi învăţ la “Tudor Vianu”. Îmi place programarea, designul (mai ales în site-uri şi aplicaţii web) şi chitara. În timpul liber îmi place să citesc despre lucruri/ocupaţii interesante pe internet. Atunci când nu e vorba de programare sau chitară (şi mai ales când e vorba de şcoală), sunt foarte leneş. Când nu sunt în faţa calculatorului sau cu o chitară în mână, mă găsiţi prin parc.

2. Ce este internetul pentru tine şi de cât timp l-ai descoperit?

Am descoperit internetul în jurul vârstei de 5 ani, odată cu primul calculator, iar atunci reprezenta doar o sursă de distracţie şi un loc unde să citesc despre lucruri interesante. În ultimul timp, am fost foarte impresionat de succesul aplicaţiilor web (mai ales cele sociale: Facebook, Twitter etc.) – un simplu site poate influenţa totul: de la modul în care petreci timpul cu prietenii (Facebook) până la libertatea de exprimare în Iran (Twitter).

3. Când şi de unde a apărut pasiunea pentru programare (web development)?

Am studiat pentru prima oară programarea la şcoală, în clasa a 5-a, şi mi-a plăcut creativitatea pe care mi-o punea la dispoziţie. Apoi, am devenit interesat de programarea web, pentru că este mult mai accesibilă – oricine poate să vadă creaţiile mele printr-un singur click. În acelaşi timp, pe internet pot combina programarea cu designul, o combinaţie câştigătoare.

4. Explică unor oameni care nu ştiu ce este web developmentul ce este TastyDev (TastyDir şi TastyGallery).

TastyDev este numele sub care scot aplicaţiile web pe care le creez. Din timp ce lucrez cu site-uri, trebuie să mut şi să editez foarte multe fisiere care nu se afla la mine pe calculator. La un moment dat am realizat că pot să creez o interfaţă funcţională şi sexy cu care să pot face asta… şi aşa s-a născut TastyDir. Cu el poţi lucra cu fişierele din site-ul tău, le poţi edita, muta şi o groază de alte chestii. TastyGallery este o galerie de imagini super uşor de folosit, care poate fi integrată în site-uri existente. Practic, TastyDir şi TastyGallery sunt nişte produse care ajută oamenii să facă site-uri. Le vând cu 11, respectiv 14 dolari pe CodeCanyon, un site conceput special pentru astfel de produse.

“Motivul pentru care îmi este destul de uşor să fac asta este că îmi place foarte mult!”

5. Ok, deci sunt nişte produse pe care tu le vinzi cu 11 şi respectiv 14 dolari. Nu-i mult, dar pentru un tip de 16 ani… cred că faci mai mulţi bani ca mulţi oameni care au terminat o facultate! Care-i tot acest proces de programare/vânzare? Tu eşti şi cel cu ideea, cel care o pune în practică şi cel care o vinde? Unii oameni cred că pentru a face aceste 3 lucruri singur trebuie să ai 3 facultăţi. Eşti un fel de super-om?

Sunt flatat! Da, eu am grijă de tot procesul, de la idee la prima vânzare. Motivul pentru care îmi este destul de uşor să fac asta este că îmi place foarte mult! Ca şi în muzică şi o groază de alte domenii, cel mai eficient mod de a învăţa ceva este să exersezi acel lucru. Eu mi-am petrecut foarte mult timp în ultimii 4 ani învăţând să fac aplicaţii web funcţionale şi sexy (am avut o groază de surse de inspiraţie) şi mi-a plăcut fiecare secundă!

6. Ce planuri ai pentru viitor? Produse noi? O firmă? O facultate? Te-ai gândit la toate astea?

Deocamdată, sunt foarte fericit să văd că multă lume apreciază creaţiile mele, cu atât mai mult cu cât e destul de profitabil. În viitor, o să încerc să scot mai multe produse şi eventual să transform TastyDev într-o firmă în toată regula. În acest moment lucrez la multe lucruri, cum ar fi nişte site-uri pentru clienţi care m-au contactat datorită succesului meu cu aplicaţiile de pe CodeCanyon (am primit şi o ofertă de job de la o firmă din New York!). Sper ca toate aceste lucruri să mă ajute să intru la o universitate undeva prin State, unde să pot lucra la chestii noi şi inovatoare. :)

7. Cum te descurci cu timpul? Ai timp de tine, de scoala, de chitară şi de programare? Faci atât de multe deodata…

E adevarat că, de multe ori, mă culc târziu şi ajung să regret asta dimineaţa, când trebuie să mă trezesc pentru şcoală, dar mă descurc eu, heh.

8. Zi-mi mai multe despre pasiunea ta pentru chitară. Când, cum, ce cânţi, de când te-ai apucat, când şi unde te vedem pe o scenă?

Păi… ador muzica! Şi chitara mi se pare un instrument interesant, accesibil şi prin care mă pot exprima relativ uşor. Cânt foarte multe genuri de muzică, de la funk (Red Hot Chili Peppers, albumele mai vechi) la metal (Deftones) sau chestii experimentale (The Mars Volta), majoritatea timpului acasă sau la şcoală. M-am apucat de vreo doi ani şi imi place foarte mult! Nu ştiu când/dacă o să mă vedeţi pe scenă, dar e ceva la care mă gândesc de ceva vreme. Vedem…

9. Crezi în Legea atracţiei? (nu cea a lui Newton)

Da, cred că e foarte important să cauţi o varietate de experienţe noi şi interesante, şi dacă eşti destul de perseverent le poţi atrage spre tine!

10. Un citat favorit sau dupa care-ti conduci viata?

“Do epic shit.” (trebuie să recunosc, l-am furat de la un coleg – Bună, Mihai!)

Am hotărât să-l iau la întrebări pe Octav pentru că e printre puţinii oameni care parcă-i plin de inspiraţie mereu şi face totul cu pasiune. De fiecare dată când am un moment de “cădere” pot intra pe blogul lui. :)

Ba chiar mai mult, Octav l-a desenat pe Motivonti! Monstrul verde-i opera lui.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Pe scurt: Octav, 27 de ani, Comunicare şi Relaţii Publice, îmi plac istoria, gramatica, hip-hop-ul, stand-up comedy, James Brown, Fight Club şi Moromeţii. Toată ziua sunt pe bicicletă, cred în karma şi nu vreau să emigrez nicăieri! Îmi place să desenez, iar numele de scenă e Smoking Cool Cat, un nume dat total la mişto care nu mă aşteptam să devină un adevărat brand.

Octav Ungureanu arătând lumii o poză reală cu Octav Ungureanu

Ca toţi copiii, desenam când eram mic, singura diferenţă e că am uitat să mă opresc din desenat. Am devorat toate desenele animate posibile (în special cele din perioada anilor ’40, denumită şi Cartoon Golden Age, dar şi “clasicele” recente ca Dexter, Family Guy sau Futurama). Colecţionez reviste de benzi desenate de la Pif, Mickey Parade şi SpiderMan, până la Hardomics şi Too Much Coffee Man. În generală şi în liceu desenam doar pentru mine şi colegi, dar în 2006, total întamplător, am participat cu nişte prieteni la Salonul de Benzi Desenate de la Sala Dalles, unde am primit un mic loc care rămasese gol ca să-mi expun nişte desene. Văzând cât de bine au fost primite m-am hotărât să mă ocup mai serios de asta.

Life drawing

3. Înainte să-ţi faci blogul, desenai? Arătai cuiva ce desenezi? Sau însuşi blogul a fost “marea rampă de lansare”?

Blogul a fost într-adevar “marea rampă de lansare” pentru că mi-a dat ocazia să desenez şi să “public” zilnic, să interacţionez cu alți pasionați și să strâng la un loc destul de multe informații despre domeniu: artiști, reviste, webcomics, resurse și sfaturi despre cum să desenezi. Blogul mi se pare un mijloc chiar foarte bun de comunicare, asta dacă și ai ceva de spus!

4. Ai ajuns să-ţi monetizezi pasiunea… (faci desene pentru tot felul de reviste) te aşteptai la asta când ai lansat blogul? Era un vis de-al tău? Sau s-a întâmplat şi ai acceptat ofertele pur şi simplu?

Când am făcut blogul și m-am apucat mai serios de desenat nu m-am gândit la altceva decât la desenatul propriu-zis. Mulţi îmi spuneau să mă fac cunoscut, să trimit la ziare și reviste și într-o zi am cedat, am dat un mail la ziarul Compact și ce sa vezi? în mai puţin de 2 săptămâni publicam primul meu serial de benzi desenate, era vorba de Iepurașul Urban pe care sper să-l readuc la viaţă într-o bună zi. Au urmat alte colaborări, expoziții și evenimente toate plecând într-un fel sau altul de la oameni care mi-au descoperit blogul. Acum am un serial săptămânal cu un extraterestru simpatic în Șapte Seri și încă un serial săptămânal pentru newsletter-ul MyJob.

Şapte Seri cu un comic de Smoking Cool Cat în dreapta

5. De mult îţi doreai să lansezi o revistă cu comics-uri româneşti. În vara acestui an ai reuşit… Ai lansat o revistă (de fapt două, nu?) făcută de tine. Care-i povestea din spatele acestor reviste şi care-i reţeta succesului?

De mult visam la propria revistă de benzi desenate dar visul mi se părea atât de departe pentru că mă gândeam la foarte multe piedici și obstacole până când într-o zi când m-am gândit să nu-mi mai fac atâtea probleme și s-o fac pur și simplu și ce-o fi o fi. A fost nevoie doar de niște timp și bani, aşa că am scos chiar 2 reviste: una numită COMICS cu cele mai apreciate desene de pe blog și invitați de onoare ComicsCevaMărunt, o revistă pe care vreau s-o dezvolt și să promovez în ea tot ce înseamnă comics și BD autohtone; și încă o revistă PERSONAJE cu peste 100 de oameni reali din București desenați pe stradă sau în stațiile de Metrou. Ambele reviste au fost foarte bine primite și plănuiesc să merg mai departe cu ele. Deocamdată le puteți comanda pe blog sau le găsiți la Librăria Jumătatea Plină. Nu știu care ar fi rețeta succesului, dar dacă vrei ceva cu adevarat nu mai căuta scuze și apucă-te să obții acel ceva!

6. Te-ai gândit să renunţi la actualul tău job şi să trăieşti DOAR din aceste comics-uri pe care le faci? Sau încă nu-i cazul să-ţi concediezi şeful?

Am norocul să lucrez într-un domeniu și mai ales într-un mediu care îmi fac plăcere și anume fac ilustrații și character design pentru AdWorks Media, aşa că reușesc să împac foarte bine job-ul cu pasiunea mea pentru desenat. Se câștigă și din comics, dar acum e o perioadă destul de grea până și pentru acest domeniu.

7. Care-s planurile tale de viitor?

Planurile de viitor includ dezvoltarea celor două reviste și cât mai multe colaborări și expoziții. Pentru asta e nevoie de timp pentru desenat și mai ales inspirație.

8. Zi-mi ce înţelegi prin “optimism”.

Optimismul este atunci când mergi pe stradă și în loc să privești trotuarul plin de gunoaie, privești cerul senin și te gândești că vei avea o zi minunată. Dacă tot te gândești la ceva, de ce să nu te gândești la ceva pozitiv?

Optimismul în viziunea lui Octav

9. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

“Fii exemplul pe care vrei să-l vezi în jurul tău.” Mahatma Gandhi

L-am luat la întrebări pe Adrian nu pentru proiectul de succes căruia ia dat naştere, ci pentru a atinge un alt subiect destul de sensibil: brandul personal. E adevărat că n-a fost prea vorbăreţ dar cred că în răspunsurile de mai jos sunt câteva informaţii foarte preţioase despre “personal branding” pus în relaţie cu pasiunile fiecăruia, proiectele lui şi tot aşa.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Am stat 20 de ani în Moineşti, apoi 5 ani în Iaşi, iar de alți cinci sunt în București.

2. Dacă tot ai terminat filosofia: care-i filosofia din spatele lecturilor urbane?

Comportamentul oamenilor se schimbă în funcție de contexte. Un metrou în care mulți oameni citesc sau un parc în care mulți oameni citesc sunt contexte sociale care încurajează alte comportamente decât un metrou și un parc în care majoritatea oamenilor scuipă pe jos.

În plus, dincolo de îmblânzirea unui spațiu public, Lecturi Urbane spune poveste oferirii unei cărți unui străin pornind și de la idee că dăruind, vei dobândi.

3. Lecturi Urbane în ziua de azi pare să meargă de la sine… ce urmează?

Ca orice inițiativă, Lecturi Urbane are o echipă în spate. Este o echipă mică, însă vivace și entuziastă. Lucrurile se reglează de la sine, dacă este creat contextul necesar, iar rolul echipei Lecturi Urbane ar fi tocmai acesta: a crea contextul în care oamenii să poată crește oferind și citind.

Lecturi Urbane este o poveste în care sper să fiu provocat în următorii de 2-3 ani. Dincolo de un proiect mișto, intenția noastră este să punem bazele unei mișcări în toată regula.

4. “Adrian Ciubotaru” este un deja un brand. Când zic “Adrian Ciubotaru” zic “pasiune”, “carte”, “ambiţie” şi multe alte cuvinte frumoase. Cum ţi-ai creat acest brand personal atât de puternic?

Cineva mi-a spus recent, încercând să mă insulte, că sunt un brand… ca Ion Iliescu. Trecând de glumă, e mult spus un brand, însă consider că numele meu, cel puțin în anumite zone ale online-ului, spune ceva.

Nu cred în branduri peste noapte. Să nu uităm că sunt blogger din 2005, iar primele proiecte în afară de blogul personal le-am inițiat în 2009, iar în 2010 pun din plin umărul la capitolul activism.

5. Dacă tot am deschis vorba de brand personal: care-i diferenţă dintre Adrian Ciubotaru din 2007/2008 şi Adrian Ciubotaru de azi?

Recent, o prietenă mi-a citit articolele din perioada 2005-2008 și a fost uimită de transformarea prin care am trecut.

În ultimul timp am devenit mai orientat spre acțiune. Dacă înainte îmi ilustram punctele de vedere în eseuri și articole, acum încerc să le ilustrez implicându-mă în și inițiind chestii.

“Brandul personal poate ajuta proiectul, iar proiectul poate să pună o cărămidă frumoasă la numele tău.”

6. Cât de mult crezi că te ajută brandul tău personal în proiectele tale?

Este o mişcare cu sens dublu. Brandul personal poate ajuta proiectul, iar proiectul poate să pună o cărămidă frumoasă la numele tău. Repet, când vorbim de brand personal, vorbim pe termen lung, vorbim de construirea unor percepţii şi dezvoltarea unor pasiuni.

7. Tu faci brandul personal sau se face de la sine? Lecturi Urbane a facut brandul Adrian Ciubotaru sau Adrian Ciubotaru a facut brandul Lecturi Urbane?

Cu Lecturi Urbane lucrurile s-au nimerit bine. Preocuparea mea pentru cărţi şi dorinţa mea de implicare s-au regăsit într-o singură poveste, iar o poveste adevărată este cea care poate cuprinde tendinţe aparent contradictorii.

8. Pe vremuri ştiu că erai fumător… ce s-a întâmplat?

Am fumat 9 ani de zile, iar din martie 2009 am renunţat. Motivele pot fi găsite aici.

9. Spre final ceva cât mai metafizic: Crezi în Legea atracţiei?

Cred în Legea Atracției, însă nu cred că doar ea există. Cred în conspirarea Universului pentru dorințele noastre, însă nu cred că orice dorință merită împlinită.

10. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

“Relax, you have plenty of time.”

Când nu te grăbești, timpul se dilată și vei avea timp de toate.

Încă nu l-am cunoscut în carne şi oase – dar simt că urmează – şi nici nu i-am citit cartea, dar după interviul acesta chiar ar fi cazul.

Ştefan mi-a răspuns simplu şi la obiect. Este un interviu relativ scurt cu un om cu o atitudine “perfectă” (dacă-mi permiteţi să spun asta).

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Cine sunt? Aş vrea să ştiu şi eu. În rest, pot să-ţi spun simplu că fac multe, de la job (management) la antreprenoriat (aici nu pot să dau detalii momentan, dar voi lansa curând un proiect antreprenorial online, de anvergură), de la scris (cărţi, blog, articole etc.) la diverse proiecte de dezvoltare personală (seminarii, conferinţe etc). Chiar sunt hotărât să fiu mai selectiv cu proiectele în care mă implic, ca să pot prioritiza mai bine şi să mă concentrez mai bine pe fiecare.

2. În 2008 ai scris cartea intitulată “Concediază-ţi şeful!” – zi-mi de ce ai ajuns să scrii o asemenea carte? Ţi-ai concediat şeful?

Este întrebarea pe care mi-o adresează de obicei cei care nu mi-au citit cartea. Deşi titlul este provocator şi catchy (motivul pentru care, de altfel, l-am ales), nu concedierea şefului este scopul cărţii. Ci angajarea unui şef pe măsura ta (adică găsirea unui job aşa cum îţi doreşti şi cum meriţi). Oamenii cred încă şi acum că găsirea unui job de succes ţine de noroc, şansă, pile, mită etc. Şi normal că nu reuşesc, pentru că deja pornesc în cursă cu un grav handicap, o cruntă autolimitare în propria lor minte. În carte îi învăţ pe oameni că dacă ai un scop şi un plan, dublate de hotărâre şi acţiune, jobul visat va fi al tău.

Şi ca să mă laud: da, mi-am concediat un şef în trecut. Iar în prezent am şeful pe care oricine şi l-ar dori.

3. Am intervievat câţiva oameni pe care-i admir tocmai pentru că s-au lăsat de job-ul lor şi au început să-şi monetizeze pasiunea. Ce părere ai despre oamenii care fac acest lucru?

Deşi eu nu mi-am părăsit jobul (acesta de acum), îi admir pe aceşti oameni şi îi încurajez. Fără spirit antreprenorial nu există niciun fundament economic într-o societate.

4. Cât de greu este să-ţi “lansezi” o carte în România şi să ai grijă de evoluţia ei?

Privind retrospectiv, nu pare deosebit de greu. Şi până la urmă de ce ar crede cititorii tăi că eşti în stare să scrii o carte de dezvoltare personală dacă nu eşti în stare să o publici şi să o vinzi? În fond, dacă principiile pe care le predai funcţionează, publicarea unei cărţi nu poate fi mai mult decât o probă practică. :)

“Voi aduce prosperitate în viaţa fiecărui om.” – Ştefan Murgeanu

5. Pe când o altă carte?

Fie în acest an, fie anul viitor, în funcţie de cum decid să prioritizez proiectele. Dar cu siguranţă urmează încă cel puţin două volume din seria “Concediază-ţi şeful!”.

6. Ce părere ai despre dezvoltarea personală şi modul în care ea evoluează în România?

Să ne înţelegem: există foarte mulţi oameni care au sucees, s-au realizat şi se simt împliniţi fără a fi auzit de dezvoltare personală. Aceştia fie au primit o educaţie în acest sens (fără a fi neapărat subliniată ideea că este vorba de dezvoltare personală), fie pur şi simplu au înţeles instinctiv principiile succesului, principii pe care alţii le învaţă în ani lungi, cu ajutorul dezvoltării personale.

Dar dacă nu eşti unul dintre aceştia şi în acest moment nu te simţi împlinit, atunci dezvoltarea personală este pentru tine (a fost şi cazul meu, sincer).

Iar despre evoluţia în România pot spune doar atât: creşte frumos.

7. Ce înţelegi prin optimism?

Optimismul este o artă necesară. Dacă nu îl ai, degeaba exişti. Unii se nasc cu el, alţii îl învaţă, ceilalţi nu contează. Pe mine m-a învăţat viaţa ce este optimismul: singura stare de spirit care merită trăită permanent. Am cunsoscut şi pesimismul, teama, angoasa sau alte sentimente/crezuri negative, dar ele pur şi simplu nu merită trăite şi simţite.

8. Care este scopul tău în viaţă?

Voi schimba lumea, ştiu cum şi ştiu când. Voi aduce prosperitate în viaţa fiecărui om. Procesul este la fel de simplu ca cel al dispariţiei anumitor boli: părea imposibilă eradicarea anumitor boli până în momentul când s-a inventat un vaccin (poliomelita, de exemplu) sau un medicament (penicilina). La fel şi cu sărăcia: din momentul în care se descoperă antidotul în 50-100 de ani va fi o vagă amintire istorică, cum este acum ciuma bubonică.

9. Ce înseamnă pentru tine Legea atracţiei şi cum o foloseşti?

Viaţa mi s-a schimbat după ce am descoperit Legea Atracţiei. O folosesc în toate aspectele vieţii, de exemplu pentru mine aproape că a dispărut traficul infernal din Bucureşti de când folosesc vizualizarea. Şi toate problemele, profesionale sau personale, se rezolvă prin gândire pozitivă şi acţiune concertată în acest sens.

Nu neapărat legat de Legea Atracţiei, dar în carte insist foarte mult asupra atitudinii (în CV, la interviu, la job, în viaţă), acesta fiind elementul care are cel mai mare impact în atingerea succesului sau, ca să rămânem pe subiectul cărţii, în găsirea jobului pe care îl meriţi.

10. Ai un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

Chiar două:

“I am who I choose to be.” Lois McMaster Bujold

“Nu contează pe ce drum o apuci, dacă nu ştii încotro te îndrepţi.” Lewis Carrol

Deci astăzi vă prezint o nouă persoană pasionată de ceea ce face.

1. Pentru început zi-mi câteva lucruri despre tine…

Sunt Liana, am 27 de ani şi… sunt balanţă. Habar n-am cum să mă descriu. De vreo 7 ani, de când am început munca în folosul mediului / comunităţii nu prea mai ştiu ce-mi place. Îmi plăcea să fac jogging. Zilnic. Câte o oră. Până-mi consumam toţi nervii. Dar de mai bine de un an consum nervii direct în proiecte de mediu.

2. Zi-mi ce este ecologia pentru tine, de când faci asta?

M-am implicat într-un proiect ecologic pe când eram studentă. Era un proiect cu care îmi ocupam timpul, cu care evitam să mă angajez, dar cu care făceam şi ceva util. Ulterior acest proiect a fost ocazia excelentă de a-mi exersa aptitudinile creative, pentru angajarea în publicitate. Când mi-a trecut obsesia cu publicitatea, ecologia a devenit ocupaţia principală a mea şi totodată cel mai bun lucru pe care l-am făcut până acum. În prezent, sunt preşedintele unei asociaţii pentru protecţia mediului, înfiinţată din anul 2008, care organizează sau se implica în parteneriat într-o mulţime de proiecte. Şi care a fost şi premiată pentru activitatea sa.

3. Când şi de unde a apărut pasiunea pentru ecologism?

Un moment anume habar nu am să-ţi spun. A început dintr-o ambiţie, aceea de a face ceva bun în anii studenţiei, fără însă a mă angaja. A devenit apoi o unealtă pentru o dorinţă foarte mare. Iar după ce mi s-a îndeplinit respectiva dorinţă şi mi-am dat seama că nu era de mine, a devenit activitatea principală. Şi obsesivă, căci muncesc până noaptea târziu (spre exemplu, în paralel cu acest interviu, centralizez nişte informaţii venite de la primăriile de reşedinţă de judeţe, într-un proiect de advocacy la nivel naţional).

4. Ce se întâmplă cu Let’s do it Romania? De ce tocmai tu te ocupi de el?

Pai, ce să se întâmple cu Let’s Do It, Romania?! Se face şi în România!

De ce eu? O secundă, să mă duc înapoi de intrebarea asta. Ideea de a face şi în România acest proiect o aveau mai mulţi. În niciun caz nu am fost singura pe care a lovit-o gândul ăsta. Însă, spre deosebire de mulţi alţii, m-am organizat şi am luat iniţiativă. Iniţiativă însemnând că am dat comunicate, am pregătit o mică strategie şi am chemat lumea să discutăm. Acum suntem 6 coordonatori de echipe şi vreo 20 de oameni activi doar în Bucureşti. Plus o serie de autorităţi şi organizaţii non-guvernamentale (nu doar de mediu, ci şi sociale) care sunt implicaţi în organizare. Şi sperăm să mai strângem şi alţi oameni.

5. Şi crezi deci că în septembrie România va fi (curată) lună?

Nu, lună nu. Mult mai curat însă, da cred că în septembrie 2010 aşa va fi România.

6. Presupun că-i foarte greu să găseşti voluntari… cum te descurci la acest capitol?

Greu este să ai oameni care sa poata acorda mult timp acestui proiect. Asta pentru că e al naibii de mult de lucru. Să cureţi o ţară de deşeurile fizice înseamnă atât muncă de birou cât şi muncă de teren. Şi mare parte din această muncă presupune nişte cunoştinţe în diverse domenii: project management, negociere, comunicare, cartografiere, logistică, IT, legislaţie etc. Nu este deloc comparabilă munca pentru acest proiect cu ceea ce face un voluntar de mediu de obicei. Un coleg din acest proiect spunea că suntem ca o multinaţională acum.

7. Cum te descurci cu timpul? Ai timp de tine, de viaţa personală? Cum le împarţi?

Nu mă descurc. De mai bine de un an nu prea mai am timp de mine. Sau nu prea mai am chef să mai fac multe pe lângă activismul ecologic. Mă limitez la a-mi plimba căţelul (pe care l-am luat nu de prea mult timp liber, ci fiindcă schelălăia sub o maşină şi nu am găsit niciun ONG de protecţia animalelor sau adăpost care să-l ia; ulterior am sprijinit cu semnături ONG-urile de protecţia animalelor care duc de ceva timp o campanie de advocacy pentru câinii fără stăpân din România).

Însă nu am ajuns în criză cu timpul dintr-o dată. Treptat a crescut amploarea proiectelor, miza lor, nivelul de muncă, gradul de specializare necesară. Aşa că am nevoie de timp să asimilez informaţii, să învăţ ce e de făcut. În ultimii ani am tot fost în situaţia în care m-am confruntat cu provocări noi, probleme noi… aşa că mi-a luat mai mult timp să găsesc soluţii. Acum obligat trebuie să deleg. Până acum nu prea voiam să fac asta, eram lup singuratic. Îmi plăcea să ştiu că acopăr fiecare parte a proiectului, că lucrez eu cu mâinile mele tot. Dar e drept că acelea erau proiecte pe care le puteam duce de una singura. Acum deja nu se mai pune problema aşa.

8. Ce părere ai despre dezvoltarea personală? Putem lega conceptul de voluntariat cu cel de dezvoltare personală?

Am o parere foarte bună despre dezvoltarea personală. Dar am o părere de rău că nu îmi dau silinţa când e vorba de dezvoltarea mea personală.

Puţin pot lega voluntariatul cu dezvoltarea personală. Însă în niciun caz nu este totul. Pentru mine, voluntariatul a însemnat mai mult dezvoltare profesională, decât personală. Dezvoltarea personală cred că trebuie făcută direct, n-ai cum să o suplineşti sau să fugi de ea.

9. Crezi în Legea atracţiei? (nu cea a lui Newton)

Da, ştiu ce este Legea Atracţiei.

Cred în ea, mi s-a parut foarte frumos explicată în filmul The Secret (aşa am avut primul contact cu acest concept; cred că prin 2004 am văzut filmul) şi văd zi de zi cum funcţionează.

Când am stat puţin să ma gândesc în ce fel o aplic eu, am ajuns la concluzia că sunt foarte masochistă… îmi place să-mi fie al naibii de greu uneori până să găsesc răspunsurile sau soluţiile.

Bine, recunosc şi că dacă ele ar veni uşor, aş fi foarte nefericită. Unde ar mai fi provocarea, supărarea, cearta şi bucuria lucrului rezolvat?!

10. Un citat favorit sau după care-ţi conduci viaţa?

Nu ştiu dacă îmi ghidez viaţa dupa el, dar ştiu sigur că îmi sună în cap de fiecare dată când nu găsesc nicio scăpare: “He who can does, he who can’t teaches.” G.B. Shaw

Îmi amintesc că trebuie neapărat să găsesc soluţia şi să acţionez. Mi-e groază să stau pe bară.