Oare oamenii pot fi ajutaţi dacă nu vor să fie ajutaţi? Sau să spunem ca unii oameni nu-şi dau seama că au nevoie de o schimbare? E o situaţie atât de întâlnită! Cred că o mare parte din populaţia urbană a globului trăieşte în rutină… fapt ce duce la un comportament ciudat, indiferenţă şi lipsă de motivaţie. Li se pare mult prea greu să schimbe ceva, orice.
E greu să-ţi vezi prietenii cum trăiesc ca şi cum ar fi nişte roboţi. Cred că dacă ai nişte sentimente pentru ei merită să încerci să-i dezmorţeşti.
Publicat de
Experienţa este mama învăţării. Vorbim din cărţi, vorbim din auzite, dar nimic nu este mai elocvent decât experienţa. Probabil că toţi trebuie să trăim nişte experienţe mai deosebite ca să tragem nişte învăţăminte. Mie aşa mi s-a întâmplat şi am înţeles, pe drumul cel greu, că sunt aici unde sunt acum din cauza a ceea ce am gândit în trecut. Sunt absolut sigură de acest lucru.
Am vrea noi să fie posibil! Adevărul este că nu noi controlăm timpul, ci el ne controlează pe noi. Timpul trece orice am face. Degeaba stăm şi aşteptăm timpul potrivit să ne facem o meserie, să construim o casă, să facem un copil pentru că este o aberaţie. Dacă vrei să faci ceva trebuie să faci acum, în momentul prezent, pentru că altfel timpul trece fără să-ţi dai seama şi tu nu ai apucat să realizezi nimic. Probabil că niciodată nu te-ai gândit serios să realizezi ceva, tot mereu ai amânat.
Ce bine e să fumezi! Avem şi noi o singură plăcere şi aia e fumatul! De cate ori ai auzit aceste replici? Presupun că de multe ori. Le-am spus şi eu de nenumarate ori. Acum le aud foarte des pentru că îndemn oamenii să se lase de fumat. Îmi inspiră milă. E greu, îmi dau seama, am fost acolo! De mult mă tot gândeam cum să fac să mă las de fumat. Orice argument îmi aduceam nu era destul de puternic pentru a mă face să renunţ la modul meu de a mă ascunde. Da, asta e, mă ascundeam. Acum îmi dau seama. Eu susţineam sus şi tare că mă calmează, că mă ajută să gândesc când de fapt mă ajuta să îmi fac timp ca să-mi plâng de milă. Asta era cazul când fumam de una singuă. Când eram cu prietenii cred că fumam ca să fiu în ton cu ei (presupun că asta înseamna influenţa nefastă a anturajului). Nu vă supăraţi pe mine pentru că vorbesc în numele meu. Fiecare este cu situaţia lui, eu doar expun situaţia mea.
James Allen spune că: “O persoană nu-şi poate alege circumstanţele, dar îşi poate alege gândurile şi, indirect dar sigur, îşi poate modifica circumstanţele.”
Am citit de curând o poveste foarte interesantă şi plină de tâlc pe care aş vrea să v-o împărtăşesc şi vouă pentru a înţelege mai bine cât de important este gândul fiecăruia dintre noi. Probabil că mulţi nu vă gândiţi cât de important este ceea ce gândiţi şi ce impact masiv are asupra vieţii voastre, dar povestea lui Paul Harvey poate vă va pune pe gânduri.
Comentarii recente