Cred că ai observat cât e de cald afară. Dacă nu, foarte bine, înseamnă că ai un fel de imunitate față de gradele de afară, lucru care îți oferă un avantaj imens în fața noastră. Folosește-te de el, oricine vrea în echipă un om care nu se plânge de căldura de afară.

Pentru noi restul în schimb, am impresia că am găsit soluția supraviețuirii pe timp de zi. Și, incredibil sau nu, ea nu vine din dușuri reci, ceaiuri calde sau aer condiționat, ci din pasiune. Am descoperit, printr-o întâmplare, că dacă faci ceva ce te pasionează cu adevărat, mentalul trece automat pe acel lucru, ignorând factorii de mediu. De ce sunt sigur de aceast lucru? Pentru că am descoperit că pot ignora căldura stând în fața aragazului. Cu flacăra aprinsă. Un lucru ciudat ai spune. Așa m-am gândit și eu, până când am realizat că de fapt mă simt foarte bine și nici nu mă mai interesează că afară pot găti şi fără flacără deschisă.

De când mă știu n-am întâlnit mulți oameni care să mă convingă să fac anumite lucruri. Cu atât mai mult oameni care să mă motiveze cu un simplu discurs. Speaking-ul motivațional e o artă și, cred eu, în România foarte puțini știu să o facă. Sau foarte puțini pot fi motivați aici prin vorbire. Cred că asta se întâmplă atunci când unui popor îi lipsește spiritul naționalist, curajul, atitudinea de învingător.

Și totuși se poate! Am întâlnit și oameni care pot să mă inspire prin câteva cuvinte. I-am analizat puțin și am ajuns la câteva concluzii despre cum trebuie să vorbești ca să obții un discurs motivațional.

Imaginația stă la baza multor domenii de activitate. De fapt, dacă nu lucrezi într-un domeniu ce ține de tehnică, ba chiar și acolo uneori, imaginația este unul dintre elementele cheie pe care te bazezi. De mic ți s-a cerut să-ți pui imaginația la treabă. Ai observat deci că imaginația este înăscută, necesară dar destul de fadă uneori. De aceea este o caracteristică pe care merită să o antrenăm. Iar antrenamentul ei nu este nici pe departe un drum anevoios, mai degrabă un drum care îmbogățește simultan cunoștințele generale, imaginația, puterea de a înțelege anumite aspecte pe care le întâlnești în viață.

De câteva zile mă roade o întrebare. Ce tipologie umană preferi în jurul tău, de ce și cum știi dacă ți se potrivește și ție? Mă refer aici strict la două tipologii antonimice. „The funny guy”, cunoscut drept glumețul, jokerul, măscăriciul, omul care pune zâmbete pe fețele altora etc. și – în capătul opus – „The serious man”, acel tip serios, care în general nu gustă glumele, omul care strică mai mereu distracția, omul pus pe treabă, singurul care se supără atunci când cineva întârzie cu un minut mai mult decât era anunțat.

Săptămâna trecută facultatea m-a purtat în Spania, unde am făcut parte dintr-un grup internațional de studenți cu ceva experiență și interes în „era digitală”. Acolo am văzut cât de practic abordează alți studenți europeni anumite probleme. Cât timp și energie salvează datorită experienței pe care o adună prin zeci de proiecte la care iau parte.

Sistemul nostru educativ nu ne permite să fim la același nivel. La noi se încurajează teoriile și se ignoră în mare măsură abordările practice. Dar asta nu trebuie să ne sperie. Pentru că avem un potențial imens. Singurul lucru pe care trebuie să-l facem e să muncim. Iată câteva recomandări care ar putea să ne aducă la un standard european fără sprijinul educației formale din institutele publice.

Nu există niciun om pe lume care să nu posede măcar o calitate care să-l ajute în viață. În schimb există o mulțime de oameni care nu-și folosesc calitățile. De ce? Nu știu cum? Nu au ocazia? Sau doar nu știu ce calități au? Dacă întrebările le putem pune împreună, răspunsurile sunt personale.

Ca să ne lămurim vă propun un exercițiu:

Luați o foaie de hârtie și un pix. Trasați un tabel cu două coloane și câteva rânduri. În prima coloană notați câte o calitate pe care o aveți sau credeți că o aveți și în dreptul ei, în a doua coloană, notați unde vă folosește această calitate. E important să fiți cât mai sinceri și lipsiți de modestie.

Știu că toată lumea iubește nespus de mult deadline-urile. Acele limite temporale care ne îndeamnă să folosim cuvinte speciale din toate limbile pe care le cunoaștem. Acest cuvânt minunat (deadline n.a.) care ne arată cât de repede trece timpul, acest concept care ne stresează chiar și în cele mai fericite clipe. Ei bine, ce-i de făcut?

Părerea mea coincide cu vorba englezului: „if you can’t beat them, join them.”