Întors în ţară şi-a descoperit pasiunea de a croi şi coase obiecte, dar nu oricum, ci printr-un proces de “upcycle”. Azi Bogdan este singurul său “angajat”; este şi designer şi croitor şi fotograf şi om de marketing la propriul său brand: Turific! Face şepci, genţi, portofele, jucării şi … cam orice are legătură cu croiala! Le vinde online în Bucureşti, prin ţară şi uneori in lumea larga! (puteţi să-l urmăriţi pe Facebook)

1. Laudă-te! Care sunt cele trei lucruri din viaţa ta de care eşti cel mai mândru?

Sunt mândru că la un moment dat am realizat că orice om (inclusiv eu) se poate schimba radical în mod conştient, calculat, muncit. Adică în loc să zici (ţie, în gând sau altora, în gura mare): “Eu nu sunt bun la mate, eu nu sunt bun la agatat, eu nu reţin numere, eu n-am nicio treabă cu dansul etc.” mai bine îţi iei în fiecare zi câte un sfert de ora (sau mai mult) şi faci ce trebuie să faci ca să devii bun (la mate, la agatat, la dans) dacă acest lucru îl doreşti sau îţi este necesar.

Sunt mândru că am trăit şi muncit în multe colţuri ale Planetei şi recomand oricui să călătorească mult, cât mai mult!

Sunt mândru de brandul Turific! şi mândru că vorbele mele din adolescenţă (“Bă, în viaţă trebuie să faci ce te face fericit!”) n-au fost vorbe goale.

2. Ce înseamnă de fapt “upcycle” şi de ce să cumpărăm genţi de la tine, cu materiale reciclate, când ne putem lua genţi noi de la magazin?

“Upcycle” înseamnă să transformi ceva care a devenit nefolositor în ceva util. Adică în loc să încarci Pământul cu gunoaie, mai bine foloseşti lucrurile pe care eşti pe cale să le arunci în alte scopuri. O cutie de anans se poate transforma într-un ghiveci pentru o floare, o cutie de ceai în puşculiţă etc.

Mai bine decât să cumperi o geantă din materiale reciclate, realizată de mine, ar fi să-ţi creezi tu cu mâna ta o geantă, dintr-o geacă veche sau dintr-o pereche de jeanşi care ţi-au fost foarte dragi, atât de dragi încât le-ai purtat până s-au rupt, dar nu te înduri să le arunci. O să te simţi minunat dând o nouă viaţă articolelor vestimentare. Dacă nu te pricepi la cusut, e bine să cumperi o geantă făcută de cineva ca mine, în tihnă, cu good vibes, cu dragoste, nu de un copil de 13 ani, forţat să muncească pe undeva prin China. În plus, şi Mama Pământ o să fie mai fericită pentru că un obiect din materiale upcycled înseamnă mai puţin gunoi şi mai puţină materie primă extrasă din sau de pe scoarţa Pământului.

3. Unde te vezi peste 5 ani?

Probabil ca in Romania, dar sper ca intr-o Romanie noua, in care libertatile cetatenesti sunt respectate de-adevaratelea, nu doar in declaratii. Totusi, nu bag mana-n foc, pentru ca nu-mi place să zic una şi să fac alta. Lumea devine din ce în ce mai mobilă, e posibil ca peste 5 ani nici unul din cei care citesc pagina asta să nu mai fie în România de fapt. Oricum ar fi, mi-ar plăcea ca peste 5 ani să-mi plimb copilul cu bicicleta într-un parc, avand liniste-n suflet si incredere in viitor.

4. Recomandă-ne trei melodii: una pentru suflet, una pentru creier şi una pentru picioare.

Să te ungă pe suflet: Vangelis \ La Petite Fille De La Mer, de pe L’apocalypse Des Animaux (1973).

Să te pună pe gânduri: cam tot ce compune Raku (cel mai deştept tip din industria muzicala romaneasca)

Să-ţi meargă picioarele când pedalezi: Saian Supa Crew \ Ragots, de pe KLR (2000) şi când faci jogging: Pendulum \ Propane Nightmares, de pe In Silico (2008).

Să te simţi îndrăgostit: Vangelis (şi Peter Skellern) \ One more kiss dear, de pe coloana sonoră a filmului “Blade Runner”.

Să te concentrezi: toată discografia Pink Floyd. (all in all, cea mai bună trupă care a existat vreodata)

5. Ce înseamnă “turific” de fapt?

În grupul meu de prieteni a început să prindă cuvantul “turific”, ca grad de comparaţie absolut. Înseamnă “cel mai cel!”. Spre exemplu: “Ieri am vazut un meci de tenis turific intre Nadal si Djokovic!”

6. Ai un citat favorit?

“For long you live and high you fly
And smiles you’ll give and tears you’ll cry
And all you touch and all you see
Is all your life will ever be.”
» Pink Floyd (Breathe).

Câteva poze cu ceea ce creează mâinile dibace ale lui Bogdan:

Dar conştientizez că nu de mult eram la fel: doar un alt om întârziat.

Până mi-am dat seama că nu-i în regulă să ajung tâziu: nu-i în regulă faţă de mine, dar nici faţă de oamenii ce mă aşteaptă. E o dublă lipsă de respect – atât faţă de mine, cât şi faţă de cei din jur.

Dacă cineva întârzie la o întâlnire cu mine îmi transmite automat faptul că:

1. nu-i pasă prea tare de mine, ca persoană.
2. nu-i pasă prea tare despre ceea ce urmează să discutăm.

Dar există totuşi 5 lucruri pe care un om le poate face ca să nu mai întârzie. Dar asta doar după ce conştientizează că a întârzia nu este sănătos…

1. Pleacă mereu mai devreme!

Propune-ţi mereu să ajungi cu 15 minute înainte de întâlnire la faţa locului. Nu vei reuşi mereu… dar să vedem partea bună: dacă reuşeşti – ai destul timp să te acomodezi, să te aşezi, să studiezi meniul şi zona, să … te pregăteşti de întâlnirea propriuzisă. Dacă totuşi, prin cine ştie ce miracol, se întâmplă ceva neaşteptat ajungi tot la timp la întâlnire. Cu o marjă de eroare de 15 minute se pot întâmpla multe – dar tu vei ajunge tot la timp.

Eu mi-am propus să ajung mereu înainte şi să citesc 2-3 pagini din cartea ce o am mereu la mine. Astfel împuşc doi iepuri deodată: ajung la timp la întâlniri şi citesc zilnic.

2. Ia-ţi marje de eroare mari… pentru că socializarea-i bună.

Dacă ai mai multe întâlniri una după alta, nu le limita la o oră sau două, mai dă-le puţin timp de “socializare”. Nu de puţine ori am simţit nevoia să mai rămân la o discuţie cu persoana cu care mă întâlnisem, dar trebuia să plec pentru că mai aveam o întâlnire programată.

Acum nu-mi mai limitez întâlnirile atât de strict. Las o marjă de eroare mare, să am timp să discut atât cât vreau şi, cel mai important, să am timp să ajung devreme la următoarea întâlnire.

3. Anulează sau reprogramează din timp întâlniri…

Este mult mai bine să reprogramezi sau să anulezi o întâlnire decât să ajungi târziu la ea!

Şi de cele mai multe ori poţi preconiza întârzierile ce urmează în ziua ta, deci nu ezita să dai un telefon şi să anulezi sau reprogramezi întâlnirea…

Dacă faptul că ajungi târziu la o întâlnire spune despre tine că eşti nepăsător sau dezorganizat, faptul că anunţi că nu mai poţi ajunge la întâlnire spune despre tine că-ţi pasă de persoana cu care te întâlneşti.

4. Nu da niciodată vina pe trafic sau alţi factori externi!

Fii serios! Niciodată nu-i vina traficului sau a altcuiva pentru faptul că TU ai întârziat. TU eşti singurul om responsabil asupra întârzierilor tale! Şi a da vina pe un factor extern te face … penibil.

Asumă-ţi orice întârziere. Zicând că traficul e de vină îmi transmiţi doar faptul că n-ai plecat la timp de acasă! Ţine minte: niciodată nu e vina factorilor externi, e mereu vina ta!

5. Time is money! – şi aşa şi este!

Să zicem că eşti în întârziere… ce faci? Iei un taxi sau continui drumul pe jos sau cu tramvaiul? Îţi zic eu: IEI UN TAXI!

Pentru că timpul omului care te aşteaptă înseamnă BANI! Deci e foarte-foarte normal să dai bani unui taximetrist ca să ajungi cât mai repede la întâlnirea la care deja ai întârziat! Nu ezita niciodată să dai bani ca să ajungi la timp la o întâlnire. Întârzierile spun multe despre tine…

BONUS: 6. Dacă tot eşti în întârziere, măcar anunţă-mă…

Nu mă lăsa pe mine să te sun când oberv că nu ai ajuns după sfertul academic. Imediat ce ai realizat că te voi aştepta (chiar şi 5 minute), anunţă-mă telefonic! E foarte-foarte important ca să nu trag vreo concluzie greşită despre tine. :)

Vă doresc întârzieri cât mai rare!

Duminică, 4 decembrie, de la ora 13:00, workshop despre atitudine pozitivă şi optimism. Durată: ~3 ore.

Mai multe detalii aici!

Sunt un mare fan TED în general. Cred că orice conferinţă TED aduce plus-valoare.

Pe 19 şi 20 noiembrie în Timişoara are loc TEDxYouth - vasăzică pentru tineri. 15 vorbitori, 10 workshop-uri şi surprize, party-uri şi oameni motivaţi – ca de obicei!

Tariful este super-avantajos!

138 RON, dar cine se înscrie până pe 15 noiembrie are reducere 50%! Deci 69 RON pentru două zile super-inspiraţionale!

Înscrieri aici!

Printre speakeri:

Daniel Kish, singurul om din lume capabil sa “vada” cu urechile, vine în premieră în România, în exclusivitate pentru TEDxTimişoara, unde va împărţi scena cu peste 15 români de valoare:


Eduard Schneider, unul dintre cei mai misterioșii producători muzicali români din anii ‘90 va veni împreună cu echipa lui cu care a filmat videoclipul viral “Timisoara Nighlife”, precum şi ultimul videoclip al vedetei Michelle Williams, fostă membră a Destiny’s Child;


George Hora, producător muzical care a lucrat cu Puya, Sistem, Voltaj şi Kamelia;


Vlad Temian, genialul elev care reuşeşte să unească grupuri diferite de tineri pentru a-i ajuta ca, prin colaborare, să-şi poată realiza cele mai îndrăzneţe proiecte;


Virgiliu Pop, unul dintre puţinii specialişti în drept spaţial ai lumii, apreciat de BBC şi de celebra revistă New Scientist;


Claudiu Lăzărciuc, artistul-inovator, singurul român care cântă la hang; peisagistul
Andrei Condoroşi, cel care proiectează spaţii publice de interacţiune socială pentru oraşe;


Adi Mihai Ionică și fratele său geamăn, creatorii Scorpionului Urban – un robot creat cu Arduino;


Andrei Juravle, astronomul care vă va învăța cum să vă feriți de a cădea în capcana informațiilor științifice false despre Univers;


Cătălin Negrea, designerul care încearcă să împace arta cu designul;


Ion Risti şi Constantin Cristandu îi vor invita, la rândul lor pe participanţi, să ia parte la o experienţă inedită: să fie lipsiţi de vedere timp de o oră.


Adrian Socaciu, tânărul care luptă pentru reînvierea mișcării sportive din universități și introducerea aceasta în circuitul sportiv internațional creând punți între mediul universital, cel privat, instituții și ONG-uri.


Pop Radu Ciprian despre rolul cărților în era Internetului și cum a reușit să doneze un număr impresionant de cărți bibliotecilor.

Adrian Soare, unul dintre cei mai mari şi cunoscuţi speakeri motivaţionali din România (şi cu probabil cel mai citit blog de dezvoltare personală) va ţine pe 12 noiembrie ultimul workshop din 2011! Iar noi punem la bătaie un bilet gratuit!

În linii mari workshopul (care va dura ~4 ore) te va ajuta să descoperi:

• care e vocaţia ta
• 21 de tehnici de automotivare
• 7 trucuri să îţi faci prieteni oriunde
• 5 secrete ale încrederii în sine
• 3 moduri de a scăpa de teama de eşec

Concurs!

Zi-ne într-un comentariu care-i cel mai mare eşec din viaţa ta peste care ai trecut cu brio. Ai timp până sâmbătă, 5 noiembrie, ora 23:59 să laşi un comentariu prin care să ne amuzi sau să ne înveţi ceva din povestea ta. Cea mai bună poveste va fi cea câştigătoare!

Care-i cel mai bun moment…

… ca să te scoli din pat dimineaţa?

Acum, când ţi-a sunat ceasul pe care l-ai programat cu o seară înainte sau poate pur şi simplu te-au trezit razele soarelui… Nu mai lenevi aiurea!

… ca să te speli pe dinţi?

Acum, imediat ce te-ai ridicat din pat! E sănătos şi te ajută să te “trezeşti”!

… ca să îţi găteşti micul dejun?

Acum, imediat după ce ţi-ai făcut toaleta! Găteşte-ţi ţie şi leneşilor din jur! Puterea exemplului!

… ca să te apuci de treabă?

Acum, imediat ce te-ai trezit complet şi eşti plin de energie!

… ca să te apuci de cartea pe care ţi-ai cumpărat-o şi vrei s-o citeşti?

Acum, după ce ţi-ai terminat treaba şi ai timp liber.

… ca să spui cuiva ce ai de spus?

Acum, când te vei întâlni cu el.

… ca să te bagi în pat?

Acum, când ziua s-a terminat şi nu mai ai nicio treabă urgentă. Acum, cât caşti şi corpul tău îţi cere somn.

De ce mereu “ACUM”?

Pentru că dacă nu te trezeşti acum vei apăsa “snooze”-ul şi vei lenevi. Pentru că dacă nu mănânci acum micul dejun nu vei avea energie şi chef să-ţi faci treaba pe ziua de azi. Pentru că dacă nu te apuci azi de cartea aceea… o vei lăsa de pe o zi pe alta până când vei ieşi la pensie. Pentru că dacă nu-i spui acum ce ai de spus nu o să-i mai spui prea curând şi tu vei avea de suferit. Pentru că dacă nu te bagi în pat acum o să-ţi fugă somnul.

Eu nu ştiu nicio situaţie în care cel mai bun moment nu este ACUM…

Acum câteva luni m-am hotărât alături de nişte prieteni să fac cea mai nebunească treabă din viaţa mea! Înainte să fac treaba aceasta făcusem bungee jumping pentru prima dată… Şi multă vreme am crezut că nu există nimic mai extrem.

Dar m-am înşelat! Căci în vară am hotărât să plecăm cinci oameni pe biciclete din Bucureşti în Vama Veche. Asta înseamnă puţin peste 300 de km de pedalare peste dealurile din Dobrogea, fără prea multe bagaje la noi, fără set de haine de schimb, fără cort, doar cu câteva ustensile şi piese de schimb pentru biciclete.

Ştiam că trebuie să ajungem într-o singură zi. Nu aveam unde să dormim peste noapte şi oricum nu eram pregătiţi nici fizic şi nici mental să dormim în câmp sau într-o mănăstire.

Fiind probabil cel mai anemic din echipă am fost mai mereu cel din urmă. Anemic metaforic, dar şi pe bună dreptate – sufăr de o talasemie minoră care mă face să nu fiu rezistent la efort.

După jumătate din drum parcurs am ajuns la partea cu dealuri. Colegii au urcat fără probleme în timp ce eu m-am dat jos de pe cal şi am început să merg. Simţeam că NU MAI POT! Şi că nu mai vreau în acelaşi timp. Pur şi simplu când mă urcam pe bicicletă nu aveam puterea necesară de a apăsa pe o pedală…

Apoi, odată cu venirea serii şi acumularea oboselii am început să ne certăm…

Văzând că trag grupul înapoi un coleg mi-a zis într-un mod dur că ar trebui să fac autostopul, să iau o maşină. M-a lovit puternic ceea ce mi-a zis în clipa aia. Voiam să-i dau un pumn. Nu i-am dat. E totuşi cu un metru mai înalt ca mine.

El vorbea serios şi poate avea dreptate. Trăgeam grupul înapoi şi nu era în regulă.

Dar apoi am vrut să-i demonstrez că se înşală…

I-am dat o replică dură, mi-am zis că-l urăsc în gând şi am dat la pedale cât am putut de mult ca să-i las în urmă. Nervii, adrenalina şi dorinţa de a demonstra că nu trebuie să fac autostopul m-au făcut să pot să urc următoarele câteva dealuri cu uşurinţă – nu ştiu cum, dar nu mai simţeam durerea din picioare, nu mai simţeam nimic. Ştiam doar că trebuie să urc – şi urcam!

Cum de brusc am devenit un super-căţărător?

Lăsând acum în urmă povestea mea cu băieţii de la Tribul – care a fost o adevărată lecţie de viaţă… Vreau să analizez ce s-a petrecut cu mine când brusc am putut urca cu uşurinţă dealurile.

- Impuls!

A fost acel ceva care m-a motivat. Şi anume colegul meu, Călin, care mi-a zis să renunţ. Nervii pe care mi i-a generat m-au motivat să demonstrez că pot! Nervii nu erau îndreptaţi doar spre Călin, ci probabil şi spre mine. El m-a făcut să realizez că-s supărat pe mine că nu pot ajunge în Vama Veche pe bicicletă!

- Concentrare!

Dacă atunci când simţeam că nu mai pot mă gândeam doar la cum voi dormi în câmp sau cum voi lua o maşină cu auto-stopul sau cum tocmai trăiesc un eşec şi dezamăgesc nişte oameni, după impuls m-am gândit doar la cum “Trebuie să urc, pot să urc, pot să ajung acolo!” …

Psihicul meu era la pământ, dar dacă colegul meu nu mi-ar fi dat o palmă probabil nu mi-aş fi dat seama niciodată. Psihicul îmi făcea fizicul să nu mai pedaleze… deşi corpul meu mai avea destule resurse.

Mi-am schimbat gândurile. M-am concentrat pe ceea ce VOIAM şi am renunţat la groaza lucrurilor ce NU VOIAM să se întâmple.

- Am făcut paşi mici!

100 de km de dealuri pe bicicletă nu-s treabă uşoară… Dar dacă am învăţat ceva în viaţă, acel ceva este: “Când obstacolul e prea mare, depăşeşte-l cu paşi mici!”.

Obiectivul meu după cearta cu Călin nu era “Să ajung în Vama Veche azi!”. Nu, nici gând! Obiectivul meu era mereu unul mic care se updata constant. Update-ul des de obiectiv mă ţinea cumva motivat şi-mi demonstra că am un oarecare succes constant.

Obiectivul meu era mereu: “Să ajung în vârful acestui deal şi să mă odihnesc puţin.”

După fiecare deal mă dădeam la vale şi urcam următorul deal din inerţie. Lucru inteligent pe care până atunci nu realizasem că pot să-l fac.

- În cele din urmă am învăţat că efortul fizic presupun concentrare – şi un mod bun de a te concentra este să numeri!

Număram serii de câte zece: unu, doi, trei, patru, cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece şi unu, doi …

Fiecare număr era o pedală dată. Devenisem un mic aparat care se gândea DOAR la această numărătoare şi la nimic altceva.

Numărătoarea m-a ajutat să mă concentrez, să-mi schimb mentalitatea şi… Să reuşesc.

Ariel, ce-ai păţit la un moment dat de te-ai dus aşa tare în faţă?

M-au întrebat cei care nu ştiau replica pe care mi-a dat-o Călin la jumătatea traseului.

Răspunsul meu a fost: “Am mâncat un Lion şi mi-a dat energie.” … Deşi nu acesta era adevărul.

Pur şi simplu începusem să mă concentrez după o perioadă în care mă dădusem bătut.

E o lecţie de viaţă pe care am învăţat-o aproape în mijlocul naturii alături de patru prieteni. Mulţam, băieţi!

Un om minte în medie de 4 ori pe zi sau de 1460 de ori pe an. Astfel că la vârsta de 60 de ani un om a zis deja 87600 de minciuni. Cea mai întâlnită minciună este “Sunt bine.”

Nu ştiu dacă a spune că eşti bine când de fapt nu eşti bine este o minciună sau doar o mică încercare de a evita să te plângi tuturor celor care te întreabă “ce mai faci“…

Dar am ajuns la concluzia că…

Cel mai bine este să spui că “nu faci bine” sau că eşti trist… Să spui adevărul atunci când eşti întrebat şi să nu ajungi să te auto-obligi să joci rolul unui om care se simte bine când de fapt îi vine să-şi smulgă părul din cap.

Spunând că eşti trist nu te obligă să povesteşti toată situaţia, ci te pune automat într-o postură mai confortabilă… Cei din jur acum ştiu că nu eşti într-o stare tocmai bună şi fie vor încerca să te evite (Ca să nu-ţi strice starea mai tare), fie vor încerca să te ajute.

Dacă ai aşteptări de la cei din jur, învaţă întâi să accepţi greşelile tale.

Mai jos am transcris o poveste “zen”.

Înghiţirea greşelii

Într-o bună zi s-au întâmplat nişte lucruri care au făcut să întârzie pregătirea cinei unui maestru de soto zen, Fugai, şi a discipolilor săi. Bucătarul s-a dus iute în grădină cu cuţitul cel încovoiat şi a tăiat vârfurile legumelor,le-a mărunţit laolaltă şi a făcut ciorbă, fără să-şi dea seama că în graba lui amestecase printre legume şi o bucătă de şarpe.

Discipolii lui Fugai şi-au zis în sinea lor că nu mai avuseseră vreodată parte de o ciorbă aşa de gustoasă. Dar când maestrul însuşi a găsit în castronul său capul şarpelui, l-a chemat pe bucătar.

- Ce-i asta? a întrebat, ridicând capul şarpelui.

- O, mulţumesc, maestre, a răspuns bucătarul, luând bucata şi înghiţind-o cu iuţeală.

Vă zic eu cât costă! NIMIC! Ştiu, ştiu, ideile bune uneori pot genera un profit imens. Google face super-mulţi bani în prezent. La început a fost doar o idee. Acum e una dintre cele mai mari afaceri din lume. Dar pe vremea când internetul abia se născuse ideea unui motor de căutare pe internet costa fix nimic. Ba dimpotrivă, pentru a pune în practică ideea trebuia să INVESTEŞTI!

Internetul nu era folosit de prea mulţi oameni când s-au pus bazele Google. Internetul nici nu făcea bani pe vremea aceea. Când Google a luat viaţă, părinţii lui nici nu ştiau de ce l-au făcut. Când s-au gândit să scoată bani prin el nici nu ştiau cum!

O idee e doar o idee. Până nu o pui în practică ea n-are nicio valoare!

Google s-a născut acum mult timp. Pun pariu că niciun cititor al acestui articol n-avea internet când s-a născut Google de fapt! La început site-ul era urât. Nici nu funcţiona prea bine. “Părinţii lui” l-au pus pe picioare aşa cum au ştiut mai bine, cu ce-au avut, investind timp şi probabil pasiune.

Din cele foarte multe motoare de căutare de la începutul internetului, Google a învins. De ce? Căci ideea, imediat cum a venit, a fost pusă în practică. Nimeni nu s-a lamentat, nimeni n-a încercat să prezinte ideea motorului de căutare unei mari companii de IT, nimeni n-a vrut să vândă ideea în schimbul unor bani etc.

Dacă ai o idee, pune-o în practică ACUM! Oricând altcândva e deja târziu…

N-ai idee cum s-o pui în practică? Ai nevoie de ajutor? Nu contează, fă-o cum poţi mai bine! Cere ajutorul prietenilor! Fă-o oricum, dar fă-o! Abia după ce începi să o pui pe picioare poţi să îţi pui din nou întrebarea: “Cât costă ideea bună pe care tocmai am pus-o în practică?”. Ei bine, acum costă mult! Pentru tine personal, pentru că ai pus pasiune, costă enorm! Pentru cei din jur… la început costă câţiva dolari iar mai târziu poate costa cât Google.

Ideile sunt ieftine pentru că fiecare dintre noi are cel puţin una bună!

Nu mai ţine nicio idee ce ţi se pare bună la saltea. Nu o să faci nimic cu ea acolo. Dă-i o şansă, încearcă să-i dai viaţă. Nu ai nevoie de bani ca să faci asta, crede-mă! Fă primii paşi, începi cu începutul, desenează un plan pe o coală albă, dar pune-te pe treabă odată!

PS: Nu uita – dacă ai o idee bună mai bine nu o ţii pentru tine. Împarte ideea cu cine apuci. Vezi ce feedback primeşti. Ţie poate ţi se pare o idee genială, dar vei fi uimit să vezi că altora li se pare o idee cretină. Nimeni nu-ţi va fura ideea dacă tu deja te-ai apucat de ea!