Atacurile de panică

Atacurile de panicăCe sunt aceste atacuri şi de ce ne interesează? Sunt nişte chinuiri interioare ale psihicului, de regulă, al adolescentului sau adultului tânăr care îl fac să transpire emoţii negative. Cum se manifestă? Simplu. Ai o frica nejustificată care debutează cu un gol în stomac. Alte simptome pot fi: stare de leşin, nelinişte, palpitaţii, amorţirea membrelor etc.

Ce faci când ai un cutremur psihic şi scara ta Richter a luat-o razna?

Te aşezi frumos undeva comod. Expiri grijile, inspiri gândurile positive. Te gândeşti la Hannah Montana. Râzi cât poţi de mult. Îţi controlezi respiraţia. Cânţi o melodie de la Rihanna. Râzi din nou. Te ridici şi eşti cel mai puternic om de pe planetă. Ai încredere în tine şi autosugestia te scapă de orice gând negativ. Ţine minte, melomanule: tu îţi controlezi mintea, nu ea pe tine.

Doare să fii gelos?

Doare să fii gelosCe este gelozia şi de ce este atât de dureroasă?

Te roade rău de capra vecinului? Sau capra vecinului îţi roade gardul? Oricum ar fi, Doctor Mental, gelozia asta necondiţionată şi irevocabilă înseamnă, de fapt, comparaţie. Ion are casa mai mare. Maria are sânii mai mari. Andrei are maşina mai scumpă. Johnny Depp le are pe toate.
 
Ce fac? Îmi rod unghiile, eventual şi pe acelea de la picioare. Cu ce scop? Sentimentele negative nu fac decât să dăuneze atât psihicului cât şi fizicului. Da, unii oameni sunt mai geloşi decât alţii. Nu înseamnă că “monstruleţul” din tine nu are şi punctele lui slabe. Haide să lovim gelozia unde o doare până nu ne loveşte ea!

Plin sau gol?

Plin sau gol?

œ”Mi-am creat propriul univers intangibil.”

Toată lumea trăieşte cu impresia că galaxia “ego” din Universul “Mintea noastra” este intangibilă. Nu există niciun meteorit “al prieteniei” sau “al familiei” care să lovească suprafaţa sa. Şi Luna s-a crezut zeiţă, şi câţi meteoriţi îi strică suprafaţa? Să recapitulăm: Darth Vader îţi atacă teritoriul vast al ego-ului şi tu ripostezi cu lightsaber-ul în loc să o salvezi pe prinţesa Leah.

Tacerea este şi ea un raspuns?

Tacerea este şi ea un raspuns?De cele mai multe ori oamenii tăcuţi sunt consideraţi pasivi. Într-un grup de persoane cel care nu vorbeşte este introvertitul grupului. Adeseori este supranumit “Misteriosul tăcut” sau “Domnul tace şi face”.

În realitate însă, tăcerea este singura super-putere a oamenilor. Nu, noi nu zburăm ca Superman. Nu, pe noi nu ne muşca păienjeni radioactivi. Nu, hibrizi într-adevăr nu suntem. Ce facem noi? Putem să ascultăm. Putem să învăţam să fim empatici prin “super-puterea” pe care o deţinem. Când vorbeşti parcă e cam greu să afli mai mult decât informaţiile pe care le ştii deja.

Tăcerea este cel mai tare răspuns. Mai tare decât orice argumentaţie convingătoare şi bine pusă la punct.

Învinge-ţi emoţiile cu kung fu!

Învinge-ţi emoţiile cu kung fu! Ce treabă are arta chineză de autoapărare cu sentimentele şi emoţiile tale?

Să aflăm întâi ce implică această artă pentru a ne da seama de legătura cu partea noastră emoţională. Fundamentul kung fu-ului este să foloseşti forţa adversarului în avantajul tău. S-a aprins vreun beculeţ? Filosoful chinez Lao Tzu spune că “Trebuie să îl respecţi pe atacator. Nu renunţa niciodată la compasiune şi nu-ţi folosi abilităţile pentru a-i provoca celuilalt un rău inutil.“.

Nici asta nu te-a lămurit, învăţăcelule? 

Traducerea pe înţelesul tuturor ar fi: când eşti victima unui atac de natură emoţională nu trebuie să răspunzi cu aceeaşi monedă, ci să foloseşti modul în care eşti atacat în avantajul tău.

De ce se enervează oamenii pe tine?

De ce se enervează oamenii pe tine?Uneori stai şi te întrebi: “Dar, ce-am făcut ca să …?” şi răspunsul, prietene, nu este la tine. Unii oameni reacţionează diferit la anumiţi factori şi stimuli. Oare este vina ta că le sare lor ţandără? Într-adevăr, într-o oarecare măsură, ai o contribuţie la nervii lor. Ţinta, în schimb, nu eşti tu.

Surpriză: nici măcar nu sunt nervoşi pe tine ci – ţine-te bine! – le este chiar teamă de tine! Maestrul Osho spune că: “mânia serveşte întotdeauna la ascunderea fricii”. Aşadar, “mânia este o teamă inversata”. De obicei, are loc “efectul boomerang”. Să îl aprofundăm un pic: apare sub formă unei reacţii în lanţ, cineva se enervează pe tine, tu te enervezi pe el şi la rândul tău eşti nervos. Într-un final, îţi verşi nervii pe cea mai apropiată persoană şi apare un haos continuu.