Acum ceva timp am vorbit despre câteva trucuri utile în caz că trebuie să vorbim în faţa unui public, asta însemnând orice altă persoană în afară de imaginea noastră reflectată în oglindă.

Cele două aspecte ce urmau să fie tratate erau: cui ne adresăm şi cum ne adresăm. Haideţi să vedem cum rezolvăm, în favoarea noastră, prima problema.

La prima impresie, publicul e ultimul la care te gândeşti. Un motiv e că ne e foarte frică să ni-l conturăm clar şi concret în faţa ochilor, să nu devină, Doamne fereşte, real, şi atunci am îmbulinat-o cu totul. Dar publicul joacă un rol destul de important în toată acestă piesă de teatru care este speech-ul nostru. Un public bun te poate salva în timp ce unul pus pe şotii te poate scufunda atât de adânc încât să nu mai nimereşti microfonul sau locul central de pe scena niciodată.

Cum să vorbeşti în faţa oamenilor … Şi să nu îţi fie ruşine să dai mâna cu ei după aceea?

De fiecare dată când trebuie să vorbim în faţa unui public, prima reacţie este să ne panicăm, să ne speriem. Ne trec prin faţa ochilor tot felul de scenarii care mai de care mai înfricoşătoare: dacă îmi pierd foaia de pe care trebuie să citesc, dacă mă bâlbâi, dacă nimeni nu mă ascultă, dacă oamenii se ridică şi pleacă exact când începe să fie mai interesant, dacă nu vor râde la gluma mea, dacă nu voi ştii să răspund la întrebări, şi aşa mai departe.

Cu toate acestea fiecare din noi a trebuit la un moment sau altul, în faţa unui public mai mare sau mic, în faţa prietenilor sau a unor necunoscuţi să ne prezentăm o lucrare, un referat sau doar să ne expunem punctul de vedere. Şi cu toţii am supravieţuit. Nu am auzit pe nimeni încă să se omoare din cauza unui “speech”, deci trebuie să existe nişte trucuri pentru a pleca de pe podium cu fruntea sus – şi asta nu neaparat de frică să nu dăm cu ochii de unul sau altul.

Când a sunat azi dimineaţă ceasul la 6:45 şi mi-am dat seama că trebuie să mă îmbrac, să mă spăl şi cel mai important: să părăsesc confortul patului meu foarte călduros… a trebuit să iau o decizie destul de dificilă: Ce aleg: realitatea sau ficţiunea?

Probabil credeţi că am luat-o razna complet şi nu îmi dau seama că orice om normal nici măcar nu trebuie să se gândească la o astfel de alegere, dar să o mai şi facă. Ei bine, nu vă contrazic total când credeţi că am luat-o pe cărări nebănuite, vă spun doar că eu am ales ficţiunea.